Pentru a reuși în viață, învață să aștepți
3061
Sursa: secretele.com În aceste vremuri, când toată lumea trăiește la viteză maximă, când însăși schimbarea se produce cu viteză uluitoare, inclusiv noi, oamenii, trebuie să ne aliniem, altfel spus, trebuie să intrăm în ritm.
Această aliniere nu este întotdeauna benefică, nu este în acord cu structura noastră interioară și, din acest motiv, schimbările sunt percepute ca stări de stres și uneori de anxietate.
Suntem sau nu pregătiți să ne adaptăm vieții cotidiene? Ar trebui să abandonăm sau să încercăm să ținem pasul ?
Fiecare om are ritmul său natural
Fiecare dintre noi, la naștere, am primit așa-zisa zestre genetică. În ea sunt incluse toate aptitudinile, calitățile, dar și defectele. Unii sunt mai deschiși, alții sunt închistați, alții sunt timizi… Toate fac parte din natura noastră, indiferent că suntem sau nu de acord cu ele.
Orice încercare de schimbare a ceea ce avem deja și a ritmului nostru, propriu, natural, este percepută ca un stres, ca o solicitare ce nu face parte din planul divin. Noi avem, însă, tot ce ne trebuie pentru a ne adapta oricărei situații, dar nu trebuie să forțăm nota pentru că Legea individualității ne va sancționa.
Pentru a avea rezultatele dorite, mai întâi, ar trebui să fim recunoscători că suntem așa cum suntem, că avem destule calități (unele de care nici măcar nu știm că există în noi) și că Inteligența Supremă este în permanență cu noi pentru a ne ajuta. Dacă nu avem încredere în toate acestea, avem toate șansele să eșuăm lamentabil.
A ști să aștepți este una dintre cele mai frumoase virtuți
Schimbările exterioare ne influențează întotdeauna interiorul nostru, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu percepem acest lucru. Depinde de fiecare dintre noi ce anume lăsăm să ne afecteze și ce nu.
Oricare ar fi alegerea noastră, o schimbare va avea loc în viața noastră în timp, dar dacă vrem anumite rezultate, ar trebui să începem cu conștientizarea faptului că suntem unici, că Dumnezeu ne-a dăruit anumite trăsături, diferite de ale celorlalți, tocmai pentru a ne exprima în modul cel mai frumos și armonios cu putință.
Cum fiecare are ritmul său, toate vin în ritmul lor, de ce ar trebui să ne grăbim? Avem o eternitate la dispoziție pentru a ne bucura și pentru a avea succes!
Deci, trebuie să așteptăm momentul potrivit. Acest moment nu va întârzia niciodată pentru că dacă îl lăsăm să apară în mod natural, și nu forțăm nota, el va veni cu o încărcătură energetică benefică, progresistă și plină de iubire.
Rezultatele, în aceste condiții, vor fi excepționale, uneori, chiar miraculoase, am putea spune.
Să învățăm să așteptăm, să cultivăm răbdarea și înțelepciunea ei! Să acceptăm momentul prezent așa cum este el, pentru că este unic, irepetabil, este cadoul nostru din partea Creatorului. Nu este drept să nesocotim clipele care vin și nici pe cele care au trecut.
Toate ne-au adus câte ceva, întotdeauna spre folosul nostru, chiar dacă noi nu vedem aceasta!
În spatele unei tragedii se poate ascunde cea mai mare binecuvântare și în spatele unei lungi așteptări stă una dintre cele mai frumoase experiențe umane!
Sursa: secretele.com
22.11.2018
17:40
27.05.2018
19:30
03.12.2017
12:01
17.04.2017
19:31
16.01.2017
17:00
03.01.2017
10:30
22.12.2016
15:30
09.07.2016
16:00
22.04.2016
09:23
04.10.2014
20:12
03.06.2014
10:03
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu

















