Stiri
Premierul Ponta a declarat pentru gândul că va propune la revizuirea Constituţiei o modificare a articolului 44 privind dreptul la proprietate, astfel încât averile obţinute ilegal să fie confiscate, iar exproprierile de „interes strategic” să fie făcute mai uşor. Ideea premierului vine la câteva zile după ce a afirmat că doreşte „confiscarea maşinilor” ai căror conducători auto au depăşit excesiv viteza legală sau au comis alte abateri grave în trafic. O altă intenţie a premierului, blocată de PNL, a fost impunerea unui impozit special pentru bugetarii şi pensionarii ale căror venituri depăşesc o mie de euro.
Surse din PSD au precizat că premierul şi-a informat colegii de partid asupra intenţiei de a susţine confiscarea averilor obţinute ilegal.
„Vreau să confiscăm averile obţinute în urma infracţiunilor, pe sistemul european. Este o nouă concepţie la nivel european, venită pe filieră americană şi cred că este o idee bună. Pentru aceasta trebuie să modificăm articolul 44 din Constituţie, pentru că altfel nu putem face nimic. Umblăm la articolul 44”, a declarat premierul Ponta, la finalul discuţiilor din cadrul Forumului constituţional.
Articolul 44 din Constituţie se referă la dreptul de proprietate privată. În actuala Lege Fundamentală se precizează la art 44, alin 8 că „averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”, iar la alin 9 se prevede că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.
Secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, prezent la lucrările Forumului Constituţional de la Palatul Parlamentului, a afirmat că recomandarea instituţiei sale este de a se modifica articolul privind dreptul la proprietate.
Markert a dat exemplul Bulgariei, unde Comisia de la Veneţia a fost de acord cu procedura specială privind confiscarea proprietăţilor celor care nu şi-au putut justifica averea. El a fost de acord şi cu ideea avansată de premier, privind confiscarea în anumite condiţii, a maşinilor conducătorilor auto care comit abateri grave.
De altfel, premierul Ponta a ţinut să precizeze că niciun articol din Constituţie nu va fi modificat fără să existe acceptul Comisiei de la Veneţia.
Ponta anunţă cea mai importantă schimbare în România de după REVOLUȚIE!
Politică
09.05.2013
10:55
1177

Stiri relevante
28.05.2025
10:55
90465
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
06.02.2024
12:55
2534
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
07.09.2023
13:25
2469
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
09.02.2023
12:58
5766
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
2291
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
2912
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
3122
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
17.10.2022
14:37
3154
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
13.05.2022
18:36
4226
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: „Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”
09.02.2022
18:52
4124
Ședința COMUNĂ a guvernelor României și R. Moldova, cu rezultate și PROIECTE concrete. Natalia Gavrilița: „Ziua de vineri va fi plină de VEȘTI BUNE pentru toți cetățenii R. Moldova”
28.05.2025
10:55
06.02.2024
12:55
07.09.2023
13:25
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
19.12.2022
20:54
30.11.2022
11:19
17.10.2022
14:37
13.05.2022
18:36
09.02.2022
18:52
Top stiri
13.11.2026
00:57
246
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
313
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
382
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
371
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
371
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
382
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
416
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
434
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
540
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
470
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
527
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
479
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
591
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
465
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
489
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
503
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
494
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
596
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
498
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
490
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
624
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
559
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
563
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
471
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
472
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri