Procurorii publică informaţii ULUITOARE dintr-un dosar în care apar NUME GRELE din partid
2873
mediafax.ro
Prieten apropiat al lui Victor Ponta şi beneficiind de o „puternică susţinere”, Sebastian Ghiţă „oferea o bucăţică de putere” în schimbul asigurării protecţiei, având acces la informaţii secrete din dosarele în care erau implicaţi apropiaţi de ai săi. Potrivit referatului transmis de DNA Camerei Deputaţilor, folosindu-se de influenţa sa asupra şefilor din parchete şi poliţie, Ghiţă a obţinut informaţii confidenţiale din dosare, avertizându-i pe apropiaţi de-ai săi, care erau vizaţi de anchete penale, că au telefoanele interceptate şi sunt supravegheaţi ambiental, informează gandul.info.
Este vorba, potrivit procurorilor, de colegul său de partid Vlad Cosma, fiul şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi Răzvan Alexe, intermediarul şpăgilor şi apropiat al lumii interlope, de care acum Ghiţă se dezice. Deputaţii-jurişti decid marţi ce aviz dau cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Sebastian Ghiţă.
În referatul procurorilor, ajuns în Comisia Juridică, se arată că deputatul a dobândit o putere financiară şi relaţională care i-ar fi permis să determine,„în mod real (chiar dacă personal el nu a ocupat vreo funcţie oficială în stat) numirea/menţinerea unor persoane în funcţii importante”.
Procurorii scriu şi despre întregul sistem infracţional pus la punct de deputat în judeţul Prahova, susţinând că „această forţă dobândită a fost folosită în mod efectiv de Ghiţă Sebastian Aurelian ca monedă de schimb pentru cointeresarea unor funcţionari publici şi angrenarea lor într-un mecanism infracţional care presupunea satisfacerea intereselor ilicite, de orice natură, ale deputatului”.
Unul dintre martorii din dosar, Adrian Istvan, a declarat la audieri că „deputatul Ghiţă Sebastian este persoana care hotărăşte promovarea, numirea definitivă sau temporară a unor persoane agreate de acesta în funcţii de conducere din cadrul unor instituţii descentralizate, ca de exemplu: doamna Lupea, actualul subprefect al judeţului Prahova, Adriana Nicolae, Emilian Tudose, Daniel Petre din cadrul Finanţelor Publice Prahova, Viorel Dosaru – în funcţia de inspector şef al I. P.J. Prahova”. Acelaşi martor a declarat că deputatul Ghiţă a avut o influenţă hotărâtoare în numirea lui Romeo Nicole Florin în funcţia de vicepreşedinte al ANAF.
Tot despre reţeaua pusă la punct de deputat în Prahova a vorbit în faţa procurorilor şi Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, arestat şi el în dosar. Magistratul a declarat că în discuţiile purtate cu Sebastian Ghiţă acesta lăsa să se înţeleagă, folosind expresia „omul meu”, că sunt multe persoane pe care le controlează. „În acest sens s-a referit la Rădulescu Adrian – fost inspector şef adjunct al IPJ Prahova, Dosaru Viorel – fost inspector şef al IPJ Prahova, Petre Daniel – fost şef al DGRFP Prahova”, se arată în referatul DNA.
Continuarea AICI.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
15:30
14.08.2026
15:23
14.08.2026
15:09
14.08.2026
15:02
14.08.2026
15:02
14.08.2026
14:29
14.08.2026
13:56
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz


















