Stiri
Premierul desemnat nu se grăbește să vorbească despre noul procuror general
Important
18.04.2013
16:30
697
697
Premierul desemnat, Vlad Filat, a evitat să dea aprecieri noului procuror general, Corneliu Gurin. ”Nu o să dau aprecieri, pentru că acestea vin în rezultatul activității domnului procuror general”, a declarat premierul.
Potrivit lui, este important că noul procuror a acumulat voturile necesare, iar asta denotă că a întrunit condițiile necesare. ”Dacă colegii mei din Partidul Liberal Democrat din Moldova nu ar fi primit răspunsurile necesare la întrebările pe care le-au avut la adresa domnul procuror general, atunci nu-l votau”, a punctat Filat.
Corneliu Gurin a fost ales astăzi procuror general de către Parlament. Candidatura sa a fost susținută de 51 de deputați. Pentru Gurin au votat deputații PLDM și PD, dar și unii deputați neafiliați. Fracțiunea PL nu a votat pentru candidatul înaintat de Marian Lupu și l-a criticat pentru faptul că a propus pe neașteptate o altă persoană pentru funcția de procuror. Nu a votat nici aripa reformatoare a PL.
Potrivit lui, este important că noul procuror a acumulat voturile necesare, iar asta denotă că a întrunit condițiile necesare. ”Dacă colegii mei din Partidul Liberal Democrat din Moldova nu ar fi primit răspunsurile necesare la întrebările pe care le-au avut la adresa domnul procuror general, atunci nu-l votau”, a punctat Filat.
Corneliu Gurin a fost ales astăzi procuror general de către Parlament. Candidatura sa a fost susținută de 51 de deputați. Pentru Gurin au votat deputații PLDM și PD, dar și unii deputați neafiliați. Fracțiunea PL nu a votat pentru candidatul înaintat de Marian Lupu și l-a criticat pentru faptul că a propus pe neașteptate o altă persoană pentru funcția de procuror. Nu a votat nici aripa reformatoare a PL.
Stiri relevante
10.09.2013
11:24
9938
Firma care administrează restaurantul „Golden Nica”, certată cu legea
10.09.2013
09:51
13594
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
09.09.2013
14:15
10267
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
09.09.2013
12:28
8361
VIDEO // Corman despre Rogozin: „Se părea că rușii o să dea drumul la armele atomice chiar a doua zi”
09.09.2013
11:22
4085
Intoxicație la nuntă // O persoană a murit, iar alte 20 sunt internate la Spitalul din Ungheni
08.09.2013
16:17
2585
Statul care va asista R. Moldova la reformarea Căilor Ferate
08.09.2013
11:23
2520
Patriarhul Kiril va avea o întrevedere cu încă un politician din R. Moldova, deşi nu a fost anunţată în program
08.09.2013
09:05
2760
FOTO // Patriarhul Kiril, întâmpinat cu trandafiri albi la Căpriana
07.09.2013
18:03
2512
REPORTAJ FOTO // Kiril a adunat trei preşedinţi ai R. Moldova la un loc!
07.09.2013
16:08
2725
FOTO // Preşedintele Nicolae Timofti l-a primit cu căldură pe Patriarhul Kiril. S-au îmbrăţişat şi pupat!
07.09.2013
08:57
9161
Malul lacului Costești-Stânca, proprietate privată
10.09.2013
11:24
10.09.2013
09:51
09.09.2013
14:15
09.09.2013
11:22
08.09.2013
16:17
08.09.2013
11:23
08.09.2013
09:05
07.09.2013
18:03
07.09.2013
16:08
07.09.2013
08:57
Top stiri
13.11.2026
02:26
235
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
226
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
308
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
361
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
430
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
417
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
422
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
433
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
456
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
465
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
576
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
526
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
559
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
509
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
618
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
487
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
514
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
532
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
516
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
635
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
520
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
508
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
660
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
584
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
592
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
488
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















