R. Moldova și Ucraina vor face FRONT COMUN pentru „apărarea suveranității și integrității teritoriale”. „Securitate R. Moldova înseamnă securitatea Ucrainei și invers. Acesta e principiul fundamental care trebuie să stea la baza relațiilor noastre”
2116
Miniștrii de Externe ai R. Moldova și Ucrainei au convenit astăzi, în cadrul unei întrevederi la Chișinău, să facă front comun în apărarea suveranității și integrității teritoriale celor două state și să-și coordineze acțiunile privind integrarea europeană.
„Apreciez că vizita ministrului de Externe al Ucrainei este efectuată la o perioadă scurtă de la discuția noastră telefonică, după revenirea mea în funcția de ministru. Am avut o discuție deschisă și sinceră. Asta îmi dă speranța că vom reuși să atingem, cu eforturi comune, identificarea soluțiilor la problemele care, din păcate, mai persistă și trenează de foarte mult timp în relațiile noastre bilaterale. Am convenit să aducem un suflu nou în dialogul la nivel înalt”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi.
Șeful diplomației moldovenești s-a arătat convins că relațiile între R. Moldova și Ucraina vor intra „într-o etapă calitativ nouă”.
„Am abordat și cooperarea noastră comună în plan regional, în plan internațional. Am verificat pozițiile noastre comune în ceea ce privește procesul de modernizare a țărilor noastre și procesul de integrare europeană, unde am găsit foarte multe tangențe și poziții identice. Am discutat și aspecte de securitate regională și internațională. Mă bucur că pe tot acest spectru de subiecte am găsit înțelegere totală, iar acest lucru ne deschide noi oportunități în colaborarea noastră”, a punctat Aureliu Ciocoi.
La rândul său, ministrul de Externe de la Kiev, Dmytro Kuleba, a ținut să precizeze că aceasta este prima vizită a unui șef al diplomației ucrainene în R. Moldova din ultimii șase ani.
„Sunt bucuros să fiu astăzi la Chișinău, la invitația colegului meu Aureliu Ciocoi. Am avut o discuție bună și pot să-l numesc deja prieten. Este prima vizită a unui ministru al Afacerilor Externe al Ucrainei în R. Moldova din 2014 încoace. Sunt convins că trebuie să depunem toate eforturile, alături de colegii noștri din R. Moldova, pentru a nu permite o altă pauză îndelungată în dialogul nostru. Suntem interesați de contactele la toate nivelurile, inclusiv de o vizită a președintelui Maia Sandu. Am abordat o gamă largă de subiecte și am fost de acord că securitatea R. Moldova înseamnă securitatea Ucrainei și securitatea Ucrainei e securitatea R. Moldova. Acesta e principiul fundamental care trebuie să stea la baza relațiilor noastre”, a declarat Dmytro Kuleba.
Oficialul ucrainean a mai adăugat că Ucraina își dorește fortificarea relațiilor economice și mai multe proiecte de infrastructură în republica noastră.
„Trebuie să soluționăm subiectele cronice de pe agenda bilaterală și să mergem înainte. Sper că vom colabora împreună în ceea ce privește relațiile cu UE. Am căzut de acord să avem consultații pe subiectul integrării europene. Sunt recunoscător R. Moldova pentru că sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. La rândul său, Ucraina a sprijinit întotdeauna R. Moldova în soluționarea problemei transnistrene. Vom lucra împreună asupra proiectelor care vor duce la apărarea suveranității și integrității statelor noastre. În acest context, am informat omologul meu despre inițiativa creării „Platformei Crimeea”. Ne așteptăm la participarea activă a Moldovei în acest proiect”, a conchis ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.
23.04.2026
11:10
54
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
207
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
195
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
294
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
485
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
483
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
486
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
493
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
579
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
581
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
23.04.2026
10:50
4
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
0
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
257
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
446
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
456
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
462
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
471
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
557
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
562
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
502
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
471
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
528
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
479
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
541
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
540
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
539
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
591
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
644
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
719
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
602
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
16:42
659
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:39
907
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
729
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
605
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
621
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
Horoscopul zilei 23.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














