Stiri

Profeţia care anunţa sfârşitul lumii în 1651 prin „ridicarea Islamului” şi pogorârea Antihristului

Știri 16.05.2016 20:00 Vizualizări2188
Profeţia care anunţa sfârşitul lumii în 1651 prin „ridicarea Islamului” şi pogorârea Antihristului adevarul.ro

Sfârşitul lumii a apărut pe buzele aşa-numiţilor profeţi încă din secolul al XV-lea, numeroase texte prezentând fel şi fel de scenarii. Recent, însă, a fost descoperit un manuscris care ilustrează, folosind hărţi scrise în latină, cum ar fi trebuit să se sfâşească lumea în 1651.

Profeţia pomeneşte apariţia unui Antihrist, aduce în discuţia răspândirea Islamului şi o serie de alte evenimente care vor duce la Ziua Judecăţii. Vestea bună este că toate acestea erau prezise pentru anul 1651. Autorul a rămas necunoscut, însă unii istorici speculează că acesta ar fi fost un doctor educat cunoscut drept Batista, luând în calcul faptul că schemele astrologice din text sunt foarte avansate. Manuscrisul a fost creat în Lübeck, în Germania, între anii 1486 şi 1488, iar în prezent se află în Biblioteca Huntington din San Marino, California, potrivit National Geographic.

Profeţia începe cu o hartă care descrie statele lumii între anul 639 şi 1514, pe care apar conturate trei continente – Asia, Africa şi Europa. Autorul descrie Islamul precum o ameninţare la adresa creştinismului. „Această lucrare este profund anti-islamică. Din nefericire, era o idee răspândită în acele vremuri”, spune Van Duzer, autorul cărţii „Cartografia Apocaliptică”.



Imaginile înfăţişează patru coarne imense, care semnifică modurile în care Antihristul îi va convinge pe oameni să îl urmeze: înşelăciunea, şiretenia, cruzimea şi imitaţia Zeităţii, care se traduce prin imitarea lui Dumnezeu. O altă hartă descrie dezastrul lumii post-apocaliptice din 1606 până în 1661. Textul din dreapta hărţii spune: „Se va ridica şi va fi slăvit în toată lumea”, Van Duzer Duzer explicând că acest citat explică unificarea lumii sub Hristos. Autorul include informaţii detaliate pe pagina dedicată Zilei Judecăţii, despre deschiderea porţilor Iadului, despre Paradis şi despre apariţia lui Iisus şi a Apostolilor pe cer.

O altă hartă din manuscris descrie „Sabia Islamului” care cucereşte Europa, apoi restul lumii. Pe sfera care înfăţişează Pământul apar desenate cinci săbii, fiecare denumite astfel: „Corectează”, „Face reformă”, „Distruge” şi „Spre Roma”, a cincea rămânând nedenumită. Textul din jurul imaginii descrie ar fi urmat să se întâmple cu omenirea din anul 1515 până în 1570. După ridicarea Islamului, o altă hartă descrie ridicarea Antihristului, din 1570 până în 1600, reprezentat prin mai multe triunghiuri desenate pe hartă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri