Premieră pentru Republica Moldova: Dosarele de admitere la universitate vor fi depuse online. Candidații pot alege din peste 200 de specialități și programe de studii oferite de 16 instituții de învățământ
1522
În premieră, în anul curent, admiterea la universități, la ciclul de licență, se va desfășura prin intermediul platformei unice eadmitere.gov.md. Aceasta va fi funcțională din 22 iulie, când începe procesul de admitere. Dosarele vor putea fi depuse până la 31 iulie. Candidații vor putea selecta până la trei universități și câte cel mult trei specialități din cadrul fiecărei instituții.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a explicat astăzi că platforma eadmitere.gov.md poate fi ușor accesată pe telefon sau laptop, iar candidații vor trebui să parcurgă câțiva pași pentru a depune dosarele de admitere. Primul pas este să se autentifice: prin sistemul guvernamental MPass sau prin adresa electronică. Candidatul va crea contul personal și va completa formularul de înregistrare cu informațiile solicitate. Acesta va indica o adresă de email și un număr de telefon valabile și veridice, la care va primi notificări pe parcursul procesului de admitere. Urmează încărcarea documentelor, la necesitate, și a actelor confirmative.
După completarea și salvarea datelor, următoarea etapă este depunerea cererii de participare la concurs. Candidatul poate depune până la trei cereri: cel mult trei universități, iar la fiecare universitate câte trei specialități în ordine prioritară. Va fi necesar de achitat și o taxă de admitere, care este stabilită de fiecare instituție de învățământ superior în parte.
Rezultatele intermediare ale admiterii vor fi anunțate pe 2 august. Ulterior, candidații care au fost admiși de instituțiile de învățământ, la una sau mai multe specialități, vor face alegerea și vor depune dosarele în original la universitatea unde vor să-și facă studiile. Afișarea rezultatelor finale se va face pe 9 august.
În perioada 10 - 14 august se va desfășura sesiunea suplimentară pentru candidații care nu au reușit să depună actele de admitere. Rezultatele intermediare ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe 16 august, iar cele finale - pe 20 august.
În Republica Moldova există 16 instituții de învățământ superior, cu peste 200 de specialități și programe de studii, la care învață circa 56 de mii de studenți. La admiterea din anul curent, universitățile din Republica Moldova vor propune în total 8 697 locuri bugetare, la licență, master, rezidențiat și secundariat clinic. De menționat că, din numărul total de locuri bugetare la licență și master, 25% vor fi acordate pentru domeniul științe ale educației, adică 2 104 de locuri.
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















