Povestea incredibilă a profesorului care nu știa să citească și să scrie. „M-am hotărât să fentez sistemul”
2793
sursa: digi24.ro „Am fost profesor timp de 17 ani, deși nu știam să scriu sau să citesc”, cu această replică începe povestea vieții spectaculoase a lui John Corcoran.
Corcoran s-a născut în America anilor 1940-1950, în New Mexico, un copil al Generației Babyboom, epoca în care Statele Unite a trecut printr-o explozie a natalității.
La început, scrie John Corcoran într-un articol publicat pe BBC, a avut un indiciu: a vorbit mai târziu decât prietenii lui de joacă. Apoi, în școala generală, s-a trezit în fața unei angoase: își dorea cu ardoare să învețe să citească, dar nu putea.
Ori de câte ori încerca să citească o propoziție, „era ca și când aveam în fața ochilor un ziar în chineză”.
John se ruga seară de seară: „Doamne, ajută-mă să pot citi când mă voi trezi mâine”. Dar miracolul nu venea.
A urmat marginalizarea: ultimul rând din clasă, rezervat – din inerție de „regn”, nu neapărat intenționat - elevilor cu dificultăți cognitive de bază.
„Copiii îi spuneau «rândul tonților»”, își amintește John.
Anii au trecut plini de frustrări, iar în clasa V-a John tot nu reușea să priceapă acele semne încâlcite, complicate, exasperante, numite litere.
Un alt soi de război
„Mă trezeam în fiecare zi, mă îmbrăcam, mă duceam la școală, dar de fapt, mă duceam la război”.
Ura mirosul sălii de clasă, își detesta colegii, fiecare bancă era pentru el un mediu ostil. În clasa a VII-a, John devenise deja un „client fidel” al cancelariei, unde era certat aproape zilnic de directorul școlii. S-a instalat sfidarea în comportamentul lui, după care accesele de violență. Apoi, linie dreaptă spre o finalitate previzibilă: John avea să fie exmatriculat.
În forul său lăuntric, însă, trăia un alt John, un John care visa la o viață secretă. A încercat să devină altcineva: „în clasa a VIII-a am hotărât să devin un fel de «cățel» de profesor, să mă cumințesc și să fentez sistemul (educațional – n.r.)”.
Ca să „fenteze sistemul”, John a început să joace diverse roluri. Roluri care îi ieșeau de minune. Rolul atletului strălucit. Rolul Don Juanului. Rolul maestrului de ceremonii care deschide festivitatea de absolvire a liceului. Toate rolurile care țin de clișeele stilului de viață al liceenilor din filmele americane.
Între timp, „puteam să-mi scriu numele și alte câteva cuvinte, dar încă nu reușeam să alcătuiesc o propoziție întreagă. Eram la liceu, dar citeam la nivelul unuia de clasa a doua. Și nu puteam spune nimănui acest lucru”.
Anii trișorului
Se va pune întrebarea: Cum reușea să facă față extemporalelor? Ușor, spune John, „trișare de amator”: ruga un coleg să îi completeze și lui foaia de examen. Nimeni din clasă nu îl refuza, exercita un farmec năucitor asupra lor.
„Dar când am plecat la facultate, cu o bursă de sportiv, povestea s-a schimbat”, scrie John, adăugând: „Mi-am spus: «Doamne, asta chiar mă depășește! Cum voi putea face față?»”.
John și-a spus apoi că trebuia să se gândească la metode cât mai creative de a trișa, de a copia la examene.
Așa că a trecut la treabă.
La un moment dat, John a mers atât de departe cu trișatul, încât într-o noapte a intrat prin efracție în biroul unui profesor, forțând fereastra cu un cuțit. În prima noapte, nu a găsit foaia cu subiectele pentru examenul care îl aștepta peste câteva zile. A revenit și în cealaltă noapte. A revenit și în a treia noapte. Și în a patra. Dar tot nu găsea prețioasa coală. Așa că, în noaptea numărul cinci, John a avut o altă idee: însoțit de trei prieteni, a furat pentru câteva ore un dulap din biroul profesorului. Au cărat dulapul prin întreg campusul, cu luna ca un bec pe fundalul cerului, apoi l-au urcat într-o dubă.
John aranjase cu un lăcătuș să îi dea o mână de ajutor în deschiderea sertarelor dulapului, patru la număr. Ca lăcătușul să nu suspecteze furtul, John s-a îmbrăcat la patru ace, prefăcându-se că era un important om de afaceri care trebuia să plece de urgență în Los Angeles pentru a parafa un contract important și avea nevoie ca de aer de anumite acte care se aflau în acel dulap.
Diversiunea i-a reușit, spune John: „L-a deschis, mi-a dat o cheie. Și, spre marea mea uimire, înăuntru erau nu mai puțin de 40 de copii ale subiectelor de examen. Am luat o copie în camera mea, unde mă aștepta un student «deștept», care mi-a așternut imediat pe foaie răspunsurile corecte”.
Înainte de crăpatul zorilor, dulapul se afla înapoi în biroul profesorului, ca și când nu s-ar fi întâmplat, iar John, revigorat de mica sa aventură nocturnă, se simțea în rolul unui agent într-un thriller de spionaj. Însă această infuzie de euforie nu a durat mult: „M-am așezat pe marginea patului și am început să plâng ca un bebeluș. De ce nu cerusem pur și simplu ajutor cu problema mea delicată? Fiindcă nu credeam că cineva vrea să își piardă timpul cu mine ca să mă învețe să citesc. Acesta era secretul meu și aveam să îl păstrez”.
Profesorul John
„Cu chiu, cu vai”, John a reușit să treacă și de anii facultății. Și, pe neașteptate, i-a zâmbit norocul: criza de forță de muncă din sistemul de învățământ era atât de mare în anii 1960, încât John s-a trezit cu o ofertă: un post de profesor. Era cel mai „ilogic lucru cu putință” – „Tocmai ce ieșeam din cușca leului și apoi m-am întors în cușca leului”.
Ascunzișurile au continuat, însă acum cu un accent de teren sigur, nimeni nu avea cum să suspecteze un profesor că nu știe să citească și să scrie o „amărâtă de propoziție”.
Și abia de acum încolo destinul lui John avea să devină cu adevărat interesant.
Citiți aici povestea integrală a lui John Corcoran.
Sursa: digi24.ro
15.11.2018
18:00
2372
PROFESOR // Care sunt principalele MITURI legate de cancerul de sân
30.07.2018
20:03
3691
O lecție VALOROASĂ de viață, destăinuită de un profesor, la o cafea…
31.05.2018
10:02
3239
Ce au în comun trumpismul și putinismul. Explicațiile profesorului Jeffrey Isaac
15.05.2018
17:40
3853
EXEMPLU de urmat // Profesori pentru viitor. Cum i-a CUCERIT pe elevi un profesor de filosofie
28.02.2018
16:40
2486
SCANDALOS // Cum a scăpat de ÎNCHISOARE un profesor din Rusia care a abuzat sexual o minoră
02.02.2018
15:00
3773
Un profesor de la Stanford a descoperit „vaccinul” împotriva cancerului. Elimină inclusiv metastazele
03.11.2017
16:20
2687
RUSIA // S-a dus la facultate, apoi a abordat un profesor. Ce a urmat este ȘOCANT
24.09.2017
11:30
3229
VIDEO // Profesorul a OBSERVAT că această studentă copiază…
09.09.2017
15:30
4605
O mamă a fost chemată la școală după ce fata ei a lovit un coleg. Răspunsul ei a devenit viral
06.09.2017
20:01
3172
VIDEO // Ce a spus elevul din Rusia care a împuşcat un profesor în cap în momentul în care a intrat în clasă
18.12.2016
10:04
2801
Răspunsul SURPRINZĂTOR al unui profesor la această întrebare
19.06.2026
20:58
252
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
366
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
361
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
407
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
420
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
476
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
534
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
464
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
569
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
537
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
445
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
527
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
593
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
694
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
787
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
773
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
700
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1018
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
935
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
699
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
776
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1058
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
865
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1113
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1388
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
Lucrările la noul centru TBC de la „Marius Nasta” repornesc după deblocarea finanțării de 1,2 miliarde lei
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














