Povestea unui DIVORŢ care nu a avut loc

sursa: one.ro

Chiar dacă te afli sau nu într-o relaţie, iată o poveste care te va face să apreciezi mai mult persoanele care vor face parte din viaţa ta.

Când am ajuns acasă în acea seară, soţia mea servea cina. Am luat-o de mână şi i-am spus „Trebuie să-ţi spun ceva”. S-a aşezat la masă şi mânca în tăcere. Încă o dată am observat durerea din ochii ei. De-o dată, nu ştiam cum să încep acea conversaţie, dar trebuia să o fac să înţeleagă că voiam să divorţez. Am deschis subiectul calm şi nu părea să fie deranjată de cuvintele mele. În schimb, ea m-a întrebat cu o voce caldă „De ce?”. Am evitat să răspund. Asta a supărat-o. S-a ridicat de la masă şi a ţipat la mine: „Nu eşti bărbat!”

În acea noapte, nu ne-am mai vorbit. Era plânsă. Ştiam că-şi dorea să afle ce s-a întâmplat cu mariajul nostru, dar nu-i puteam oferi un răspuns care să o satisfacă. Eram îndrăgostit de Jane, iar pe soţia mea nu o mai iubeam. Îmi era milă de ea!

Plin de vinovăţie am fost nevoit să-i înmânez actele de divorţ prin care ea putea rămâne cu casa, maşina şi 30% din acţiunile companiei. S-a uitat peste acte şi le-a rupt în bucăţele. Femeia lângă care petrecusem zece ani din viaţă se transformase instant într-o necunoscută. Îmi părea rău pentru că a pierdut timp, energie şi resurse, dar nu-mi puteam retrage cuvintele, mai ales că o iubeam pe Jane. Într-un final, începuse că plângă foarte tare în faţa mea, ceea ce mă aşteptam să văd. Pentru mine, să o văd plângând, era o eliberare, iar ideea divorţului care devenise o obsesie pentru mine de câteva săptămâni era din ce în ce mai clară şi fermă.

Următoarea zi, am ajuns acasă foarte târziu şi am găsit-o la masă scriind ceva. Nu eram curios să ştiu aşa că m-am dus să dorm pentru că eram foarte obosit după o zi întreagă pe care am petrecut-o cu Jane. Când m-am trezit, încă era la masă, scria. Nu mi-a păsat şi m-am întors în dormitor.

De dimineaţă, mi-a prezentat condiţiile sale de divorţ: nu voia nimic de la mine, dar avea nevoie de o lună până să semnăm divorţul. Mi-a cerut o lună de zile în care să ducem o viaţă normală, cât de mult posibil. Motivul său era simplu: fiul nostru avea examene într-o lună de zile şi nu voia să fie afectat de problemele din mariajul nostru. Pentru mine, situaţia era ok, dar îmi mai cerea ceva. Voia să recreez momentul din noaptea nunţii în care o treceam pragul spre dormitor. Îmi cerea să fac lucrul acesta în fiecare zi, timp de o lună. Am acceptat.

I-am povestit lui Jane despre condiţiile de divorţ pe care le-a pus soţia mea, iar ea a râs, crezând că este total absurd. „Indiferent de ce trucuri aplică, trebuie să facă faţă divorţului”, a zis Jane.

Nu am avut niciun contact intim cu soţia mea de când mi-am exprimat intenţia de divorţ, aşa că, în prima zi în care a trebuit să o trec pragul, amândoi păream destul de stângaci, iar fiul nostru a apărut în spatele meu aplaudând si spunând „Tati o ţine pe mami în braţe”. Cuvintele sale m-au întristat. În timp ce o treceam pragul pe soţia mea, aceasta şi-a închis ochii şi mi-a spus „Nu-i spune fiului nostru despre divorţ”, iar după fiecare şi-a văzut de treaba lui.

Ea s-a aşezat cu capul pe pieptul meu. Puteam să îi simt parfumul bluzei. Mi-am dat seama că nu mă mai uitasem la femeia asta atent de foarte mult timp. Am observat că nu mai era tânără. Avea riduri fine pe faţă, iar părul ei începuse să albească. Căsătoria noastră îşi pusese amprenta asupra ei. Pentru un minut, m-am gândit la ceea ce am putut să îi fac.

În a patra zi, când am ridicat-o, am simţit un sentiment de intimitate. Aceasta era femeia care îmi dăruise 10 ani din viaţa ei. În a cincea şi a şasea zi, am realizat că începusem să mă apropii din nou de ea. Nu i-am spus acest lucru lui Jane. Devenise mai uşor să o ridic pe măsură ce treceau zilele. Poate că acest antrenament mă făcuse mai puternic.
Într-o dimineaţă, încerca să aleagă cu ce să se îmbrace. A încercat câteva rochii, dar nu a găsit niciuna care să îi vină. A suspinat : „toate rochiile mi-au rămas mari”. Atunci am realizat că slăbise atât de mult încât acesta era motivul pentru care o ridicăm mai uşor.

Apoi mi-am dat seama… adunase atât de multă durere în inima ei. Fără să îmi dau seama, am întins mâna şi i-am mângâiat capul. Atunci a intrat pe uşa fiul nostru şi mi-a spus că este momentul să o iau în braţe pe mami. Momentul în care o luăm în braţe pe mami devenise o parte importantă a vieţii sale. Soţia mea i-a făcut semn să se apropie şi l-a îmbrățișat. Am luat-o în braţe şi am dus-o până în hol. Mâna ei era aşezată pe gâtul meu uşor şi natural. Eu am ţinut-o strâns în braţe. Exact ca în ziua nunţii noastre.

Mă întrista că slăbise atât de mult. În ultima zi, când am ridicat-o în braţe nu am putut să fac niciun pas. Fiul nostru plecase deja la şcoală. Am ţinut-o strâns şi i-am zis că nu observasem până acum că viaţa noastră ducea lipsă de momente de intimitate. Am plecat spre birou, am ieşit din maşină fără să o încui. Îmi era teamă că dacă mai întârzii un minut o să mă răzgândesc. Am urcat scările. Jane mi-a deschis uşa şi i-am spus: „îmi pare rău, nu mai vreau să divorţez”.

S-a uitat la mine nedumerită şi mi-a atins fruntea. „Ai febra?” I-am dat mâna la o parte şi i-am repetat că nu mai vreau să divorţez. Căsnicia mea era plictisitoare pentru că nu mai puneam preţ pe micile detalii ale vieţii noastre, nu pentru că nu ne mai iubeam. Mi-am dat seama că vreau să o duc în braţe în fiecare dimineaţă până când moartea ne va despărţi. Jane mi-a tras o palmă zdravănă, mi-a închis uşa în nas şi a început să plângă. Am plecat şi m-am oprit la o florărie ca să îi comand un buchet de flori. Vânzătoarea m-a întrebat ce să scrie pe bileţel. I-am zis să scrie: „te voi purta în braţe în fiecare zi până când moartea ne va despărţi”.

Când am ajuns seara acasă mi-am găsit soţia moartă ţinând buchetul de flori în mâini şi cu un zâmbet pe buze.

Soţia mea se lupta cu cancerul de câteva luni şi fusesem atât de ocupat cu Jane încât nici n-am observat. Ştia că o să moară curând şi vroia să mă salveze de la o reacţie negativă a fiului meu în cazul în care mă decideam să bag divorţ. Cel puţin în ochii fiului meu… sunt un soţ iubitor.

Micile detalii ale vieţii noastre sunt cele cu adevărat importante într-o relaţie. Nu contează casa, maşina, proprietăţile, banii. Acestea creează un mediu propice pentru a ne face fericiţi, dar nu sunt motivul fericirii.

Sursa: one.ro