Provocarea lui Năstase pentru Igor Dodon. Ce ar trebui să facă ultimul pentru a DEMONSTRA că nu formează „un tandem” cu Vlad Plahotniuc
3164
Liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, este convins că președintele Igor Dodon „colaborează foarte strâns” cu liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, chiar dacă uneori încearcă să fie critic.
Pentru ca să elimine cel puțin aceste suspiciuni în fața alegătorilor săi, Năstase i-a făcut o propunere lui Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.
Acesta l-a îndemnat pe șeful statului să-i retragă lui Vlad Plahotniuc „Ordinul Republicii”.
„Eu, de exemplu, mă așteptam ca Dodon să-l revoce din funcție pe procurorul general, Eduard Harunjen. A promis asta. Bine, dacă nu face asta, măcar să anuleze decretul prin care lui Vlad Plahotniuc i s-a conferit Ordinul Republicii”, i-a cerut Năstase.
Șeful statului nu a comentat declarațiile lui Năstase.
Amintim că, în luna iulie 2014, mai mulți deputați, miniștri și alți funcționari au primit distincții de stat din partea președintelui Nicolae Timofti, după semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Printre cei care au fost decorați a fost și Vlad Plahotniuc. „Ordinul Republicii” i-a fost acordat „pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de Asociere R. Moldova - UE, liberalizarea regimului de vize și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional”.
Vlad Plahotniuc, la fel ca și Marian Lupu, nu au fost atunci la festivitatea în cadrul căreia președintele Timofti a acordat aceste distincții.
„Ordinul Republicii” a fost conferit următorilor:
Igor Corman, preşedinte al Parlamentului;
Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
Ana Guțu, preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului;
Iurie Leancă, prim-ministru;
Marian Lupu, deputat în Parlament, ex-președinte al Parlamentului;
Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului;
Ion Păduraru, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova;
Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al Parlamentului;
Valeriu Streleț, deputat în Parlament.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















