Premierul Filip a mers la blocul avariat în EXPLOZIA din noaptea trecută. A promis că blocul va fi restabilit, iar oamenilor le vor fi compensate și bunurile distruse
2037
facebook Familiile sinistrate din blocul afectat de explozia din sectorul Râșcani vor primi tot ajutorul necesar din partea autorităților, iar rudelor celor decedați le vor fi acordate compensații de câte 50 de mii de lei. Despre aceasta a anunțat premierul Pavel Filip, care a mers astăzi să discute cu oamenii și salvatorii aflați la fața locului.
Oficialul a solicitat ca expertiza tehnică a blocului să fie făcută cât mai repede, pentru reconstrucția clădirii. „Construcţia permite să fie reabilitată. Vor veni echipe speciale, în paralel se face o expertiză tehnică, iar clădirea va fi reconstruită. În decursul zilei, se va face expertiza tehnică, să vedem starea celorlalte apartamente. Vor intra specialiştii, care vor determina dacă este vreun pericol. Nu ne putem asuma încă o situaţie de acest gen. Până atunci, poliţia va asigura paza, ca să staţi în siguranţă şi linişte”, le-a spus Pavel Filip oamenilor.
În curtea blocului a fost instalat un cort al salvatorilor, în care va fi statul major al operațiunii de intervenție. „Acum, în cortul dat va fi creat statul major, cei care vor avea nevoie să intre în apartament pentru acte sau altceva cu un pompier veţi merge în locuinţă. Când avem o decizie că vă permite să intraţi, eu primul voi intra şi voi vedea”, le-a spus locatarilor șeful salvatorilor, Mihai Harabagiu.
Tot aici vor veni și funcționari de la Agenția Servicii Publice (ASP), ca să-i ajute pe oameni să-și perfecteze actele pierdute sau distruse în urma exploziei.
„Sunt lucruri prioritare, vor fi ajutoare financiare pentru decedaţi, câte 50 de mii de lei. Noi vom restabili blocul şi pierderile pentru bunurile agonisite de oameni care au rămas cu nimic. Cât ţine de acte, este simplu, iată aici va fi statul major, voi da indicaţie să vină cei de la ASP şi le vor perfecta gratis. Important e să ştiţi că aici veţi găsi răspuns la orice întrebare”, a adăugat Pavel Filip.
Tot astăzi, a fost dată o dispoziție ca oamenii rămași fără casă după explozia de aseară să fie cazați la Spitalul Căilor Ferate. „Îmi aduc aminte spitalul de la Calea ferată, unde sunt toate condițiile. Nu este chiar foarte multă lume. Poate găsim o soluție. Acolo sunt toate condițiile de hrană și servicii de care au nevoie familiile”, a spus prim-ministrul.
Amintim că o explozie s-a produs aseară într-un bloc din bulevardul Moscova. Oamenii legii presupun că a explodat o butelie de gaze, iar deflagrația a distrus zece apartamente de la patru etaje. Trei oameni, inclusiv un copil, au murit, iar nouă au avut nevoie de îngrijiri medicale. Printre răniți este și un pompier.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















