Propaganda și hârtia de turnesol
2648
Prezentul continuu // A judeca măsurile de contracarare a propagandei ruse de pe poziții abstracte, fără nicio legătură cu circumstanțele geopolitice, ori e nerozie, ori e diversiune
Inițiativa legislativă a celor două partide de guvernământ de amendare a Codului audiovizualului pentru a scoate în afara legii propaganda televizuală străină are deja efectul hârtiei de turnesol. Eventuala eliminare a canalelor TV ruse desparte apele.
Nu mai e de joacă
Pe de o parte, cad măștile servitorilor Moscovei care, din convingere sau din interese meschine, fac jocul lui Putin. Pe de altă parte, la rampă ies, ca de obicei, idioții utili, care susțin, în numele valorilor democratice, interpretate alandala, cum că interzicerea unui radiodifuzor s-ar constitui într-un atentat la libertatea de exprimare.
E la mintea oricui că măsurile de contracarare a propagandei ruse se impun cu celeritate. Până și vechile democrații occidentale, care până mai ieri neglijau campaniile de intoxicare, purtate de Moscova, s-au trezit.
UE își propune fondarea unui canal TV în limba rusă, pentru a înfrunta propaganda Kremlinului. Măsuri prohibitive împotriva agitpropului Moscovei și-au luat deja Ucraina, Estonia, Letonia și Lituania.
În condițiile în care NATO aduce tehnică de luptă și forțe militare în Țările Baltice, Polonia și România, iar la Chișinău se va deschide un Birou al Alianței Nord-Atlantice, nu mai e de joacă. Toate aceste țări devin „battleground state”înrăzboiul deocamdată rece dezlănțuit între Occident și Rusia.
Unde mai pui că ofensiva propagandistică a Rusiei ia amploare. Recent, de exemplu, a fost lansat portalul „Russia Today Romania”. Preluând funcțiile exercitate până acum de Radio „Vocea Rusiei”, acesta proferează atacuri violente la adresa poziției proamericane a Bucureștiului.
În același timp, trustul media „Sputnik News” al Kremlinului se extinde în țările din fostul bloc sovietic. Șeful comisiei parlamentare poloneze pentru servicii speciale, Marek Biernacki, are certitudinea că Rusia construiește o „coloana a cincea” în Europa.
În această situație, a judeca măsurile de contracarare a propagandei ruse de pe poziții abstracte, fără nicio legătură cu circumstanțele geopolitice, ori e nerozie, ori e diversiune. Fiind ceea ce se numește „un stat câmp de luptă”, Republica Moldova, vrând-nevrând, este obligată să-și ajusteze legislația la rigorile unui nou conflict Est-Vest.
Garnitură pentru venin
Totuși, proiectul de lege, care își propune dezamorsarea efectelor nefaste ale propagandei ruse, nu-i fără cusur. Cel dintâi lucru ce i se poate obiecta este caracterul evaziv și formulele eufemistice.
Se propune, bunăoară, eliminarea canalelor TV din străinătate care nu s-au raliat Convenției Europene cu privire la televiziunea transfrontalieră. Rusia, într-adevăr, nu a ratificat acest document. Dar dacă face asta mâine? Putin a semnat o sumedenie de acte internaționale pe care apoi a scuipat de sus.
De ce să ne ascundem după deget? Legea trebuie raportată la sancțiunile occidentale care penalizează și o serie de propagandiști ruși: Dmitri Kisiliov, Margarita Simonyan ș.a. Pornind de aici, prin extensie, pot fi interzise toate posturile de stat de la Moscova.
Pe urmă, nu este pe deplin clar ce se va întâmpla cu televiziunile, controlate de Kremlin, care transmit preponderent filme și emisiuni de divertisment. O organizație jurnalistică, apropiată unuia dintre partidele de guvernământ, a îndemnat ca atare produse mediatice să fie menținute. Eroare.
Propaganda indirectă, prin seriale despre polițiști sau război, le reușește rușilor chiar mai bine decât cea directă. Show-urile cu Andrey Malakhov și Ivan Urgant constituie o garnitură perfectă pentru a ascunde veninul mesajului manipulator.
Și în fine, dar nu și în ultimul rând, proiectul de lege conține o serie de prevederi abuzive, cum ar fi cea privind secretul sursei, ce vin în flagrantă contradicție cu legislația europeană. Acestea-s niște toane care nu fac decât să compromită inițiativa legislativă, dând apă la moară propagandei ruse.
30.09.2016
10:00
5523
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5298
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5714
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4710
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5278
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4810
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6235
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16094
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4843
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6049
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4587
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5314
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.12.2025
22:20
283
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
412
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
572
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
587
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
619
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
764
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
748
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
682
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
770
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
858
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1213
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
812
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
987
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
863
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1105
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
984
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
974
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
963
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1039
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
949
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1222
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1172
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1005
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1052
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1043
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














