SECRETUL INCREDIBIL din componenţa iaurturilor de căpşune! Extractul de GÂNDACI îi conferă culoarea roşie
3449
Unele companii folosesc la producerea iaurtului care este prezentat ca fiind din căpşune extract de gândaci, se arată într-un reportaj difuzat de CNN, potrivit bzi.ro.
Lapte praf, emulgatori sau chiar şi... extract de gândaci! Acesta poate fi conţinutul iaurturilor pe care le consumăm. Insectele sunt folosite de unele companii, care colorează astfel produsele, iar CNN a realizat un reportaj despre această metodă, care tot mai mult îi nemulţumeşte pe consumatori.
Iaurtul de căpşune are culoarea roz nu datorită fructelor, ci a gândacilor Cosenila. Anume aceste insecte, odată strivite, capătă o culoare roşie intensă.
Din aceşti gândăci se extrage un colorant natural, transformat ulterior în carmin sau acid carminic. Aproape 40 000 de gândăci sunt necesari pentru a produce doar o jumătate de kilogram de acid carminic. Substanţă este obţinută, după ce insectele sunt uscate, iar apoi fierte în apă. Gândacii exotici sunt originari din Mexic şi trăiesc pe cactuşi
„Consumatorii văd culoarea roşie şi cred că sunt căpşuni. Pe eticheta este prezentată imaginea unei căpşuni şi nu a unei insecte”, a spus directorul Centrului pentru Ştiinţă în interes public, Michael Jacobson.
Substanţa este folosită de unii producători la colorarea iaurturilor, dar şi a sucurilor sau a îngheţatei. Zeci de consumatori s-au plâns că astfel de produse le-au provocat stări de vomă şi alergie. Unele organizaţii non-guvernamentale din Statele Unite au cerut că acest colorant alimentar să fie interzis sau cel puţin companiile să indice clar pe eticheta că folosesc... insecte.
30.11.2019
21:18
29.05.2019
10:00
09.02.2019
10:00
04.04.2018
13:19
25.11.2017
17:30
06.06.2017
19:30
01.06.2017
08:33
07.03.2017
17:30
29.09.2015
08:00
18.06.2015
19:17
12.04.2015
11:50
30.10.2014
16:55
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















