Psihologul cu memorie de MILIOANE

Exemplu // Fără să poată scrie, a absolvit cu brio liceul și universitatea

Pozitivă și cu zâmbetul pe buze. Așa am cunoscut-o pe Anișoara. La prima vedere, pare o tânără ca și restul fetelor de vârsta ei. Frumoasă și bine aranjată. Cu multe jucării, cărți pe masa de lucru și desene pe pereții camerei sale. Anișoara are 21 de ani și nu a mers niciodată. Părinții sunt originari din Ucraina,dar s-au stabilit în Chișinău și vorbesc perfect limba română. Anișoara mai are o soră, căsătorită deja. Deși este o diferență de 14 ani între ele, se înțeleg foarte bine.

Nu poate scrie, dar are o memorie genială

Anișoara suferă de paralizie cerebrală infantilă. Nu poate merge și nici nu se poate sprijini singură. Desenează cu pensula, dar nu poate scrie, pentru că îi sunt afectați și nervii de la degete. A absolvit cu brio liceul și universitatea și este mândră de lucrarea sa de licență. „În timpul studiilor liceale, aveam discipline ca și colegii mei, doar că eu stăteam acasă, veneau profesorii la mine. Anii de liceu au fost minunați, colegii veneau în vizită, eu mai mergeam la școală să-i văd. Nu am scris niciodată, memorizam tot ce mi se preda. Toți se miră de acest lucru”, zâmbește tânăra.

Ignorată în societate

Dacă anii de liceu au fost minunați, perioada de admitere la facultate nu a avut din start același succes. Anișoara voia să studieze psihologia, iar la universitățile unde a mers i s-a spus că nu se oferă locuri pentru persoanele cu dizabilități. Mama fetei și-a dorit foarte mult ca ea să urmeze o facultate și a luptat până a văzut-o înscrisă la studii. „Am telefonat la toate instituțiile de învățământ superior, îmi ziceau direct că ei nu fac înscrieri pentru așa persoane și nu au niciun interes să-i acorde vreun suport. E trist, dar asta e realitatea la noi în țară. Eram disperată, dar am zis că mai apelez la o universitate și gata. Am mers acolo fără nicio speranță și mare mi-a fost mirarea când mi-au spus că ne primesc cu drag, pentru că suntem oameni ca și ei și că avem aceleași drepturi. Profesorii au organizat lecțiile la etajul întâi, Ana mergea zi de zi, în rândcu toți colegii”, povestește mândră mama fetei. Chiar dacă i-a fost frică în momentul prezentării tezei de licență, Anișoara a fost notată cu note de 10 și lăudată de toți profesorii. Aceștia nu și-au imaginat niciodată că un student care nu poate scrie, poate memoriza atât de bine cursurile și temele predate.

Nouă operații în 21 de ani

Anișoara spune că se simte mult mai bine și că poate face mai multe lucruri acum. Asta după ce a suportat nouă operațiiîn mai multe părți ale corpului. Pentru aceste intervenții, părinții au mers în Ucraina și România. „Cred că mai mulți ani i-am trăit în spitale. Deja nu mai vedeam nimic în jur. Acasă eram parca în ospeție. Fiecare operație însă, ne-a adus rezultate bune. Anișoara nu putea să mănânce singură, să stea pe scaun, să miște picioarele, erau paralizați mai mulți mușchi. Acum însă, sunt progrese mari”, zâmbește mama.

Mamă singură la naștere, copil traumatizat

Mama Anișoarei lucra în calitate de soră medicală la un spital din Chișinău. În perioada sarcinii, medicul-șef a refuzat să-i acorde concediu medical, fapt pentru care dnaTatianaa suferit complicații grave. „Eram la serviciu când s-au rupt apele. Asta a fost într-o zi de vineri, la ora 13.00, dar am născut la 17.30 sâmbătă, a doua zi. Copilul meu a stat mai multe ore fără apă, mă rugam la medici să intervină, dar ei erau în pauză de ceai. Au venit apoi și mi-au pus o injecție în venă pentru stimularea nașterii și au plecat. Eu am rămas singură, contracțiile au început, copilul s-a născut, a căzut și s-a lovit tare la cap. Nu am încercat să mă plâng undeva, pentru că știam cu ce se termină astfel de situații”, oftează mama Anișoarei.

A salvat tineri de la sinucidere

Mama este mereu în preajma Anișoarei. Tata e ziua întreagă la serviciu. Anișoara spune că, dacă ar avea un cărucior mai bun, ar avea mai multe posibilități și uși deschise. Tânăra desenează, lucrează cu designul grafic și oferă consultații psihologice. „Am absolvit Facultatea de Psihologie, îmi place mult acest domeniu și l-am studiat intens. Unii profesori veneau la mine și cereau anumite sfaturi pentru diferite probleme. Am reușit să salvez viețile câtorva prieteni care intenționau să-și pună capăt zilelor din cauza depresiei. Pot sta ore și zile în șir la discuții cu cineva. Fac asta din plăcere, nu cer bani nimănui”, zâmbește Anișoara. Tânăra spune că își dorește foarte mult un cărucior pentru a se descurca de sine stătător. „Viața e trecătoare, va trebui să rămân singură atunci când părinții mei nu vor mai fi”, zicefata.

Au vândut casa pentru operațiile fiicei

Părinții fetei au vândut apartamentul lor mare și au procurat unul mai mic. Aveau nevoie de bani pentru seria de operații pentru fiica lor. „Atunci am achitat cam 1500 - 2 000de dolari pentru fiecare operație. Acum ne axăm pe crearea condițiilor,astfel încât Anișoara să se poată mișca singură prin casă. Să poată ieși afară atunci când eu nu sunt acasă, să-și ia o cană cu apă”, zice mama grijulie. „Nu pot controla scaunul cu rotile pe care îl am și mă doare spatele de la el. Am avut probleme și cu coloana vertebrală din cauza lui. În el mă simt ca într-o covată. De parcă aș fi un pasager într-o mașină, dar nu șoferul ei”, ne explică tânăra.Un cărucior bun pentru Anișoara costă până la cinci mii de dolari, un preț destul de mare pentru familia ei. „Poate fi și la mâna a doua, important ca fata mea să se poată mișca cu el”, ne spune dnaTatiana.

Vor o ieșire separată, primarul nu le permite

Chiar dacă locuiesc la primul etaj, scările de până la ușa apartamentului le creează mari dificultăți. „Odată, mai nu am scăpat căruciorul pe scări. Îmi este foarte greu. Ne-am gândit să facem o ieșire separată din casă, fără scări. Am găsit și sponsori care ne ofereau tot suportul financiar și material, dar nici până în ziua de astăzi primarul nu vrea să ne semneze cererea. A motivat că această construcție va strica designul casei. Am pierdut și sponsorii, și tot. Noi deja vom construi și singuri, doar să ne ofere acordul”, se plânge femeia.

Anișoara participă la diferite seminareale centrelor pentru persoanele cu dizabilități. Este o persoană activă și foarte prietenoasă. Spune că, dacă ar avea mulți bani, ar deschide un centru de consultații psihologice pentru persoanele cu probleme, mai ales pentru cele cu dizabilități. Aici le-ar oferi tuturorposturi de muncă.