R. Moldova: Noile reguli pentru susținerea examenelor auto au intrat în vigoare. Drept automat de a conduce și alte vehicule de către deținătorii permisului pentru categoria „B”
6728
ASP Mai multe modificări ale cadrului normativ, operate anterior de autorități în domeniul obținerii dreptului de a conduce vehicule și emiterii permisului de conducere, au intrat în vigoare începând cu 17 noiembrie curent.
Una dintre noutăți este că persoanele care au permis de conducere pentru categoria „B” vor obține automat dreptul de a conduce vehicule din subcategoriile „AM” (motoretă/ scooter).
Totodată, persoanele care dețin permis de conducere pentru categoria „B” de cel puțin 24 de luni vor putea obține dreptul de a conduce vehicule din subcategoria „A1” (motocicletă ușoară), fără a susține examene la Agenția Servicii Publice (ASP).
Singura condiție în acest caz este absolvirea unui curs deplin de instruire practică în conducerea vehiculului din această subcategorie, conform unui program de formare autorizat, în cadrul unei unități de instruire specializate.
O altă noutate este că persoana care deține dreptul de a conduce un vehicul cu transmisie mecanică, spre exemplu categoria „B” sau „C”, și dorește să obțină o categorie superioară, cum ar fi cutie mecanică pentru categoria „C” sau „D”, atunci când va merge la ASP să susțină examenul practic pentru o categorie superioară, va susține proba pe un autovehicul cu transmisie automată sau semiautomată.
Modificările mai stabilesc și că persoana care a absolvit școala auto, fapt dovedit prin deținerea certificatului de absolvire înscris în Registrul de stat al unităților de instruire a conducătorilor de vehicule, are la dispoziție un an de zile de la data absolvirii pentru a susține întregul proces de examinare - atât teoria, cât și practica.
În cazul în care absolventul unei școli auto nu se încadrează în termenul de un an de zile, acesta este obligat să facă lecții suplimentare la unitatea de instruire. Astfel, dacă într-un an de zile candidatul nu susține proba teoretică, acesta va fi nevoit să facă cursuri suplimentare de teorie și să reia tot procesul. În cazul în care persoana nu susține proba practică, el va face cursuri suplimentare de practică.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















