Stiri

Portretul lui Putin, imprimat pe HÂRTIE IGIENICĂ şi PREŞURI la Kiev

Știri 08.11.2014 18:13 Vizualizări2409
Portretul lui Putin, imprimat pe HÂRTIE IGIENICĂ şi PREŞURI la Kiev obiectiv.info

Portrete de-ale lui Vladimir Putin sunt uşor de găsit la Kiev, un lucru care ar putea să surprindă dacă nu s-ar ţine cont de un mic amănunt, şi anume că sunt imprimate pe hârtie igienică, pe preşuri de şters pe picioare la intrare sau pe tricouri cu sloganuri injurioase.

În afară de ura pe care a trezit-o ucrainenilor după anexarea Crimeei, în martie, şi apoi prin susţinerea rebeliunii separatiste din estul ţării, preşedintele rus a declanşat o adevărată mişcare tectonică de desprindere a Ucrainei, poate iremediabilă, de vecinul său.

Kremlinul spera să menţină Ucraina pe orbita sa, dar a produs contrariul: ucrainenii spun că se percep altfel acum.

"Este cel mai bun lucru pe care Putin l-a făcut pentru Ucraina", declară filosoful Miroslav Popovici pentru AFP, citată de Mediafax.

Kievul a semnat în iunie un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), tot mai mulţi ucraineni se pronunţă pentru o aderare la NATO, iar pentru prima dată prooccidentalii au obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative de la 26 octombrie.

O primă criză importantă a izbucnit între Rusia şi Ucraina în 2004, după "revoluţia portocalie" proocidentală, însă conflictul actual, soldat cu cel puţin 4 000 de morţi, era de neconceput acum un an.

Cele două ţări au o frontieră comună de 1 944 de kilometri, economii strâns conectate - cel puţin până la criză -, limbi apropiate şi o majoritate ortodoxă a populaţiilor.

"Frapante (...) sunt asemănările, mai degrabă decât deosebirile. Este un «clash» între fraţi, mai degrabă decât unul între civilizaţii", a scris Akos Lada, un cercetător de la Universitatea Harvard, în The Washington Post (WP).

Ucrainenii afirmă că elanul lor patriotic actual este mai vechi.

Relaţiile fraterne au fost afectate de o serie de tragedii, mai ales marea foamete ("Holodomor") impusă milioanelor de ţărani de către Iosif Stalin în cursul colectivizării agricole în anii '30, iar apoi politica de rusificare a URSS, care a sufocat identitatea ucraineană timp de decenii.

În pofida faptului că Rusia controlează în prezent două porţiuni mari din teritoriul ucrainean, ea pare că a pierdut imensa majoritate a ucrainenilor.

Divorţul slav pare că s-a extins la toate straturile societăţii.

Zvonuri cu privire la organizarea unei defilări proruse în centrul Kievului săptămâna aceasta au atras zeci de tineri naţionalişti ucraineni, pregătiţi s-o oprească.

Până la urmă nu şi-a făcut apariţia niciun prorus, dar un bătrânel a fost bătut după ce a urlat "suntem cu toţii slavi".

În magazinul ei, Podoprigora mărturiseşte că a resimţit şi ea acest divorţ, accentuat atât de o parte, cât şi de cealaltă, de către presă.

"Nu-mi vine nici măcar să mă uit la televizor sau la filme ruseşti. Nu le suport", spune bătrâna, bilingvă ca majoritatea ucrainenilor. "Eram atât de apropiaţi. Am un văr care trăieşte acolo şi nu ne mai vorbim. Nici măcar nu ne mai putem înţelege", adaugă ea.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.09.2026 12.09.2026 12:57 465 Horoscopul zilei 12.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri