Stiri

Premierul Chicu NU va cere instituirea stării de urgență și AMÂNAREA prezidențialelor, chiar dacă ar putea urma o EXPLOZIE de cazuri noi de COVID -19. Singura situație în care va putea cere amânarea alegerilor

Actualitate 02.09.2020 08:00 Vizualizări2699
Premierul Chicu NU va cere instituirea stării de urgență și AMÂNAREA prezidențialelor, chiar dacă ar putea urma o EXPLOZIE de cazuri noi de COVID -19. Singura situație în care va putea cere amânarea alegerilor

Premierul Ion Chicu susține că nu va solicita instituirea stării de urgență și amânarea alegerilor prezidențiale din noiembrie, deoarece acest lucru ar putea să producă o destabilizare serioasă a situației politice din R. Moldova. Totuși, dacă partidele parlamentare vor ajunge la un consens în privința amânării alegerilor prezidențiale, atunci Guvernul va cere Parlamentului instituirea stării de urgență.

„Cu toată certitudinea pot să vă spun că Guvernul nu va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență, care poate duce la amânarea alegerilor prezidențiale. Eu o să discut cu partidele parlamentare și, dacă acestea vor veni cu o asemenea inițiativă și cu o solicitare la adresa Guvernului, atunci da. În această situație e nevoie de un consens din partea tuturor forțelor politice. Noi, Guvernul, nu vom veni cu o asemenea solicitare”, a declarat Ion Chicu, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Potrivit lui Chicu, în cazul în care alegerile prezidențiale ar fi amânate, atunci ar urma destabilizări în masă.

„Guvernul se pregătește pentru acest scrutin, astfel ca să nu admitem destabilizarea situației. Dacă alegerile vor fi amânate, dar nu prin consens larg, atunci va fi vorba de o destabilizare a situației politice”, a precizat Ion Chicu.

De menționat că alegerile prezidențiale sunt programate pentru 1 noiembrie curent.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 25.10.2026 25.10.2026 12:42 912 Horoscopul zilei 25.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri