În căutarea preşedintelui pierdut
2570
Prezentul continuu
Frapaţi de chinurile facerii noului Guvern, ne-a scăpat un mister de anvergură naţională. S-a gândit cineva în ultima lună şi jumătate, cât au durat negocierile dintre PLDM, PDM şi PL, unde-i preşedintele republicii?
Dispariţia din joc
Am impresia că marele public a cam uitat de dl Nicolae Timofti. Şi nici nu-i de mirare.
Şeful statului a ieşit la rampă, de fapt, abia ieri, luni, 27 iulie. Altfel spus, la spartul târgului, când partenerii alianţei proaspăt încropite i-au sucit mâinile preşedintelui PLDM, Vlad Filat, şi l-au obligat să mai cedeze o dată, înlocuind candidatul desemnat al partidului pentru funcţia de prim-ministru, Maia Sandu, cu Valeriu Streleţ. Vă aduc aminte că înainte de asta fusese respinsă chiar candidatura liderului liberal-democrat.
În tot acest răstimp, preşedintele republicii a strălucit prin absenţă. De altfel, el ne-a obişnuit deja cu felul lui de a fi cam retras şi pudibond, cu stilu-i econom de a conduce. Aidoma unui fotbalist experimentat, care a văzut multe pe teren, dl Timofti adesea, după un dribling mai de Doamne ajută sau o pasă de gol, dispare din joc pentru mult timp.
Spre deosebire de mulţi alţii, subsemnatul nu a reproşat niciodată preşedintelui tipul sobru şi temperat de abordare a atribuţiilor prezidenţiale. Unde mai pui că această manieră se potriveşte ca o mănuşă uzanţelor unei republici parlamentare, unde şeful statului joacă un rol preponderent ceremonial.
Având în vedere deficitul de cultură politică, dar şi defectele Constituţiei noastre, comportamentul rezervat al preşedintelui Timofti este pe cât de nimerit, pe atât de înţelept. Altul în locul lui, cu pretenţii de preşedinte-jucător, ar risca să creeze o periculoasă dualitate a puterii, să inducă o atmosferă de nesfârşit război politic la vârf.
La voia întâmplării
Un şef de stat stăpânit şi prudent, zgârcit la vorbă şi calculat în acţiuni, este exact ce ne trebuie acum. Există însă situaţii când preşedintele republicii este obligat să iasă în faţă şi să dea tonul. Să-şi spună cuvântul. Să acţioneze cu promptitudine. Să medieze eventuale discordanţe între formaţiunile politice.
Un astfel de caz îl reprezintă, neîndoios, demisia sau demiterea Guvernului. Rundele de discuţii pe marginea formării unui nou Cabinet de miniştri.
În aceste împrejurări, preşedinţii Italiei, Germaniei, Austriei sau Israelului, bunăoară, se pun în mişcare. Iniţiază negocieri cu partidele parlamentare, îi îndeamnă pe politicieni să se grăbească ş.a.m.d.
Nimic din toate acestea n-a făcut Nicolae Timofti. Ca şi după alegerile parlamentare din noiembrie 2014, şeful statului dă senzaţia că a rămas undeva pe tuşă.
N-a mişcat un deget pentru a-i mobiliza exemplar pe liderii celor trei partide. Pentru a urgenta semnarea acordului şi desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Pentru a evita neînţelegeri jenante de genul cazului Maia Sandu.
Nu s-a impacientat nici după încheierea negocierilor şi formarea AIE-3, când partidele au început iar să tragă de timp, amânând consultările cu şeful statului. S-a creat impresia că preşedintele a lăsat lucrurile la voia întâmplării.
Unii ar putea să-mi obiecteze că poate e mai bine ca dl Timofti să nu intervină în negocieri atâta timp cât partidele nu s-au pus de acord în toate privinţele. Eroare.
Dacă nu-i preşedinte-jucător, să fie preşedinte-mediator
Partidele nu trebuie lăsate de capul lor nici în democraţiile avansate, necum în Republica Moldova, unde nu există nici tradiţii şi nici corectitudine politică. Preşedintele urma să demareze consultări încă la mijlocul lunii trecute şi să ţină sub control atât negocierile, cât şi atmosfera din jurul lor.
Mai cu seamă că discuţiile cu tentă secretă s-au tergiversat mereu, iar uneori chiar au luat-o razna. Includerea în textul acordului a stipulării privind crearea prezidiului Parlamentului, de exemplu, şi a prevederii că agenda şedinţelor Executivului se va adopta prin consens nu sunt altceva decât nişte tentative de a muta centrul decident de la Executiv pe un teren neconstituţional şi de a guverna ţara din umbră printr-un premier-marionetă.
Atare divagaţii pot fi îndreptate la intervenţia preşedintelui. El trebuie să le bată obrazul politicienilor, dacă aceştia calcă prin străchini. Să vegheze la respectarea legislaţiei naţionale şi standardelor europene.
Dacă nu-i preşedinte-jucător, şeful statului într-o republică parlamentară trebuie să fie un veritabil preşedinte-mediator. Pentru asta urmează mai întâi să intre efectiv în scena politică şi, reţinut şi măsurat, după cum îi stă lui bine, să-şi facă datoria.
30.09.2016
10:00
5523
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5298
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5714
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4709
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5278
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4810
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6235
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16094
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4843
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6049
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4586
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5314
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.12.2025
12:59
336
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
338
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
538
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
577
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
519
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
598
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
752
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1064
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
679
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
893
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
770
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1008
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
889
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
884
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
895
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
948
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
874
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1151
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1087
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
940
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
992
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
973
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1334
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1145
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
924
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














