Premierul australian, mesaj pentru Putin: „Îi voi spune că australieni au fost asasinaţi de rebeli susţinuţi de ruşi”
1076
Reuters
Premierul australian Tony Abbott a declarat luni că-l va interpela pe preşedintele rus Vladimir Putin, la summitul G20 prevăzut luna viitoare în Australia, în legătură cu prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines în Ucraina, în care au murit 38 de australieni.
Oraşul australian Brisbane va găzdui în perioada 15-16 noiembrie summitul G20, scrie Mediafax.
Duminică, ministrul australian al Finanţelor, Joe Hockey, a confirmat că Putin va participa la summit, în pofida tensiunilor dintre Rusia şi Occident din cauza crizei din Ucraina.
De la distrugerea în zbor, pe 17 iulie, a unui avion de linie malaysian în spaţiul aerian al Ucrainei şi moartea tuturor celor 298 de persoane de la bord, Abbott nu-l menajează deloc pe Putin.
„Îi voi spune domnului Putin că australieni au fost asasinaţi, că au fost asasinaţi de rebeli susţinuţi de către ruşi şi utilizând echipamente furnizate de către Rusia. Aceste fapte provoacă o puternică nemulţumire”, a declarat el luni.
„Noi acceptăm că dumneavoastră (Putin) nu aţi vrut ca acest lucru să aibă loc. Dar vă cerem ca de-acum să cooperaţi deplin la ancheta penală, iar dacă ea identifică suspecţi asupra cărora aveţi influenţă, este necesar ca ei să fie livraţi pentru ca să se facă dreptate”, a subliniat Abbott.
Kievul şi Occidentul au acuzat Rusia că le-a furnizat rebelilor o rachetă de tip sol-aer, cu care aceştia ar fi doborât avionul care efectua zborul MH17. Moscova respinge categoric aceste acuzaţii şi arată cu degetul către forţele de la Kiev.
Potrivit raportului preliminar întocmit de către Biroul olandez pentru Securitate (OVV), însărcinat cu ancheta, avionul a fost atins de numeroase proiectile care aveau o viteză foarte mare. Raportul nu precizează originea acestor proiectile.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















