Primele CURSE REGULATE cu autocarul dintre R. Moldova și Italia: Care este PREȚUL biletelor și frecvența curselor
4480
După mai bine de doi ani de discuții, autoritățile din R. Moldova și Italia au convenit asupra lansării unor curse regulate dintre Chișinău și Milano. Inițial, sunt programate câte două curse pe săptămână.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Bucătaru, lansarea curselor regulate de pasageri dintre R. Moldova și Italia a fost posibilă ca urmare a deciziilor adoptate în cadrul Comisiei tehnice moldo-italiene pe transport rutier, care a avut loc la Chișinău pe 4 mai 2017.
Acesta a precizat că, în ultimii doi ani, au avut loc mai multe ședințe ale acestei comisii, în cadrul cărora au fost identificate soluții pentru simplificarea procedurilor privind lansarea curselor regulate de pasageri dintre R. Moldova și Italia, în vederea facilitării activității operatorilor de transport.
Pentru început, autocarele vor porni din Chișinău în zilele de joi și duminică, începând cu ora 7.45 și, respectiv, 9.40, iar din Milano vor porni sâmbătă și marți.
Cursele vor fi operate cu autocare de categoria Euro 5, iar prețul unui bilet este de 1 721 de lei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















