Programul „Prima Casă 4”, destinat angajaților din sectorul privat, va fi LANSAT la 1 iunie. Beneficiarii vor primi subvenții de până la 50% din creditul acordat de bănci pentru procurarea locuinţei
1992
Cetățenii R. Moldova care activează în companiile private vor putea să-și procure locuințe în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă 4” începând cu 1 iunie curent. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru salariații din sectorul privat, doritori să participe la program.
Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a menționat că formula de calcul pentru compensații reiese din costul maxim al unei locuințe de 600 de mii de lei. „Statul va compensa treptat până la 50 la sută din suma de bază a creditului ipotecar, care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare și alte plăți bancare. Compensația se acordă lunar, de la aprobarea cererii pentru finanțare până la finalizarea perioadei de rambursare a creditului ipotecar”, a spus acesta.
În cazul în care beneficiarul din sectorul privat este și părinte care are copii, statul va compensa până la 100% din suma de bază a creditului ipotecar.
Mijloacele financiare în acest scop vor fi stabilite anual în bugetul de stat. Pentru anul 2019, sunt prevăzute 20 de milioane de lei. Suma respectivă va fi ajustată anual, în funcție de solicitările recepționate de la autoritățile publice și resursele disponibile în buget.
Pentru a fi eligibili în cadrul programului, beneficiarii trebuie să întrunească următoarele condiții: costul locuinței nu poate depăși 600 de mii de lei, contribuția proprie inițială trebuie să fie de cel puțin 10% din prețul de procurare a locuinței, restul creditului ipotecar, de rând cu plățile aferente, urmează a fi achitat într-o perioadă de cel mult 25 de ani.
Amintim că, pe 24 aprilie curent, Guvernul a decis și extinderea categoriilor de persoane care pot contracta un credit în cadrul programului guvernamental „Prima Casă”. Potrivit modificărilor operate, beneficiari pot fi și persoanele care dețin în proprietate o locuință cu o suprafață de până la 9 m.p. pentru fiecare membru al familiei.
Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat la 26 martie 2018. Până acum, 2282 de tineri și familii tinere și-au procurat propria locuință cu ajutorul Programului guvernamental „Prima Casă”.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















