Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială

Avocații lui Elon Musk și ai companiei OpenAI și-au prezentat în această săptămână pledoariile finale, iar acum decizia le aparține juraților, care trebuie să stabilească dacă OpenAI a greșit în procesul prin care s-a transformat într-o organizație orientată ceva mai mult spre profit.

În același timp, după cum au remarcat Kirsten Korosec, Sean O’Kane și Anthony Ha în cel mai recent episod al podcastului „Equity”, una dintre temele centrale din ultimele zile ale procesului a fost dacă directorul OpenAI, Sam Altman, este sau nu demn de încredere. De exemplu, avocatul lui Musk, Steve Molo, l-a întrebat insistent pe Altman dacă declarațiile făcute de acesta în timpul audierilor din Congres au fost într-adevăr adevărate.

Kirsten a subliniat însă că și Musk a făcut la rândul său numeroase declarații înșelătoare. Prin urmare, problema încrederii nu îl privește doar pe Altman.

„This is a fundamental question [for] a lot of tech journalists, policymakers, and more and more consumers, about all the AI labs,” a spus ea. „It’s really come down to trust, because we don’t have the insight, necessarily — these are all privately held companies, there’s a lot behind the veil still.”

În continuare, a fost oferit un scurt fragment din discuția lor, editat pentru concizie și claritate.

Anthony Ha: [Sfârșitul procesului] a dus la acest titlu extrem de provocator formulat de unul dintre colegii noștri, Tim Fernholz, care se rezumă la întrebarea: „Who trusts Sam Altman?” Vrea cineva să încerce să răspundă?

Kirsten Korosec: Da, Anthony, o să arunc întrebarea înapoi spre tine. Tu ai încredere în Sam Altman?

Anthony: Este o întrebare interesantă, pentru că pare ceva cam neobișnuit de discutat într-un context jurnalistic. Totuși, în multe privințe, acesta este chiar nucleul procesului.

Sean O’Kane: Asta nu e un „da”.

Anthony: Și pare să fie, de fapt, în centrul modului în care putem înțelege tot ce s-a întâmplat la OpenAI, mai ales acea mare luptă pentru putere la nivel executiv, pe care acum o numesc „The Blip”.

Se pare că multe persoane care au lucrat cu Altman nu au încredere în el. El însuși a recunoscut parțial acest lucru, vorbind despre faptul că este conștient că a fost, în general, avers față de conflict, că le-a spus oamenilor ceea ce voiau să audă și că încearcă să schimbe acest comportament.

Formularea lui pare plauzibilă, iar acest lucru ar putea explica tot felul de neînțelegeri. [Dar] și eu sunt o persoană care evită conflictele și îmi place să cred că, dacă ceva de genul acesta ar ajunge în fața unei instanțe, oamenii nu s-ar întreba: „Is Anthony Ha trustworthy?”

Sean: Tot nu e un „da”!

Kirsten: Eu cred că oamenii ar spune că ești demn de încredere. Aș adăuga însă că, deși întrebarea este provocatoare, ea nu surprinde în întregime miza acestui proces. Aș extinde și mai mult perspectiva și aș spune că aceasta este o întrebare fundamentală pentru mulți jurnaliști din tehnologie, pentru factorii de decizie politică și pentru tot mai mulți consumatori, când vine vorba de toate laboratoarele de inteligență artificială. Problema se reduce, în esență, la încredere, pentru că nu avem neapărat vizibilitate asupra a ceea ce se întâmplă. Aceste companii sunt private, multe lucruri rămân încă în spatele cortinei.

Poate că, atunci când vor ajunge la listări publice, vom putea arunca o privire mai atentă. Dar, în mod fundamental, e vorba de încredere și de posibilitatea de abuz, de întrebarea dacă le credem intențiile. Iar ceea ce aș sublinia este că, uneori, intenția poate fi bună, chiar nobilă, și totuși rezultatul să fie deturnat. Se poate termina într-un adevărat haos. Din acest motiv, discuția depășește chestiunea „cine are încredere în Sam Altman” — chiar dacă asta a fost foarte interesant de urmărit în acest proces. Ea ne obligă să privim către o problemă mai mare, care poate fi aplicată la întreaga industrie.

Sean: Eu o spun direct: nu am încredere în el. Dar, să fim sinceri, nu am încredere în majoritatea oamenilor, așa că pentru mine acesta este punctul de plecare.

Rămâne de văzut încotro se îndreaptă lucrurile. Procesul se încheie astăzi. Sunt foarte curios de modul în care juriul va decide. Cred că, la început, una dintre motivațiile principale ale acestei acțiuni a fost dorința lui Elon Musk de a arunca cu noroi într-un rival pe care îl percepe ca atare și într-o persoană de la care simte că a fost trădat. Nu știm încă dacă a reușit pe deplin acest lucru și nici dacă are șanse reale să câștige în instanță. Ce pare clar totuși este că mulți dintre cei implicați ies din toată povestea asta cu imaginea ușor pătată.

Anthony: Și, ca să fim foarte concreți, motivul pentru care acest subiect revine în atenție este faptul că [Altman] a fost chemat la bară și a fost întrebat în detaliu despre unele declarații pe care le-a făcut în trecut, în fața [Congresului], când a spus că nu deține participații în OpenAI. Acest lucru nu era adevărat, pentru că avea o cotă prin intermediul Y Combinator, pe care îl conducea. A încercat să minimalizeze importanța acestui aspect spunând: „I assume that everybody understands what it means to be a passive investor in a VC fund.” Iar avocatul lui [Elon Musk], într-un mod cel puțin parțial justificat, l-a întrebat: „Chiar credeți că membrii Congresului care vă adresau întrebări știau acest lucru?”

Kirsten: Da, practic a jucat cartea semanticii. Ceea ce mi s-a părut fascinant a fost diferența de stil între felul în care Sam Altman a răspuns la întrebări și modul în care a făcut-o Elon Musk când a fost el pe bancă.

Știm că Elon Musk, în foarte multe situații și în numeroase rânduri, a publicat pe rețelele sociale afirmații care erau mincinoase sau cel puțin deformate, iar apoi, în instanță, a corectat versiunea oficială. Există un istoric de „non-truthfulness-slash-lying”, mai direct sau mai subtil, în lumea lui Elon Musk. Dar modul în care a gestionat aceste momente a fost extrem de combativ și foarte diferit de atitudinea lui Altman, care a părut să adopte poziția „lucrez la asta”, încercând să pară abordabil și conciliant. Nu știm însă dacă această strategie îi va fi de folos.

În ultimă instanță, totul se reduce la fapte și, în mod ideal, acestea sunt cele asupra cărora juriul își va concentra atenția. Diferențele de atitudine sunt totuși relevante. Mi s-a părut remarcabil că, deși ambii au avut episoade de neadevăr, felul în care s-au raportat la ele a fost profund diferit.