INTERVIU // Raisa Vieru: „Nu mi-am revenit”

Durere // Cum s-a putut să plece la Cahul cu gânduri frumoase și dispoziție bună, ca să participe la concertul dedicat zilei de naștere a poetului Eminescu, iar la întoarcere să se întâmple acel accident fatal?

Dnă Vieru, cum ați caracteriza cei cinci ani fără poetul, soțul și tatăl Grigore Vieru?

Au fost ani de durere. Durere care a rămas în sufletele noastre pentru totdeauna. Până în ziua de astăzi mă întreb: de ce? Cum a fost posibil să îl pierdem atât de subit și de stupid? Cum s-a putut să plece la Cahul cu gânduri frumoase și dispoziție bună, ca să participe la concertul dedicat zilei de naștere a poetului Eminescu, iar la întoarcere să se întâmple acel accident fatal? Îi simțim mereu lipsa, avem nevoie de sfatul lui, de sprijinul lui. Nu doar familia îi simte lipsa, ci și toți cei care l-au îndrăgit pe poet prin poeziile, cântecele, articolele și aforismele sale de mare curaj, prin care a pledat pentru adevăr, dreptate și binele poporului său, pe care îl iubea mai mult decât orice. El atât de mult și-a iubit poporul, că uita de sine și de noi, familia sa. Durerea pierderii era imensă, dar știam că avem mari obligații față de el: ca soț, ca tată și ca poet. M-am concentrat, am încercat să mă iau în mâini și să mă gândesc numai la ceea ce trebuie să facem în memoria poetului. Eu, înainte de toate, simțeam obligația aceasta, fiindcă am fost alături de el timp de 50 de ani…

Sunteți mulțumită de ce se face pentru păstrarea memoriei poetului?

Societatea a făcut foarte mult și le mulțumesc tuturor. S-a scris atâta despre el, i s-a tradus opera, s-a scris și despre el ca om. În memoria poetului s-au ridicat foarte multe busturi, pe ambele maluri ale Prutului, în București, Iași, Alba-Iulia, Pitești. Asta ne vorbește despre faptul că opera lui Vieru este apreciată, iar în condoleanțele care s-au scris, toți îl numesc „marele poet național” și „al doilea mare poet după Eminescu”.

Noi, familia, am reușit în 2013 să-i ridicăm monumentul, să-l punem pe piedestal. Am îndeplinit dorința poetului de a aduce osemintele mamei lui, Dochița, de la Pererâta la cimitirul din Chișinău, unde e înmormântat Grigore Vieru. Suntem mulțumiți că am făcut lucruri importante, cu toate că nu ne-a fost ușor, am înfruntat destule piedici, mai ales cu monumentul și cu osemintele mamei.

Astăzi multe gimnazii și licee poartă numele poetului Grigore Vieru. Banca Națională a Moldovei a bătut monede de aur și de argint cu efigia poetului. Poșta Centrală a municipiului Chișinău a pus în circulație, în 2009, plicuri cu timbre pe care era chipul poetului. Primăria Chișinău a denumit o stradă din oraș Bulevardul Grigore Vieru, unde mai lipsește, pe blocul în care am locuit, tăblița comemorativă pe care să fie scris: „Aici a locuit poetul Grigore Vieru, în perioada 1961-1970”. Îmi doresc să fie scris asta. La Academia de Științe din 2010 se dă premiul pentru știință „Grigore Vieru”. Noi, familia, le mulțumim celor care au avut inspirația de a face lucruri importante pentru eternitatea poetului.

Se vorbea despre un Centru cultural-științific cu numele poetului…

Da, au mai rămas de realizat lucruri importante. Avem toată speranța că în capitală, unde poetul și-a scris opera și a educat atâtea generații prin cărțile sale („Albinuța” și „Abecedarul”), vom reuși să avem deschis și Centrul cultural-științific „Grigore Vieru”. Acesta funcționează deja cu acte în regulă din 2010, dar nu avem un spațiu pentru el. În acest centru trebuie să fie Muzeul „Grigore Vieru”, o bibliotecă, o sală de lectură și una de recitaluri, pentru poezii și cântece, pentru că poetul are peste 100 de cântări. Mai apoi, încă din 2009 s-a luat decizia ca locuința poetului de la Pererâta să devină muzeu. S-a hotărât ca, din 2014, să înceapă reparația și să se lucreze la casă. Sperăm că toate acestea se vor realiza.

S-a mai luat decizia ca Academia de Științe să editeze Omnia Opera a poetului. Sper că, în curând, va începe lucrul la operă. Mi-aș dori ca să se facă mai multe concerte cu cântecele poetului, fiindcă are multe. Aș vrea să se audă cât mai des pe scenele noastre cântările lui Vieru.

Care e poezia care simțiți că e „declarația de dragoste” pentru dvs.?

Poetul a scris multe poezii pe care mi le-a dedicat. Eu le-am selectat și am editat la București o carte - „Sunt robul iubirii”. În ea sunt incluse numai poezii de dragoste. Sunt multe versuri pe care simt că le-a scris pentru mine, chiar dacă nu le-a dedicat în mod special. De multe ori când ne supăram, poetul îmi răspundea prin poezii – „Arde focul”, de exemplu. Ne supăram de dragul împăcării. Sau, altă dată, l-au impresionat atât de mult cei doi băieți ai noștri, care veneau dimineața în patul nostru și se jucau cu inelele noastre. Atunci a scris „Joc de familie”.

Cum scria poetul? Repede, încet, ce îl inspira?

Scria numai atunci când avea inspirație. Îl inspira foarte tare natura, el a dat examenele de admitere la Biologie și Chimie, iar după asta, pentru că era bolnav, a mers la Filologie. Poezia „Mulțumim pentru pace”, de exemplu, a scris-o inspirat de nepoțica noastră, care s-a ridicat o dată de la masă și în loc de „mulțumesc pentru masă”, a spus „mulțumesc pentru pace”. În ultimii ani, după ce a suferit cele două infarcte, nu mai lucra în cabinetul lui, s-a mutat în salon, unde avea un divan chiar lângă masă și, când obosea, se putea odihni. Uneori, avea pauze de jumătate de an când nu putea scrie nimic. Eu mi-am dat seama din tinerețe că el este un mare talent și l-am protejat. L-am eliberat de la toate obligațiunile casei. A fost la piață o singură dată în viață, atunci când a fost un caz excepțional.

Ce planuri avea, în 2009, Grigore Vieru?

Nu își făcea niciodată planuri că va scrie cutare sau cutare poezie, fiindcă scria doar când avea inspirație. Scria despre viață, despre tot ce ne înconjoară. Când era vorba să militeze pentru patrie, tricolor, limba română, deportări ș.a.m.d., el scria, ca să convingă poporul. A pledat întotdeauna pentru unire, a îndemnat mereu poporul să conștientizeze cine suntem ca națiune, ce țară avem și ce limbă vorbim. Poezia lui nu a fost o mortăciune, care plutește pe apă.

Dacă ar putea, ce mesaj credeți că ar transmite acum poetul societății noastre?

S-ar întrista, pentru că multe sate sunt pustii și că nu s-a făcut cât se cerea, ca să nu se fi ajuns la așa situație.

Vă mulțumim!