18:57:39 09.10.2024
Stiri

Pelerinajul de anul trecut al evreilor la Uman, Ucraina, a lăsat R. Moldova cu o gaură de peste 2,5 milioane de lei în buget: Autoritățile de la Chișinău au spus NU în acest an

Actualitate 10.09.2024 11:34 Vizualizări2132 Autor: Ziarul National
Pelerinajul de anul trecut al evreilor la Uman, Ucraina, a lăsat R. Moldova cu o gaură de peste 2,5 milioane de lei în buget: Autoritățile de la Chișinău au spus NU în acest an Noi.md
Poză simbol


R. Moldova nu va pune la dispoziție în acest an Aeroportul Internațional Chișinău pentru pelerinajul evreilor de la Uman, Ucraina, invocând datorii neachitate după pelerinajul de anul trecut, precum și capacitatea limitată a aerogării noastre.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că acțiunea similară din toamna anului trecut a lăsat bugetul public cu o gaură de peste 2,5 milioane de lei.

„Nu există angajamente financiare pentru a acoperi costurile suplimentare legate de organizarea pelerinajului, cum ar fi coridoare separate sau spații dedicate pe aeroport sau traseul de deplasare a pelerinilor. Deși organizatorii din Israel au menționat public că vor achita datoriile restante pentru serviciile suplimentare oferite pelerinilor în anul 2023, până la acest moment Republica Moldova nu a primit peste 2,5 milioane lei în conturile Trezoreriei de stat”, a precizat Daniel Vodă.

Totodată, reprezentantul Guvernului a invocat motive obiective legate de capacitatea aeroportului, de securitate și angajamentele neîndeplinite din partea organizatorilor.

„Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de curse și pasageri în această perioadă, comparativ cu anul trecut. Având în vedere capacitatea limitată de procesare pe oră a pasagerilor, Autoritatea Aeronautică Civilă a informat transparent autoritățile israeliene că nu poate aproba cereri suplimentare de zboruri în scurt timp. Această solicitare a fost primită săptămâna trecută, iar înainte de aceasta nu a existat nicio notificare despre rutele solicitate, astfel încât vânzarea biletelor vehiculată în presa israeliană a avut loc fără obținerea unor aprobări conform standardelor internaționale din domeniul aviației civile. Reieșind din evaluarea riscurilor și parametrii tehnici de organizare care întârzie să fie definitivați, autoritățile de la Chișinău au informat despre imposibilitatea de a da curs solicitărilor organizatorilor”, a conchis Daniel Vodă.

Menționăm că zborurile civile sunt sistate în Ucraina din caua războiului declanșat de Federația Rusă, iar mii de evrei hasidici au folosit anul trecut Aeroportul Internațional Chișinău pentru a ajunge la Uman, o localitate din centrul Ucrainei, pentru a sărbători Rosh Hashana. Pelerinii merg la Uman ca să se închine la mormântul rabinului Nachman din Breslau, în speranța că vor avea astfel parte de un an nou evreiesc mai bun.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
07.10.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alegerile din 20 oct...

04.10.2024 09:07 Nicolae Negru Nicolae Negru // Klimenko, evoluția u...

30.09.2024 09:46 Nicolae Negru Nicolae Negru // Logica rezistenței

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md