Rusia cade peste Republica Moldova
3301
Prezentul continuu
Multă lume a văzut la televizor, în 2001, cum prăbuşirea, în urma atacului terorist, a turnului de nord din complexul World Trade Center, a provocat, în 24 de ore, avarierea, iar apoi ruinarea unei mai mici clădiri învecinate. Cam acelaşi efect devastator poate să-l aibă căderea grabnică a Rusiei asupra Republicii Moldova.
Zace pe fundul prăpastiei
Kremlinul ne pregăteşte o surpriză neagră, în faţa căreia pălesc toate embargourile pe care le-a instituit anterior asupra vinurilor, fructelor sau zarzavaturilor moldoveneşti. Până şi războiul de la graniţele noastre răsăritene, pe fundalul noii ameninţări, nu mai pare chiar atât de înspăimântător.
Ar fi un dezastru, bineînţeles, să ne trezim, Doamne fereşte, din dezbaterea sterilă pe corupţie şi miliardul furat cu tancuri ruseşti la Nistru sau chiar dincoace de malul lui drept. Totuşi, pericolul unei invazii directe este doar o probabilitate. Şi încă una destul de mică.
În schimb, impactul prăbuşirii economice a Federaţiei Ruse, care se produce sub ochii noştri, este deja o certitudine. Alexei Ulyukayev, ministrul Economiei în Guvernul lui Dmitri Medvedev, a recunoscut că ţara sa a atins fundul fragil al prăpastiei. În 2015, contracţia economică va constitui 3,8%.
Cel mai grav lucru este, însă, faptul că Moscova, potrivit experţilor internaţionali, nu are nicio şansă să iasă la suprafaţă. Ei îi este scris să zacă la fund mulţi ani înainte, ceea ce înseamnă putrezire lentă şi apoi moarte sigură.
Falit şi de aceea rău de gură
Este limpede că omenirea intră în era petrolului ieftin. Suprasaturarea pieţei, concurenţa acerbă, intrarea în competiţie a Iranului, dar şi ascensiunea surselor energetice alternative exclud scumpirea lui.
La toate acestea se adaugă sancţiunile occidentale pe care nimeni nu are de gând să le anuleze în viitorul previzibil. Ca rezultat, băncile şi companiile ruse, care nu au dreptul să se împrumute peste hotare, se asfixiază în urma deficitului acut de valută forte.
În aceste condiţii, PIB-ul real al Rusiei, de la anexarea Crimeii încoace, practic s-a înjumătăţit. Scăderea preţurilor la petrol şi gaze, care asigură jumătate din bugetul de stat, criza chineză şi izolarea economică provoacă deprecierea abruptă a rublei, fapt care, la rândul său, generează valuri inflaţioniste primejdioase.
Veniturile reale se diminuează, locurile de muncă se reduc, populaţia sărăceşte. Iar primele victime ale recesiunii sunt migranţii din fostele republici sovietice.
Potrivit ultimelor estimări, piaţa rusă a muncii se va chirci atât de mult până la finele anului curent, încât se va închide ermetic pentru străini. Nu va mai fi nevoie ca Moscova să inventeze bariere în faţa tadjicilor, kirghizilor, uzbecilor sau moldovenilor. Aceştia, în lipsa locurilor de muncă, vor da bir cu fugiţii singuri şi nesiliţi de nimeni.
De altfel, deja se vede de la o poştă că Putin se pregăteşte pentru supravieţuirea regimului său în condiţiile unui declin economic de durată. Isteria antiamericană şi antioccidentală a puterii şi presei ruse nu are menirea să pregătească statul de un război cu SUA şi NATO, după cum îşi imaginează unii, ci să inducă pe plan intern senzaţia cetăţii asediate.
Creând impresia unei mari primejdii din afară, liderul de la Kremlin vrea să distragă atenţia populaţiei de la gravele probleme interne. Putin este falit şi tocmai de aceea rău de gură.
În treacăt fie spus, şi aventura ucraineană l-a avut drept destinatar pe cetăţeanul rus în primul rând. Putin a dorit să oprească reducerea popularităţii sale şi şi-a atins scopul cu brio.
Colac peste pupăză
Oricum, peste grijile noastre tot mai presante vine, colac peste pupăză, un alt mare necaz. Intrarea Rusiei în perioada de recesiune continuă va avea ca efect advers revenirea acasă a mii de conaţionali care în curând vor ajunge şomeri în fosta metropolă.
Ca să nu mai spun că schimburile economice între Chişinău şi Moscova sunt pe cale de a fi paralizate. Potrivit ultimelor statistici, în primele şase luni ale lui 2015, cifra de afaceri în comerțul Rusiei cu Republica Moldova a scăzut cu 24,2%.
Exportul de mărfuri moldovenești în ianuarie-iunie, în comparaţie cu aceeași perioadă în 2014, a scăzut la jumătate – de la 158,5 milioane de dolari la 79,4 milioane de dolari. Totodată, importurile din Federaţia Rusă în Republica Moldova s-au redus cu 18,6%.
Cu alte cuvinte, Chişinăul pierde pieţele din Est mai repede decât găseşte altele noi în Vest. Chiar dacă partenerul comercial numărul 1 a devenit România, iar peste jumătate din exporturile noastre se îndreaptă spre UE şi acest trend pozitiv se accentuează pe zi ce trece, un colaps brusc al relaţiilor economice cu fosta metropolă va produce şocuri în Republica Moldova pe diverse planuri.
Din acest punct de vedere, viitorul apropiat, toamna lui 2015 şi primăvara lui 2016, care în urma devalizării băncilor se anunţă şi aşa extrem de complicat, va fi chiar mai dificil decât ne imaginăm. Cum anume în acest segment de timp urmează să fie realizată reforma constituţională pentru a evita şi criză guvernamentală coroborată cu cea economică, situaţia se anunţă de-a dreptul dramatică.
30.09.2016
10:00
5523
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5298
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5714
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4709
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5278
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4810
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6235
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16094
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4843
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6049
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4586
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5314
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.12.2025
12:59
50
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
119
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
319
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
385
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
464
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
539
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
587
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
874
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
641
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
724
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
736
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
844
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
707
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
856
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
741
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
917
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
856
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1135
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
924
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
924
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
837
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
953
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1315
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
986
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
772
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














