Planul înfricoșător al Facebook pentru următorii 10 ani, care ar putea schimba modul în care percepem realitatea
3099
Sursa: ziare.com
Mark Zuckerberg, fondatorul celei mai mari reţele de socializare din lume, are un plan ambiţios pentru următorii 10 ani, care ar putea schimba modul în care percepem şi definim realitatea - tocmai de aceea e înfricoşător.
Să nu uităm că, de fapt, există două Facebook-uri: unul e reţeaua de socializare, folosită de peste un miliard de oameni din întreaga lume, iar al doilea se ocupă de construcţia unor drone uriaşe cu laser, creiere artificiale şi alte lucruri care par rupte din filmele SF.
Dar jurnalistul Matt Weinberger susţine într-un editorial publicat de Business Insider că poate ar fi cazul să nu le mai tratăm separat.
În acest an, Mark Zuckerberg a prezentat publicului larg planul pe următorul deceniu al companiei sale, ce include inteligenţa artificială, realitate virtuală şi interconectarea tuturor lucrurilor din viaţa noastră.
De asemenea, de curând a prezentat şi un proiect personal, anume sistentul virtual care îi controlează casa.
Bine aţi venit în anul 2026
Pe de o parte, viziunea şefului Facebook pentru 2026 sună interesant, mai ales că nu vom mai fi limitaţi de distanţă pentru a interacţiona direct cu oamenii.
Asta pentru că îi vom întâlni graţie realităţii virtuale (VR). În plus, casierii vor fi înlocuiţi cu programe dotate cu inteligenţă artificială, vom vorbi cu avatare şi vom purta ochelari VR mai tot timpul.
Pentru Facebook, toate acestea reprezintă o evoluţie normală, căci deviza companiei este să aducă oamenii mai aproape.
Însă compania lui Zuckerberg a întâmpinat câteva probleme în acest an, pe care merită să le trecem în revistă.
În ultima vreme, reţeaua de socializare a fost criticată pentru răspândirea ştirilor false, în special în contextul unor evenimente importante, precum alegerile prezidenţiale din SUA. Aşa că începem să ne punem întrebarea dacă Facebook nu are cumva un rol mai mare decât să fie un instrument de comunicare şi ne influenţează viaţa, ce citim şi poate şi cum gândim.
În lumea dominată de realitate virtuală, pe care Facebook începe să o construiască, compania va putea efectiv să controleze ce vedem şi ce experimentăm. Algoritmii săi misterioşi ar putea funcţiona într-un mod în care nu ne putem imagina deocamdată şi vor interacţiona direct cu simţurile noastre.
Iar toate aceste lucruri stârnesc unele motive de îngrijorare. De exemplu, în noiembrie, un bug a afectat milioane de utilizatori - inclusiv pe Zuckerberg - care au fost declaraţi morţi pe reţeaua de socializare. Când se întâmplă pe un ecran, e doar deranjant. Dar când aşa ceva se va întâmpla atunci când Facebook va fi mult prea implicată în vieţile noastre, un crash de asemenea amploare ar putea avea consecinţe grave.
Cum ar fi dacă o eroare Facebook a realităţii virtuale va duce la dispariţia unor oameni din câmpul tău vizual? Sau dacă vom vedea persoane care nu sunt acolo? Sau dacă nu vei mai putea comunica deloc cu restul, căci nu te vei mai putea face înţeles?
Sau dacă cei care nu îţi împărtăşesc opiniile vor dispărea cu totul din viaţa ta?
E o teorie ciudată şi SF, însă trăim într-o lume care devine tot mai ciudată şi mai SF. Mai ţineţi minte că acum câţiva ani Facebook părea doar o jucărie cool, iar acum a devenit un automatism să intri pe reţeaua de socializare să vezi ce se mai întâmplă pe-acolo? În plus, evenimentele recente au creat dezbaterea dacă Facebook e şi o unealtă politică.
Sursa: ziare.com
14.02.2019
19:52
2781
Cum comentează Guvernul de la Chișinău declarațiile Facebook: „Nu verificăm activitatea pe conturile private de pe rețelele sociale ale angajaților”
30.01.2019
18:40
2883
AVERTIZARE // Dependență, la fel de periculoasă ca drogurile!
18.01.2019
19:30
3167
Veste incredibilă anunțată de șeful FACEBOOK chiar la începutul lui 2019!
15.01.2019
17:04
2876
Și-a bătut iubita cu BESTIALITATE dintr-un motiv absolut absurd
31.12.2018
08:02
3477
Un nou scandal la Facebook: Compania a expus fotografiile a ȘAPTE milioane de utilizatori fără permisiunea acestora
17.12.2018
20:04
2811
Într-o scrisoare deschisă, un doctor explică de ce le VERIFICĂ conturile de Facebook ale pacienților care au decedat
11.12.2018
17:01
2307
O victimă a VIOLENȚEI conjugale își povestește calvarul și face apel la susținerea femeilor care au avut astfel de experiențe
30.11.2018
07:30
3418
Agresivitatea online: ce ne facem?
28.11.2018
08:01
3202
Știrile medicale FALSE ne afectează serios sănătatea
23.11.2018
19:30
3227
Uz BARBAR al tehnologiei: O adolescentă VÂNDUTĂ pe Facebook, pentru 500 de VACI, trei MAŞINI şi 10.000 de dolari
15.04.2026
13:00
35
Guvernul modernizează Programul „Capitala Tineretului” pentru a sprijini mai eficient proiectele și infrastructura dedicate tinerilor
15.04.2026
12:52
50
Guvernul lansează „Platforma RED”, depozit național de resurse educaționale digitale pentru toate școlile din țară
15.04.2026
12:39
54
Guvernul întărește controalele la frontieră pentru produsele de origine animală, materiale germinative și subproduse, pentru a proteja consumatorii și sănătatea publică
15.04.2026
12:33
42
Tânăr recidivist din Chișinău, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare după ce a insultat și amenințat polițiști în inspectorat
15.04.2026
11:56
589
ULTIMA ORĂ // Fracțiunea „Alternativa” din Parlament se DESTRAMĂ. Tkaciuk părăsește grupul și este somat să-și depună mandatul de parlamentar. „Mult mai intereseant este ce urmează…”
15.04.2026
11:32
338
Guvernul declară proiectul „Deșeuri solide” utilitate publică națională pentru a grăbi modernizarea sistemului de salubrizare
15.04.2026
11:30
256
MEC lansează program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare moderne
15.04.2026
10:57
306
Escroc condamnat la 7 ani de închisoare pentru vânzarea online a unor „tractoare” inexistente, cu un prejudiciu de peste 577 mii de lei
15.04.2026
10:40
295
ULTIMA ORĂ // Securitatea energetică, STABILIZATĂ. R. Moldova iese din starea de urgență instituită în martie
15.04.2026
10:28
292
Bărbat din Drochia, judecat după ce și-a omorât concubina și i-a abandonat trupul la marginea satului
15.04.2026
10:20
299
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
15.04.2026
09:19
370
146 de elevi din toată țara, la Olimpiada Republicană de Limba și literatura rusă găzduită de Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
15.04.2026
08:44
400
Horoscopul zilei 15.04.2026
15.04.2026
01:17
539
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
535
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
689
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
563
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
561
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
569
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
18:53
533
Adobe repară o vulnerabilitate zero-day în Acrobat și Reader exploatată luni de hackeri
14.04.2026
18:35
592
Tesla lansează o aplicație FSD reproiectată, cu abonare rapidă și statistici detaliate despre utilizarea conducerii autonome
656
Colegiul Medicilor din România demontează panourile cu mesaje înșelătoare despre nașterea prin cezariană afișate în București
14.04.2026
17:47
646
Amazon cumpără Globalstar cu 11,57 miliarde de dolari pentru a-și întări afacerea de sateliți și a concura Starlink
14.04.2026
17:37
644
Războiul din Iran a îmbogățit Moscova: 19 miliarde de dolari a câștigat Rusia din exportul de petrol în luna martie
673
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
Guvernul modernizează Programul „Capitala Tineretului” pentru a sprijini mai eficient proiectele și infrastructura dedicate tinerilor
Guvernul lansează „Platforma RED”, depozit național de resurse educaționale digitale pentru toate școlile din țară
Guvernul întărește controalele la frontieră pentru produsele de origine animală, materiale germinative și subproduse, pentru a proteja consumatorii și sănătatea publică
Tânăr recidivist din Chișinău, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare după ce a insultat și amenințat polițiști în inspectorat
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.06
1 RON
3.95
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














