Profesoara de... VIAȚĂ: Când asculți povestea acestei femei din Vatici, NU mai îndrăznești să te plângi pe soartă

Șirul tragediilor din viața profesoarei de clase primare din satul Vatici, raionul Orhei, depășește cel mai dramatic scenariu al unei melodrame. Nu-ți vine să crezi că o singură persoană poate să îndure atât de multe lovituri din partea sorții.

Între ședințe de dializă și ore predate copiilor

Astăzi, viața Axeniei depinde de aparatul de înlocuire a funcției renale. Rinichii ei nu mai lucrează și, pentru a trăi, trebuie să vină de trei ori pe săptămână la Centrul de Dializă din Chișinău unde, timp de patru ore, este conectată la aparatul care îi curăță sângele de toxine.

Am întâlnit-o pe doamna învățătoare la recepția Centrului de Dializă, unde, cu lacrimi în ochi, îl ruga pe medicul-șef să îi schimbe ora ședințelor de dializă. Sunt peste 250 de pacienți, însă medicul a cedat în fața argumentelor femeii: „Sunt profesoară de clase primare. Am responsabilitate față de copii”.

Axenia Traci este „doamna profesoară” de mai bine de 30 de ani. Spune că, dacă nu ar fi alături de copii în fiecare zi, nu știe dacă ar fi rezistat șirului de tragedii din viața ei.

„Povestea vieții mele a început frumos, probabil prea frumos”, începe să de depene firul amintirilor Axenia. Împreună cu soțul ei formau un cuplu care fura privirile admiratoare ale sătenilor. Ambii înalți, zvelți, harnici, educau două fete, Violeta și Corina, care au luat tot ce e mai bun de la ambii părinți.

„Nimeni nu știa ce are fiica mea”

„Corina s-a născut un copil absolut sănătos. Era un boț de veselie. Când avea trei ani, însă, am observat că are o inflamație roșie după cap. Era ca o nucă. Nu s-a lovit, nu o durea, nu știu până azi ce era. Am dus-o la spital. Medicii i-au recomandat niște proceduri după care ea s-a umflat toată. Nu mai știau ce să-i facă și am mers la un institut de cercetări din Moscova. I-a ajutat puțin tratamentul de acolo, dar trebuia să ne mai ducem încă o dată. Și nu am mai fost...”, își întrerupe povestirea femeia. Avea nevoie de o pauză. Fiecare clipă de tăcere era plină de durere.

La vârsta de 28 de ani, Axenia a rămas văduvă cu două fiice, iar mezina cu un diagnostic dur: miozită osoasă care duce la atrofierea mușchilor. Soțul ei era în pădure și… peste el a căzut un copac.

Pusă în fața unei alegeri cumplite

După patru ani de doliu, Axenia a decis să-și dea a doua șansă. S-a recăsătorit cu un bărbat care îi iubea copiii ca pe ai lui, a rămas însărcinată, urma să aducă pe lume doi băieței gemeni și se părea că soarta în sfârșit i-a zâmbit.

„Stați să-mi iau batista”, cuvinte care sugerează că urmează o altă tragedie.

La a patra lună de sarcină, medicii i-au găsit Axeniei o patologie gravă la rinichi. A fost pusă în fața alegerii – viața ei sau a pruncilor pe care îi poartă sub inimă.

„Cred că așa mi-a fost dat de la Dumnezeu, să cresc copiii altora. Dar îi voi educa ca pe ai mei”, i-a promis atunci soțul Axeniei.

Și s-a ținut de cuvânt. Dacă soția Axenia era mai mult prin spitale din cauza bolii de rinichi, toate grijile casnice, inclusiv educația fetelor a căzut pe umerii lui. Boala Corinei i-a paralizat mâinile. El o pieptăna, îi lega șireturile la papucei, iar când Violeta a trebuit să meargă la universitate, a luat drumul străinătății în căutarea unui venit mai mare. Acolo a și găsit începutul sfârșitului.

„Avea mâini de aur și construia case din lemn. Folosea niște substanțe toxice pentru vopsitul căsuțelor. I-a atacat foarte mult ficatul. Când a ajuns pe mâna medicilor, ei și-au dat seama că a avut un lucru foarte dăunător”, ne povestește Axenia.

Pantelemon, însă, nu a dat niciodată semne că suferă, ba mai mult, reușea să aibă grijă și de soție.


FOTO: Deși nu-i mai funcționează rinichii și este dependentă de mai bine de cinci ani de dializă, profesoara de clase primare Axenia Traci reușește să se împartă între orele petrecute în Centrul de Dializă din Chișinău și orele predate la școala din satul Vatici, cu elevii ei din clasa a treia

„Ei nu știu că dializa e pe toată viața”

„În 2011, am fost inclusă în dializă. Îmi era foarte frică că voi muri și nu va avea cine să o ajute pe Corina. Pantelemon m-a susținut foarte mult. Mă petrecea și mă întâlnea de la dializă. Lumea din sat mă tot întreabă și acum când o să mă lecuiesc. Ei nu știu că dializa e pe toată viața”, explică femeia.

Boala și dependența de dializă nu au făcut-o să renunțe la serviciu. „Când pășesc pragul școlii, nu mai este durere sau probleme. Trebuie să fii un bun actor ca să cucerești atenția copiilor din clasele primare. Probabil, ei sunt cei care mă motivează să merg înainte”, constată Axenia.

Cea mai mare lovitură din partea sorții a fost când, timp de un an, a pierdut și fiica, și cel de-al doilea soț. Corina s-a stins în brațele mamei la vârsta de 27 de ani. Într-o seară răcoroasă a lunii martie, a rugat-o pe mama să o ajute să iasă până afară să ia o gură de aer și s-a prăbușit pe pragul casei.

„Trecuse un an de la moartea Corinei când, într-o seară, soțul îmi spune să îi mai aduc o pernă. S-a făcut comod a închis ochii și... a murit. A fost foarte greu”, plânge doamna Axenia.

Ce le spune doamna profesoară celor care se plâng pe viață

Elevii ei de clasa a treia o fac să zâmbească pe doamna profesoară, fac multe ghidușii despre care însă Axenia, când vine acasă, nu are cui povesti. A rămas singură. Fiica mai mare și-a aranjat viața la Chișinău.

„Cel mai greu este seara, când se lasă întunericul peste sat. Dar urmează o nouă dimineață și știu că la școală mă așteaptă copiii. Să-i vedeți cât de interesanți sunt! O fetiță, Nina, când era în clasa a doua, și-a încheiat compunerea cu fraza că ar mai scrie, că are multe de spus, dar i-a obosit pixul”, zâmbește în sfârșit Axenia.

„Cum aș încheia eu compunerea despre viața mea? A fost grea, dar frumoasă. Am trăit-o cu demnitate. Dacă eu am avut tot greul pe pământ, pe altă lume va fi bine. Acum mă rog lui Dumnezeu să mi le dea tot mie, că le pot duce, dar să-i ferească pe alții”, zice ea.

Deși a trecut prin multe, a reușit să păstreze simțul umorului și dragostea pentru fiecare clipă trăită. Este interesant și lecția de viață pe care le-o predă celor care se plâng pe soartă: „Ehei! Dacă te mai văicărești și tu, atunci eu ce ar trebui să fac?!”.

Text de Maria Ciobanu