Stiri
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
Important
10.09.2013
09:51
13491
13491
Învingătorul concursului „Strugurele gigant”, organizat în cadrul Festivalului Strugurelui de la Cimișlia, a fost desemnat Veaceslav Dogaru din localitatea Cărpești, raionul Cantemir. Acesta a prezentat o ciorchină din soiul „Apiren roz” cu greutatea de 4,1 kilograme, comunică Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Forul național al producătorilor și exportatorilor de struguri cu genericul „Strugurele de viță-de-vie – cartea de vizită a Moldovei” a întrunit viticultori din 14 raioane care au prezentat mai bine de 130 de mostre de struguri de masă.
În cadrul festivalului au fost organizate mai multe concursuri, cum ar fi „Strugurele gigant”, „Cel mai delicios strugure”, „Cea mai bună participare la festival”. Cel mai mare strugure prezentat în cadrul concursului „Strugurele gigant” cântărește peste patru kilograme, iar pe locurile II și III s-au poziționat viticultorii care au prezentat struguri de 2,6 kilograme și, respectiv, 2,5 kilograme.
Festivalul a fost organizat, în premieră, de administrația raionului Cimișlia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Moldova. Cheltuielile pentru organizarea festivalului au fost estimate la 90 de mii de lei.
Virginia Nica
Forul național al producătorilor și exportatorilor de struguri cu genericul „Strugurele de viță-de-vie – cartea de vizită a Moldovei” a întrunit viticultori din 14 raioane care au prezentat mai bine de 130 de mostre de struguri de masă.
În cadrul festivalului au fost organizate mai multe concursuri, cum ar fi „Strugurele gigant”, „Cel mai delicios strugure”, „Cea mai bună participare la festival”. Cel mai mare strugure prezentat în cadrul concursului „Strugurele gigant” cântărește peste patru kilograme, iar pe locurile II și III s-au poziționat viticultorii care au prezentat struguri de 2,6 kilograme și, respectiv, 2,5 kilograme.
Festivalul a fost organizat, în premieră, de administrația raionului Cimișlia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Moldova. Cheltuielile pentru organizarea festivalului au fost estimate la 90 de mii de lei.
Virginia Nica
Stiri relevante
23.11.2018
12:19
3750
Cum să îţi găseşti telefonul cu ANDROID pierdut
16.11.2018
10:02
3088
O femeie a rămas PARALIZATĂ după ce s-a jucat încontinuu pe telefonul mobil
14.09.2018
07:30
3872
Cum a fost furată o mașină Tesla doar cu telefonul
12.12.2017
13:40
2515
EXEMPLU de urmat // Într-o țară din UE vor fi interzise telefoanele mobile la şcoală
12.11.2017
21:30
4935
Te-ai îngrășat în ultima perioadă? Cum să slăbești cu ajutorul telefonului mobil
21.09.2017
08:30
2483
Numărul de telefon al lui Emmanuel Macron a ajuns pe internet
12.09.2017
19:30
6525
De ce trebuie să-ţi încarci telefonul când bateria ajunge la 50%
12.07.2017
08:01
5640
O adolescentă a murit ELECTROCUTATĂ de telefonul mobil
23.05.2017
12:02
4156
VIDEO // Ce se întâmpla dacă APELEZI un telefon mobil aflat în CUPTORUL cu microunde? Nu încercați acasă
16.05.2017
18:30
6466
Jocul KENDAMA: ce este, de ce face BINE la sănătatea copilului şi cum se joacă
22.04.2017
10:01
2183
Un tribunal din Italia a RECUNOSCUT legătura dintre telefonul mobil și tumori
05.04.2017
14:38
2909
VIDEO // Invenţie excelentă: Primul ANTIFURT care blochează telefonul în buzunar
23.11.2018
12:19
16.11.2018
10:02
14.09.2018
07:30
12.12.2017
13:40
12.11.2017
21:30
21.09.2017
08:30
12.09.2017
19:30
12.07.2017
08:01
23.05.2017
12:02
16.05.2017
18:30
22.04.2017
10:01
05.04.2017
14:38
Top stiri
28.09.2026
00:12
88
Aproape 500 de copii au participat la concursul de lectură lansat de Maia Sandu
27.09.2026
23:22
227
Aleksandar Vucic demisionează din funcția de președinte al Serbiei și deschide calea alegerilor anticipate
27.09.2026
23:19
264
Prognoza pentru 28 septembrie–4 octombrie 2026: început cald, final ploios
27.09.2026
22:45
277
Premierul Vasile Tofan, la ONU: Moldova își alege singură viitorul și își consolidează parcursul european
27.09.2026
22:17
329
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a dat demisia și a deschis calea alegerilor anticipate
27.09.2026
22:14
300
Un avion Lufthansa a aterizat de urgență la Lyon după ce o baterie externă a luat foc la bord
27.09.2026
21:46
304
Donald Trump anunță noi negocieri cu Iranul săptămâna viitoare, dar nu exclude reluarea atacurilor
27.09.2026
21:11
376
Cinci suspecți, arestați lângă o bază militară americană din Marea Britanie. Trump: Voiau să provoace „mari pagube”
27.09.2026
20:46
316
Ministrul-șef al Jersey: Inteligența artificială poate îmbunătăți serviciile publice fără să elimine locuri de muncă
27.09.2026
20:46
366
Silent Hill ajunge în Scoția: cum arată noul joc horror plasat pe o insulă fictivă
27.09.2026
20:35
325
Accesul la internet, suspendat în aproximativ 80 de școli din Bristol după un posibil incident de securitate
27.09.2026
20:34
376
Elvețienii resping înăsprirea neutralității: sancțiunile împotriva Rusiei rămân posibile
27.09.2026
20:20
408
Zelenski: Rusia vizează viața de zi cu zi prin atacuri asupra centrelor de date din Ucraina
27.09.2026
20:06
443
Atacurile Rusiei au ucis cel puțin opt persoane în Ucraina. Lovituri în mai multe regiuni, inclusiv lângă granița cu România
27.09.2026
19:34
470
Anchetă antiteroristă în Marea Britanie, după arestarea a cinci suspecți în apropierea bazei Fairford utilizate de Forțele Aeriene americane
27.09.2026
18:09
500
Iranul afirmă că a capturat o dronă submarină americană în Strâmtoarea Ormuz și acuză SUA de spionaj
27.09.2026
17:41
474
Gardienii Revoluției susțin că au confiscat o dronă submarină americană Remus 600 în Strâmtoarea Ormuz
27.09.2026
16:46
518
Pedro Sanchez promite măsuri pentru chiriași după evacuarea unei femei de 80 de ani: „Este o chestiune de umanitate”
27.09.2026
15:52
458
Autocar cu 35 de turiști filipinezi, răsturnat pe autostrada A96 din Germania: doi morți și cel puțin opt răniți grav
27.09.2026
14:25
790
ULTIMA ORĂ, GALERIE FOTO // Scăderea Nistrului la cote ISTORICE pune sub semnul întrebării aprovizionarea cu apă a Chișinăulu. Ministrul Mediului cere sistarea disputelor politice și măsuri tehnice imediate la stația de captare
27.09.2026
14:22
639
Furtună puternică pe insula Skiathos: străzile au fost inundate, iar apa a luat mesele și scaunele din restaurante - VIDEO
27.09.2026
14:21
496
Oportunități de angajare în Poliția de Frontieră, prezentate la PTF Lipcani
27.09.2026
14:03
578
Fragmentele unui aparat de zbor fără pilot, depistate în extravilanul localității Volintiri. Zona a fost securizată
27.09.2026
13:56
514
Conducerea MAI și a Poliției de Frontieră a verificat securitatea la Giurgiulești
27.09.2026
13:48
534
Cum au ajutat și au îngreunat rețelele sociale căutarea lui Corrie Mckeague
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















