Radu Miruţă, primele detalii despre drona doborâtă în Buzău: ar fi model rusesc Geran-2 cu încărcătură explozivă
270
Radu Miruţă, ministrul interimar al Apărării, a oferit primele informaţii detaliate despre drona doborâtă vineri în judeţul Buzău de un avion F-16.
"La nivelul Ministerului Apărării a fost luată decizia de a ridica sub comandă națională două avioane de vânătoare F-16. S-a dat dispoziție de tragere acestor avioane de vânătoare românești și uitați că unul dintre cele două avioane care au lucrat în echipă a reușit încadrarea pe radar, țintirea și doborârea ulterioară a acestei aeronave fără pilot.
E un lucru fantastic dacă ne gândim la dimensiunea europeană a țărilor membre NATO în acest context. Sunt trei drone care au fost doborâte până acum în țările NATO din Europa, iar două dintre ele au fost doborâte de piloți români, ceea ce este un lucru fantastic. A fost o dronă doborâtă în Polonia de un pilot olandez cu un avion F-35, superior avioanelor F-16. A fost o dronă doborâtă în Lituania tot de un pilot român și este această primă dronă doborâtă în spațiul aerian românesc, tot de un pilot român. E o dovadă că gradul de pregătire al acestor piloți și experiența pe care au acumulat-o suplimentar în ultima perioadă, având în vedere intruziunile acestor drone în spațiul aerian NATO, și-au spus cuvântul. Eu sunt fericit din tot sufletul pentru ceilalți piloți care au fost în această emisiune astăzi", a declarat Radu Miruţă.
Responsabilul a subliniat că intervenţia s-a desfășurat rapid. Decizia de decolare a aeronavelor F-16 a fost luată la nivel naţional, iar coordonarea lor în echipă a permis identificarea, urmărirea pe radar și neutralizarea dronei fără pilot, demonstrând capacitatea de reacţie a apărării aeriene româneşti.
Conform ministrului, drona pare a fi model GERAN 2, de provenienţă rusească, şi avea la bord o încărcătură explozibilă, fapt ce ridică miza acestui incident și relevă riscurile directe la adresa securităţii spaţiului aerian aliat.
"Din datele existente până acum, respectiv din ce s-a văzut de către piloți, pare a fi o dronă rusească Geran-2 (Shahed) cu încărcătură, dar se face o analiză amănunțită cu rămășițele la fața locului, după care va exista un raport oficial concludent. Nu este o decizie finală, dar primele semne sunt că ar fi o dronă rusească. Urmează să se facă o analiză de specialitate", a mai declarat acesta.
24.07.2026
15:24
24.07.2026
15:05
24.07.2026
15:01
24.07.2026
14:48
24.07.2026
14:36
24.07.2026
14:32
24.07.2026
14:01
24.07.2026
13:56
24.07.2026
13:37
24.07.2026
13:35
24.07.2026
15:24
24.07.2026
15:05
24.07.2026
15:01
24.07.2026
14:48
24.07.2026
14:46
24.07.2026
14:36
24.07.2026
14:32
24.07.2026
14:32
24.07.2026
14:01
24.07.2026
13:56
24.07.2026
13:37
24.07.2026
13:35
24.07.2026
13:11
24.07.2026
13:09
24.07.2026
13:08
24.07.2026
12:40
24.07.2026
12:33
24.07.2026
12:23
24.07.2026
12:16
24.07.2026
11:52
24.07.2026
11:29
24.07.2026
10:45
24.07.2026
10:31
24.07.2026
10:29
24.07.2026
10:19
Marfă nedeclarată și bunuri contrafăcute depistate de vameși la Briceni și postul vamal Tudora
Ministrul Justiției cere judecătorilor să fie modele pentru tineri și anunță măsuri pentru creșterea atractivității profesiei
Managerii prognozează stabilitate economică și scumpiri moderate în trimestrul III 2026
România doboară cu un F‑16 prima dronă intrată în spațiul său aerian, la 100 km de București
















