FOTO // Polițiști din R. Moldova, eveniment comun cu colegii de la Iași pentru prevenirea criminalității transfrontaliere
870
Reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au participat în România la două activități informativ-preventive desfășurate în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii poliţiei române şi moldovene în domeniul prevenirii criminalităţii, inclusiv a infracţionalităţii transfrontaliere”.
Evenimentele s-au desfășurat în municipiile Iași și Pașcani, cu participarea a circa 30 de polițiști din cadrul celor două instituții.
Activitățile au avut drept scop apropierea de comunitate, în special de copii, prin oferirea de sfaturi și recomandări preventive, promovarea instituţiei poliţiei și familiarizarea cu meseria de polițist.
Acțiunile comune au contribuit la armonizarea practicilor în domeniul prevenirii criminalității din România și Republica Moldova, asigurând totodată un cadru propice pentru schimb de expertiză și bune practici între reprezentanții celor două structuri de poliție din regiunea transfrontalieră România-Republica Moldova.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România–Republica Moldova 2014–2020.
18.02.2026
02:05
155
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
391
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
440
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
439
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
528
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
633
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
568
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
497
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
602
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
460
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
18.02.2026
02:05
86
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
386
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
433
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
433
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
517
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
626
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
562
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
485
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
595
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
453
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
513
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
15:54
488
MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
17.02.2026
14:24
1044
R. Moldova, „CONDAMNATĂ” să adere cât mai rapid la o alință de SECURITATE, pentru ca moldovenii să nu ajungă „carne de tun” pentru armata Rusiei. „Integrarea într-o alianță sau unirea cu România sunt opțiuni care oferă protecție reală”
17.02.2026
14:07
794
Ninsori ABUNDENTE timp de 24 de pre. Deciziile luate de Primăria Chișinău
568
Democrație locală cu cetățeni implicați: autoritățile din Republica Moldova și Consiliul Europei discută la Sireți consolidarea participării la procesul decizional
17.02.2026
11:45
691
Barometrul Școlar 2026: Încredere ridicată în școli, dar manualele și disciplinele STEM cer reforme urgente în învățământul din Republica Moldova
17.02.2026
10:44
614
Rusia susține că a doborât peste 150 de drone ucrainene deasupra Mării Negre, Crimeei și Mării Azov în ajunul negocierilor de la Geneva
17.02.2026
09:57
584
Plan național pentru revitalizarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia în perioada 2026-2027
17.02.2026
09:49
759
Angajată a unui centru de plasament din Bălți, condamnată pentru cumpărături pe „TEMU” din banii unei minore vulnerabile
17.02.2026
09:48
530
Ministerul Educației testează materialele de examen pentru peste 11 mii de elevi înaintea sesiunii naționale 2026
17.02.2026
08:15
632
Horoscopul zilei 17.02.2026
17.02.2026
07:00
721
Negocieri Rusia–Ucraina la Geneva sub mediere americană, cu aşteptări reduse, în timp ce Trump presează Kievul să accepte rapid dialogul
17.02.2026
06:36
923
Senatorul american Mark Kelly ia în calcul o candidatură la președinție în 2028 după disputa cu administrația Trump
17.02.2026
01:25
1532
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
1049
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
811
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














