De ce schimbă macazul Dorin Drăguțanu?
3715
Prezentul continuu
Dorin Drăguțanu a întors-o ca la Ploiești. Ceea ce-i părea lui că este alb mai deunăzi acum a devenit negru. Și viceversa.
Doar boul e consecvent
Pe la mijlocul lunii mai 2015, guvernatorul Băncii Naționale se pronunța pentru recapitalizarea și naționalizarea BEM. Brusc însă a întors foaia. Astăzi, el optează pentru lichidarea tuturor băncilor jefuite, inclusiv a Băncii de Economii.
Unii ar putea să zică, citându-l pe Iuliu Maniu, că doar boul e consecvent, iar omul evoluează, se mai dumerește și, în consecință, își schimbă atitudinea. Așa este.
Numai că șeful băncii centrale își revizuiește poziția în funcție de modificarea opțiunilor politice ale liderilor coaliției de guvernământ. Aceștia din urmă, acum o lună de zile, cereau o soluție diametral opusă. Voiau aducerea Băncii de Economii în subordinea statului.
Liderul democraților, Marian Lupu, bunăoară, susținea că naționalizarea BEM va presupune asigurarea unui management eficient, conform standardelor europene, dar și asigurarea transparenței instituției financiare. Nici mai mult, nici mai puțin.
Și asta cu toate că și reprezentanții marilor instituții financiare internaționale, și experții autohtoni avertizau la unison că, în condițiile în care BEM rămâne un fel de gaură neagră, burdușită cu active toxice, recapitalizarea ei nu va face altceva decât să creeze premise pentru un nou jaf de miliarde. Lucrul acesta era atât de evident, încât FMI a refuzat să negocieze un nou acord de creditare și Republica Moldova a lunecat pe buza prăpastiei economice.
Ciuca bătăilor
Ca rezultat, guvernatorul BNM, dincolo de faptul că, prin lipsa de reacție în noiembrie 2014, s-a făcut vinovat de devalizarea a trei bănci, și-a mai pus acum în cârcă și responsabilitatea pentru ratarea finanțării externe. Tocmai bun de a fi ciuca bătăilor.
Și se pare că anume acest rol i s-a rezervat să joace pentru moment. Drăguțanu este băgat la înaintare și obligat să schimbe macazul.
Asta îmi amintește, păstrând proporțiile, bineînțeles, de cazul „Pădurea Domnească”. Mai întâi, procurorul general de atunci, Valeriu Zubco, acuzat de mușamalizarea scandalului, nega totul, ca ulterior să recunoască cum a fost treaba, să dispună investigarea infracțiunii și, până la urmă, să demisioneze.
Pe făraș a ajuns și Dorin Drăguțanu. Este pus să spună că azi e așa, mâine e pe dos. Să fie un Zubco numărul doi. Până la urmă, va fi lăsat să lichideze băncile și apoi sacrificat.
Teamă îmi e că retragerea sa nu mai are niciun rost. Este atât de tardivă, încât transformă tragedia într-o farsă.
Două țări, două reacții diferite
Interesant e că aproape concomitent cu furtul de la noi, s-a comis un jaf și în sistemul bancar din Albania. Drept că ceva mai mic.
La începutul lunii august 2014, în urma unui audit s-a descoperit dispariția a șapte milioane de dolari (sic! din rezervele bancare ale țării). Știți ce a urmat?
La doar câteva zile a fost inculpat Ardian Fullani, guvernatorul Băncii Centrale din Albania. O lună mai târziu, acesta fu arestat. Fusese încarcerat și inspectorul central al Băncii Centrale.
Și asta nu-i tot. Din luna august până în septembrie 2014, alți 14 angajați ai Băncii Centrale a Albaniei au fost reținuți și inculpați în legătură cu același caz.
Vedeți diferența dintre ei și noi? Acum vă dați seama de ce Albania este candidat la aderare, iar Republica Moldova – nu?
30.09.2016
10:00
5523
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5298
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5714
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4709
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5278
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4810
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6235
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16094
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4843
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6049
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4586
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5314
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.12.2025
12:59
50
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
119
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
319
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
385
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
464
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
539
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
587
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
874
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
641
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
724
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
736
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
844
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
707
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
856
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
741
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
917
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
856
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1135
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
924
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
924
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
837
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
953
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1315
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
986
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
772
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














