Poștașii vor ridica SALARII mai mari începând cu luna decembrie: Creșteri de la 35% până la 100%
1226
Salariile a circa 4 800 de poștași din R. Moldova vor fi majorate cu până la 100% începând cu luna decembrie curent.
„Pentru angajații „Poștei Moldovei”, preponderent din mediul rural, care primesc salarii mici, am decis astăzi să le majoram salariile considerabil, de la 35 până la 100 de procente. Vorbim despre circa 4 800 de poștași, care vor primi salarii majorate începând cu luna decembrie curent”, a anunțat președintele Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a formațiunii.
De asemenea, Vlad Plahotniuc a precizat că în baza adresărilor primite de la cetățeni, a cerut Guvernului ca, începând de luna viitoare, poștașii să ducă pensiile acasă persoanelor care solicită acest lucru.
„Acest lucru mi se pare firesc, fiindcă multora le este dificil sa ajungă la oficiile poștale”, a explicat sursa citată.
Liderul PD a ținut să dea asigurări ca „toate aceste ajutoare, compensații, majorări de salarii și pensii sunt sustenabile”: „Toate acestea au devenit posibile, pentru că guvernarea noastră a reușit să acumuleze încasări importante la buget, datorită ordinii și reformelor pe care le facem, asigurând creșterea stabilă a economiei țării, chiar dacă în toata regiunea noastră există un fundal de instabilitate politică și economică”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















