De ce, totuşi, Dorin Chirtoacă
5579
Prezentul continuu
În mod normal, duminică nu ar trebui să-l votez pe Dorin Chirtoacă. Şi cu toate acestea, eu unul îl voi alege pe el.
Valori răsturnate
Instalat acum opt ani în fotoliul de primar al capitalei din ipostaza de mare speranţă, el îşi încheie cel de-al doilea mandat dezamăgitor. Este destul să compari evoluţia din ultimii ani a câtorva municipii de dincolo de Prut cu starea de lucruri din Chişinău, ca să vezi că cel din urmă parcă-i încremenit în proiect.
Oprescu, în capitala României, a renovat Bucureştiul vechi, redându-i atracţia de altădată a Micului Paris, a construit Pasajul Basarab şi Arena Naţională, un stadion de talie europeană. Boc, la Cluj, a inaugurat o linie de tramvai, a finalizat Sala Polivalentă şi parkingul din Mărăști.
N-a stat cu mâinile în sân nici Dorin Chirtoacă, bineînţeles. Realizările sale sunt însă minuscule şi, fără doar şi poate, sub aşteptările alegătorilor.
Dacă era primar la Iaşi sau la Timişoara, nu avea cum să obţină cel de-al treilea mandat. La noi însă are o şansă, întrucât Chişinăul nu este un oraş normal, ci unul de pe linia frontului. O cetate pierdută în vâltoarea confruntărilor geopolitice.
Societatea este atât de divizată încât toate valorile se răstoarnă prin părţile noastre. Concurenţii electorali sunt duşmani, iar opoziţia acţionează ca o gherilă latino-americană care ameninţă, dacă ajunge la putere, să arunce în aer întregul sistem politic.
Jocul cu sumă nulă
În aceste circumstanţe, goana după funcţia de edil al Chişinăului devine un joc politic cu suma zero. Victoria stângii filoruse în capitală este susceptibilă să submineze cursul european şi să rupă echilibrul social.
Teamă mi-e că mulţimea de candidaţi de pe segmentul proeuropean al eşichierului politic poate să ne joace festa. Serafim Urechean, Oazu Nantoi, Monica Babuc şi Oleg Brega au cu toţii calităţi şi ar merita să câştige un mandat de primar. Numai că în actualele împrejurări aceştia, din varii motive, nu au sorţi de izbândă.
Fiecare dintre ei însă este în stare să întrunească un procentaj apreciabil în primul tur de scrutin. Luaţi laolaltă, cei patru ar putea obţine peste 20 la sută din sufragii, ceea ce ar diminua periculos sprijinul electoral pentru candidatul PL, favoritul cursei pe dreapta.
Astfel, există riscul ca electoratul proeuropean şi proromânesc să nu aibă niciun candidat în turul doi. Voturile ar putea să se disperseze atât de mult încât pe primele două locuri nu-i exclus să urce Zinaida Greceanîi şi încă un candidat al stângii. Vasili Chirtoca, de exemplu. Sau Ilian Caşu.
Votul raţional
Ar fi un scenariu de groază. Ca după alegeri să nu constatăm cu stupoare că electoratul Chişinăului este format de coloana a cincea, pe de o parte, şi de salonul numărul şase, pe de alta, trebuie să ne dumerim la timp şi să votăm raţional.
Şi cum eu unul nu înțeleg să mă supun decât comandamentelor conștiinței, voi opta duminică pentru Dorin Chirtoacă. Să mă scuze Serafim Urechean, Oazu Nantoi, Monica Babiuc şi Oleg Brega, voi face asta pentru ca votul meu să fie util şi să contribuie la calificarea candidatului dreptei în cel de-al doilea tur de scrutin.
În ceea ce priveşte rateurile candidatului PL în primele două mandate, le pun pe seama tinereţii. Şi cum Dorin Chirtoacă tocmai atinge vârsta maturităţii politice, sper încă să se revanşeze în cel de-al treilea mandat.
Pentru asta urmează să demonstreze că a învăţat lecţia ultimului scrutin. Alegerile ar trebui să se constituie pentru el într-un ritual de exorcizare a suficienţei sale de până acum.
30.09.2016
10:00
5523
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5298
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5714
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4710
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5278
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4810
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6235
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16094
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4843
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6049
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4586
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5314
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.12.2025
18:17
225
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
497
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
483
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
660
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
671
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
595
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
687
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
798
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1145
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
752
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
944
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
816
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1056
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
938
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
931
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
929
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
993
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
907
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1185
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1129
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
974
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1021
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1007
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1376
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1180
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
949
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














