Prins cu mită și trimis în judecată: 650 de euro pentru un examen auto
1742
Un expert din cadrul Biroului Briceni de examinare şi evidenţă a transportului riscă cinci ani de închisoare pentru comiterea actelor de corupţie.
În septembrie 2015, inculpatul a primit de la o persoană 650 de euro, afirmând că poate influenţa persoanele publice din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din orașul Edineţ la susţinerea cu succes a examenului de calificare auto.
Alte șase mii de lei le-a primit de la o altă persoană pentru a influenţa responsabilii din cadrul Centrului pentru pregătirea specialiştilor pentru Armata Naţională la susţinerea cu succes a examenelor auto.
Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a finalizat urmărirea penală pe acest caz şi a expediat dosarul instanţei de judecată. Inculpatul, în vârstă de 33 de ani, nu mai activează în funcţia deținută anterior şi are interdicţia de a părăsi R. Moldova. Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă până la cinci ani de închisoare.
În prezent, procurorii examinează alte trei plângeri, parvenite de la persoane care au avut de suferit de pe urma actelor de corupţie ale inculpatului, în baza cărora au mai fost pornite trei cauze penale.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















