Stiri
Petele pigmentare. De ce apar şi cum scapi de ele
Sanatatea & Frumusetea
27.06.2013
10:29
1466
1466
În anotimpul cald, soarele ne dă mari bătăi de cap dacă avem pielea sensibilă. Iar aici nu vorbim despre arsurile solare pe care le putem face dacă stăm prea mult la plajă. Ci despre petele pigmentare care ne apar în special pe faţă şi care se agravează cu fiecare expunere.
Din fericire, culoarea lor se atenuează în perioada iernii, când puterea soarelui scade. Însă, acum suntem în mijlocul verii și pielea noastră este foarte expusă. Aşa că, în această perioadă tenul nostru are nevoie de o îngrijire specială.
Protecţie
Vara, cremele de protecţie solară nu trebuie să-ţi lipsească dacă ai un ten sensibil. Aplică în fiecare dimineață cremă cu factor de protecție solară pe zonele de piele expuse: față, urechi, gât, decolteu, brațe și picioare. Reaplică această cremă peste zi dacă petreci mult timp în aer liber!
Dacă o cremă de protecţie ţi se pare prea mult pentru tenul tău, alege un fond de ten cu factor de protecţie sau o cremă hidratantă cu protecţie.
Suc de lămâie
Dacă ai deja pete pigmentare ai nevoie de mici trucuri care să te ajute să scapi de ele. O metodă simplă şi foarte ieftină este să aplici suc de lămâie direct pe zonele afectate (cu degetele sau cu o dischetă demachiantă). Dacă ai tenul gras, amestecă sucul de lămâie cu 3 linguri de infuzie de rozmarin. Petele vor dispărea datorită vitaminei C pe care o conţine lămâia.
Miere încălzită
Amestecă 2-3 linguri de miere încălzită uşor cu 20 de grame de germeni de grâu şi aplică masca direct pe faţă, în special pe porţiunile afectate.
Lasă mixtura să acţioneze 20 de minute şi clăteşte-ţi chipul cu apă călduţă câteva secunde, apoi cu apă rece. Tenul va fi mai puţin iritat după acţiunea grâului, iar petele se vor decolora graţie proprietăţilor benefice ale mierii.
Uleiul de măsline
Dacă ai un ten uscat şi sensibil, invadat de pete pigmentare ai nevoie de ulei de măsline. Tot ce ai de făcut este să te ungi cu ulei de măsline amestecat cu câteva picături de vitamina E în zonele afectate, în fiecare seară înainte de culcare.
Ceapa roşie
Chiar dacă nu te încântă mirosul neplăcut, poţi să foloseşti ceapa roşie ca să scapi de petele pigmentare. Nu trebuie decât să o tai în jumătate şi s-o aplici direct pe pete, de două ori pe zi. Continuă tratamentul până când semnele dispar în totalitate.
Atunci când foloseşti astfel de tratamente naturale sau chiar creme din comerţ pentru depigmentare trebuie să ai foarte mare grijă deoarece tenul tău este foarte sensibil. Indicat este să nu le foloseşti decât seara, înainte de culcare, iar în zilele următoare să te expui cât mai puţin la soare şi să foloseşti creme de protecţie. Dacă ştii că pleci la plajă în următoarele zile, mai bine amâni tratamentul.
După Eva.ro

Stiri relevante
30.11.2019
21:18
6504
Un medic suedez a DEZVĂLUIT care sunt cele 10 reguli ca să TRĂIEŞTI MULT și să nu te îmbolnăvești
29.05.2019
10:00
3313
Înlocuiește cafeaua și abundă în minerale. Remediul cu care romanii își curățau sângele
09.02.2019
10:00
4428
Remediu SUPREM pentru boli grave, este antitumoral și oprește procesul de îmbătrânire. Are mai mulți aminoacizi decât carnea
04.04.2018
13:19
3241
Abuzezi de Facebook? Eşti mai predispus să-ţi PĂRĂSEȘTI partenerul real!
25.11.2017
17:30
3486
Ce se întâmplă dacă mănânci PĂTRUNJEL între mese
06.06.2017
19:30
3332
Cum poți AJUTA un prieten care își maschează depresia
01.06.2017
08:33
4110
Fă acest lucru în fiecare dimineaţă şi vei arăta ca la 18 ani
07.03.2017
17:30
5045
REȚETĂ de post // Conopidă cu ciuperci
29.09.2015
08:00
13392
Se poartă SACOŞA din rafie! Află povestea din spatele fotografiei care i-a şocat pe internauţi!
18.06.2015
19:17
4811
INTERPOL // Peste 20 de milioane de medicamente contrafăcute, confiscate în cadrul unei operațiuni internaționale
12.04.2015
11:50
3923
VIDEO: Desertul care îţi va ÎNCÂNTA copilul şi îl va face să mănânce mere
30.11.2019
21:18
29.05.2019
10:00
09.02.2019
10:00
04.04.2018
13:19
25.11.2017
17:30
06.06.2017
19:30
01.06.2017
08:33
07.03.2017
17:30
29.09.2015
08:00
18.06.2015
19:17
12.04.2015
11:50
Top stiri
11.11.2026
19:06
23
Premierul Vasile Tofan, la COP31: energia regenerabilă se apropie de 30% din electricitatea Moldovei
11.11.2026
18:45
228
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
225
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
260
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
291
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
382
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
347
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
355
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
471
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
446
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
445
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
414
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
530
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
606
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
457
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
454
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
436
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
444
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
739
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
542
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
708
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
553
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
542
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
572
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
613
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
643
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri