Puterea de a fi „după”

Antidot

Am vrut să scriu de toamnă azi, despre faptul că şi iubirea, şi moartea rămân fidele „vremii rozelor ce mor” fără să fi făcut, neapărat, vreun legământ...

…Acum un an, în aceeaşi zi de 6 noiembrie, îi petreceam pe ultimul drum pe patru tineri frumoşi şi luminoşi, răpuşi de soartă, destin, ceasul cel rău - spuneţi-i cum vreţi, eu o să-i spun trufia umană. Acea trufie echivalentă cu prostia, care ne face să credem că suntem atotputernici şi care, probabil, în dosarele penale, este numită foarte tehnic - „eroare umană”. Două cuvinte în spatele cărora stă un model de gândire-comportament: omul de la volanul microbuzului în care se aflau cei patru a crezut că va fi mai „şmecher” decât trenul căruia a decis să-i întretăie calea. Şi a întretăiat patru zboruri. Pe veci.

Evident că nu a vrut. Evident că regretă şi că va trebui să plătească - instanţa încă mai judecă ce şi cum. Dar cel mai evident este că moartea nu ne învaţă prea multe - în anul care s-a scurs de la tragedia produsă în dimineaţa de 4 noiembrie 2012 la trecerea de cale ferată de la Mereni, Anenii Noi, accidente similare s-au mai întâmplat. Trufia merge, în continuare, la braţ cu prostia, generând noi şi noi „erori umane”. Şi poţi să pui şi să tot pui bariere…

Dar nu mi-am propus să revin la (sper, deocamdată) nerealizatele promisiuni ale foştilor şi actualilor miniştri de la Transporturi. Nici la pledoariile despre imposibilitatea de a schimba vreodată mentalitatea moldovenilor, auzite de la aceiaşi moldoveni în timp ce o iau, fără centură, pe contrasens. Sunt lucruri pe care le putem schimba doar noi, doar în timp şi cu multă răbdare.

Cuvintele înşiruite aici sunt, mai curând, o mărturisire a admiraţiei pentru cei rămaşi. În acest an, tocmai ei, cei rămaşi, mi-au reamintit - căci uitasem, se pare - că iubirea este, totuşi, mai puternică decât moartea. Şi că, aşa cum nu există durere mai mare decât să trăieşti, atunci când cel mai drag om îţi moare, nici dovadă mai mare a puterii fiinţei umane, decât a fi „după”, nu există. M-am convins văzând cât au suferit, dar au trăit, cu mult curaj şi demnitate, cei care întreaga lor viaţă vor vorbi despre mama, taţii, soţii lor la timpul trecut. Fiica Nataliei Bondarenco, feciorii lui Sergiu Spătaru, fiicele lui Andrei Cuzneţov şi cele ale lui Vadim Sajin, precum şi „viaţa care a învins moartea” - fiul lui Vadim, care îşi va cunoaşte tatăl doar din fotografii.

…Am vrut să scriu de toamnă azi, despre iubirea care poate ucide, dar şi despre moartea care poate naşte noi iubiri. De fapt, am vrut să ne amintim.