PSIHOLOG // Ce-i de făcut când cineva îți înșală încrederea

Sursa: psychologies.ro

Pentru ca o relație să meargă (prietenie, cuplu, colegialitate), printre alte ingrediente mai ai nevoie și de încredere. Pur și simplu o acordăm sau se câștigă în timp? Ce putem face atunci când, în nenumărate rânduri, încrederea ne-a fost înșelată, iar acum ne este foarte greu să mai acordăm credit cuiva?

Încrederea se câștigă sau se acordă?

Atunci când vorbim despre încredere, vorbim de fapt despre ingredientul esențial de la baza relațiilor sănătoase dintre noi și cei din jur, despre „cărămida” de susținere a relațiilor bune.

Știm din studii că relațiile sunt principalele predictoare ale stării de bine și că, în același timp, relațiile bune, sănătoase și satisfăcătoare, au la bază încrederea și siguranța.

Deci, încrederea este atât un element esențial cât și o aptitudine, o abilitate pe care trebuie să o antrenăm și să o folosim în relații, atât în cele romantice cât și în relațiile cu copiii sau părinții, în relațiile profesionale.

Încrederea reprezintă investiția noastră inițială în relație, iar pe măsură ce relația crește, evoluează și se dezvoltă ca un organism viu, prin contextele la care este expusă, dar și prin auto-dezvăluirea treptată a partenerilor, crește și nivelul de încredere.

Am putea spune că există o legătură strânsă între nivelul de încredere și intimitate, ele potențându-se reciproc, cu ajutorul conștient al celor doi parteneri implicați în relație.

De ce, totuși, ne este dificil uneori să oferim încredere?

Explicațiile vin din mai multe perspective - fie că ne gândim la evoluția noastră ca specie, la perspectiva evoluționistă, la evoluția istorico-geografică, la factorii culturali și sociali, dar și la perspectiva individuală, la propria istorie de viață, la contextul familial în care am crescut și în care am învățat, am perceput și simțit încrederea.

Din perspectiva evoluționistă, știm că suntem urmașii supraviețuitorilor, ai celor care au reușit să evite pericolele și să le facă față prin hipervigilență, ai celor care au fost atenți la ceea ce le poate afecta în mod negativ adaptarea la mediu.

Deci avem o programare de bază, genetică, de a ne concentra pe lucrurile negative, pe ceea ce ne-ar (putea) afecta supraviețuirea.

Și cum aceasta este dependentă de relații, atunci hipervigilența va fi și relațională, ceea ce contravine, evident, ideii de a oferi o bază de încredere la începutul unei relații.

În același timp, putem să ne uităm la modul în care relațiile și încrederea au fost susținute istoric și cultural de-a lungul evoluției noastre ca popor.

Dacă ne gândim la perioada comunistă, pe care am trăit-o direct sau indirect, prin părinții noștri, vorbim despre o perioadă, în care relațiile au fost considerate mai degrabă „periculoase” și în care suspiciunea era aptitudinea care te putea salva.

În acest context, este evident că avem și o programare mentală, susținută cultural. Putem recunoaște ușor gânduri precum „sigur are un gând ascuns”, „sigur vrea ceva de la mine dacă îmi face complimente”, „nu împărtăși totul cu toată lumea, căci oamenii nu sunt de încredere” etc.

Și, nu în cele din urmă, ne influențează modul în care bunicii și părinții noștri au trăit și experimentat încrederea, deschiderea lor față de relații, abilitatea de a avea încredere în noi și modul în care ne-au arătat-o, controlul pe care (poate că) îl exercitau asupra noastră, precum și toate cuvintele, poveștile pe care ni le-au spus în mod direct – sub forma unor sfaturi, povețe – sau indirect, prin propriul exemplu de funcționare în relații.

Toate acestea își pun amprenta asupra modului în care noi privim încrederea, asupra curajului de a acorda încredere, care, desigur că așezate sub propriile experiențe de viață, ne creează tiparul individual.

Dacă vorbim despre acordarea încrederii, este foarte important să ne definim întâi așteptările de la fiecare relație în parte și, în același timp, să i le comunicăm și să le agreăm cu celălalt.

Căci, de foarte multe ori, acestea nefiind definite, comunicate și agreate, o acțiune a celuilalt poate zdruncina puternic încrederea în relație, deși acțiunea în sine nu a fost gândită astfel în perspectiva celui care a acționat, ci din altă perspectivă, nereprezentând poate o problemă de încredere.

Greșeli după ce ne-a fost trădată încrederea

Știm că acționăm la mediu prin propriile percepții, adică percepem realitatea prin felul în care suntem noi, nu prin felul în care este ea.

Ceea ce înseamnă că, pentru a se adapta cât mai ușor la mediu, creierul creează niște categorii, scheme mentale, prin care decodifică foarte ușor informațiile pe care le primește de la mediu, astfel încât să aibă răspunsuri rapide, predictibile și să poată găsi un sens al lucrurilor care se întâmplă.

Categoriile mentale sunt atât pozitive cât și negative și au legătură cu noi, cu ceilalți și cu lumea, în general. Ele se formează, de cele mai multe ori, la începutul vieții, informațiile, interacțiunile și experiențele ulterioare având rolul de a le sedimenta.

Astfel, dacă uneori avem o vulnerabilitate/schemă mentală legată de încredere și trăim o situație în care încrederea ne este trădată, cel mai probabil situația va „adânci vulnerabilitatea, tendința automată fiind de a o cataloga drept ceva ce știam că se va întâmpla.

Iar această încadrare ne va împiedica să înțelegem mai clar situația, să înțelegem cum și de ce s-a întâmplat, să ne uităm mai atent la contribuțiile fiecăruia.

Comportamentele-capcană pot fi diverse: de la fuga de situația prin care am trecut fără să încercăm să aflăm ce s-a întâmplat exact, la ieșirea din relație, răzbunarea, comportamentele pasiv-agresive, asumarea totală a vinei și credința că noi am generat comportamentul celuilalt.

Mai pot să apară comportamente de generalizare – de exemplu, dacă am trecut printr-o infidelitate, putem considera că toți bărbații sau femeile, după caz, înșală și îți trădează încrederea, lucru care este, desigur, total neadevărat.

Chiar dacă, inițial, aceste comportamente ne oferă senzația că am analizat și rezolvat situația, ele nu ne ajută să abordăm lucrurile diferit în viitor și nici să înțelegem situația cu adevărat.

Mai mult, fără să o înțelegem, există șanse mari să devenim mai vigilenți la ceea ce „ar putea să ni se întâmple, lucru care, din păcate, va avea efecte negative atât asupra noastră, crescând nivelul de stres, cât și asupra relațiilor noastre.

Ținând cont de context, de tipul relației pe care o avem, de acțiunea în sine, avem nevoie să luăm o decizie conștientă, mai degrabă decât automată, iar pentru asta trebuie să ne acordăm timp.

Răspunsul sănătos când încrederea ne-a fost înșelată

În primul rând, ne ajută să ne uităm cu atenție la câteva aspecte: ce anume din comportamentul celuilalt ne-a făcut să trăim această trădare a încrederii; cum am interpretat noi situația; care este contribuția noastră (unde nu am exprimat clar așteptările, dacă și cum am pus limite); nu în cele din urmă, importanța relației și a celuilalt în viața mea.

Dacă relația este importantă, este una sănătoasă, în care interesele și nevoile ambilor parteneri sunt importante, ca să recâștigăm încrederea, trebuie să înțelegem și perspectiva celuilalt, să ne exprimăm nevoile și așteptările și să le agreăm, să stabilim împreună limite și consecințe pentru ambii parteneri, să dăm atât celuilalt cât și relației timp și spațiu ca să ne dovedească că putem avea încredere și, treptat, să se desfășoare procesul iertării.

Rănile de încredere

În funcție de cât de mare a fost impactul acțiunii, ne ajută să ne dăm voie să trăim durerea. Uneori, rănile de încredere sunt profunde, răni de atașament, adesea traumatice.

Ceea ce înseamnă că au nevoie de un timp îndelungat să se vindece. Ce putem face? Să scriem despre experiență, să vorbim despre ea, să apelăm la ajutor terapeutic.

Să nu alegem comportamente care ne mențin rana, precum răzbunarea, ura, ci mai degrabă să alegem să ne eliberăm în siguranță sentimentele de furie, tristețe, rușine și să găsim resursele prin care să integrăm experiența în viața noastră.

Dacă nu le acordăm celorlalți încredere…

Oamenii au tendința să oglindească comportamentul nostru și să se comporte conform așteptărilor noastre. De mici, copiii răspund șablonului pe care părinții îl creează, fie că este unul pozitiv sau unul negativ:

„ești cuminte”, „ești obraznic”, „mă pot baza pe tine”, „am încredere în tine”, „ești o dezamăgire”, „nu mă pot baza pe tine”.

Lucrul acesta se întâmplă și în relațiile adulte, în relația noastră cu noi, dar și în relația cu ceilalți: contează care sunt aspectele pe care le aducem sub reflector, fie ele pozitive sau negative.

Atunci când investim pe cineva cu încredere, cresc șansele ca el sau ea să reacționeze conform darului primit.

La fel ca și atunci când îl investim cu o lipsă de încredere și, din start, ne așteptăm să fim dezamăgiți, cresc șansele ca trădarea încrederii să se întâmple. Ca să primim încredere, trebuie să o oferim noi.

Când trădăm încrederea cuiva

Atunci când rănile noastre nevindecate au legătură, de exemplu, cu teama că nu suntem destul de buni sau cu credința că vom fi părăsiți, un comportament de coping, un mod nesănătos prin care învățăm să facem față, este autosabotarea.

Ne autosabotăm atunci când ceilalți ne investesc cu încredere și, pentru că noi nu avem încredere în noi, acționăm astfel încât să ne reconfirmăm credința despre noi înșine.

Dar putem discuta și despre un nivel scăzut de empatie, de neasumarea consecințelor comportamentului, conștientizarea durerii pe care o poate provoca, putem vorbi chiar de caracteristici narcisiste.

Trădări multiple

Când ni se întâmplă ca în relații să fim trădați iar și iar, înșelați și astfel nu mai putem avea încredere, este un bun moment să ne uităm mai atent la noi.

Să ne uităm la istoria noastră de viață, la relațiile romantice, la modul în care alegem relațiile, la emoțiile pe care le simțim în relații și ce ne transmit acestea, la contribuția noastră, la limite și consecințe pe care, poate nu le-am agreat, dintr-o teamă de a pierde relația.

Cu cât ne înțelegem mai mult pe noi, cu atât mai ușor putem funcționa în relații.

Sursa: psychologies.ro