Primii doi cei mai iubiți molotoveni
1584
Trustia, elegii politikoase
Sondajele nu ne mai pot înșela, în sfârșit se vede cine este cel mai iubit molotovean. N-a reușit metrosexualul Marian Lupu să spună „candidez în continuare” că molotovenii și molotovencile s-au bulucit cu miile să semneze cât mai repede că-l vor președinte organic, nemodificat genetic. Talia sa batimentală ca conținut și ca caracter a impresionat în mod deosebit alegătorii și alegătoarele rurale, pentru care forța de tracțiune personală este încă un atu. Efortul său de a vorbi moldovenește ca bucureștenii, răzgândirile sale lingvistice, capacitatea de a se exprima concomitent din punct de vedere științific și din punct de vedere politic îl consacră ca pe un Jourdain local al vremurilor noastre.
Cel de-al doilea iubit molotovean este de asemenea un selfofil, Mihai (Maicl) Ghimpu, care luptă cu hidra comunisto-totalitaristă ocupantă, pentru reunirea cu Patria-Mamă de când era octombrel și recita de pe scena clubului sătesc poezia „Suntem nepoțeii lui Lenin/ Și eu, și tu și el/ Și nu se va stinge scânteia/ Marelui nostru bunel!”. O recita nesincer. Dl Ghimpu este apreciat în mod deosebit de intelectualii molotoveni pentru liberalismul său ferm, intransigent, beton, pentru elocința și incursiunile sale filosofice cu specific juridic și pescăresc, și pentru umanismul de a lăsa peștii prinși în lac, fotografiindu-se cu ei la despărțire. Și pentru unionismul autodidact, firește.
Acum stau și mă gândesc ce ar fi dacă Ghimpu ar avea metrii lui Lupu, ar deveni oare social-democrat, i-ar crește reitingul? Iar dacă Lupu ar îmbrățișa unionismul și ar poseda înclinațiile pescărești ale lui Ghimpu, cine dintre ei ar câștiga votul unioniștilor?
Al vostru lumbersexual, trogloditor, Ion Buraga
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















