Bătălie DECISIVĂ pentru viitorul european al R. Moldova. Federația Rusă a pus la bătaie 100 de MILIOANE de euro pentru coruperea alegătorilor, organizarea unor acțiuni violente și DETURNAREA R. Moldova din drumul către UE
1890
Federația Rusă ar fi alocat deja 100 de milioane de euro pentru influențarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie și deturnarea parcursului european al R. Moldova. Banii sunt destinați și pentru organizarea anumitor proteste și provocări, a declarat prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Federația Rusă a alocat grupărilor criminale 100 de milioane de euro pentru a corupe alegătorii, a finanța proteste și provocări și pentru a desfășura acțiuni violente, denumite „acțiuni cinetice”, menite să provoace forțele de ordine. Presiunea asupra R. Moldova este foarte mare, iar unul dintre obiective este copleșirea sistemului de guvernare”, a declarat Recean, citat de Moldpres.
Potrivit premierului, un alt scop al Kremlinului este crearea unui sentiment de incertitudine, anxietate și neîncredere în viitor, precum și inducerea fricii în rândul alegătorilor.
„Rusia nu are un plan de dezvoltare pentru R. Moldova. Intenția Rusiei este de a speria cetățenii și instituțiile statului”, a mai spus Recean.
În același timp, prim-ministrul Recean a subliniat însă că votul rămâne un instrument al cetățenilor și că nicio influență externă nu poate să-l controleze. „Nimeni nu poate învinge votul. Noi, cetățenii, trebuie să mergem la vot. Eu vreau să accentuez un lucru: Federația Rusă nu mai controlează și nu mai dictează lucrurile în R. Moldova. Rusia a încercat orice destabilizări, așa-numitele proteste, care de fapt erau plătite. A încercat să provoace conflicte între cetățeni, între diferite etnii, conflicte cu Poliția, dar nu a reușit să influențeze votul din anul trecut de la referendum și prezidențiale. Asta în pofida faptului că rușii au cheltuit sume enorme pentru propagandă, pentru informații false și chiar cumpărând voturi”, a punctat sursa citată.
Recean a făcut apel la cetățeni să participe activ la viața democratică, să nu fie intimidați și să își exercite dreptul la vot, subliniind că statul dispune de capacitățile necesare pentru a proteja integritatea procesului electoral și a ordinii publice.
13.10.2025
13:06
17.09.2025
15:55
26.02.2025
09:50
12.02.2025
12:15
31.01.2025
11:30
30.01.2025
16:14
30.01.2025
13:59
29.01.2025
09:53
27.01.2025
15:30
15.01.2025
13:43
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău

















