Pe ce note au învățat artiștii din R. Moldova

AMINTIRI // Și-au realizat visurile mari din copilărie, dar își amintesc și acum cu drag de primii ani de școală

Sunt celebri și cunoscuți de toată țara, iar astăzi își trăiesc cu adevărat visurile și aspirațiile din copilărie. Fiecare dintre ei a urmat și studii muzicale, iar astăzi Ionel Istrati, Doinița Sulac, Pasha Parfeni, Doinița Gherman și Adrian Ursu își amintesc zâmbind de primii ani de școală.

Ionel Istrati: „Aveam note de 4 și 5 și scriam în chirilică”

A absolvit gimnaziul din satul Tibulăuca, raionul Dubăsari, acolo unde locuiește bunica sa. Deși vorbea și învăța în limba română, timp de nouă ani de studii, Ionel Istrati a scris cu literele alfabetului chirilic. Nu i-a plăcut niciodată matematica, iar dintre disciplinele preferate erau fizica și geografia.

„Scriam în chirilică, așa era la școala din Transnistria. Dar nu a fost o problemă pentru mine, căci acasă, alături de bunica, citeam Biblia în limba română. Am avut profesori foarte buni, participam la toate evenimentele din școală, acolo a fost și prima mea ieșire în scenă, în 1998, de Ziua dragostei, unde am cântat piesa „Ochi căprui”. În paralel, mergeam și la școala de muzică, am făcut șapte ani de acordeon și pian. Veneam acasă la ora opt seara și trebuia să-mi fac temele pentru a doua zi. Învățam bine, aveam doar note de 4 și 5, după sistemul sovietic, iar când am venit la liceu, aici în Chișinău, țin minte că directoarea s-a amuzat când a văzut aceste note”, zâmbește astăzi Ionel.

Doinița Sulac: „Niciodată nu mi-a plăcut matematica”

Doinița Sulac a fost o elevă exemplară și se străduia să nu-și dezamăgească niciodată părinții. „Țin minte că eram un copil foarte responsabil. Îmi plăceau mult disciplinele muzicale, artistice. Îmi plăceau inclusiv știința și biologia, dar niciodată nu mi-a plăcut matematica. Aveam doar note de 6 și 7 la acest obiect. Erau zile când mai aduceam și câte o notă de 2 acasă, dar se întâmpla foarte rar. La muzică, însă, aveam doar note de 10. Nu eram privilegiată că eram fiica marelui Sulac, ba din contra, cereau mai mult de la mine. Eram prima la cor, iar din clasa întâi susțineam concerte întregi. Erau momente când nu voiam să mai văd pianul, căci trebuia să fac câte 4-5 ore pe zi. Dar era suficient ca tata să mă privească o dată și imediat eram la pian. Acum, însă, mă mândresc și mulțumesc că pot cânta la pian și o pot învăța și pe fiica mea”, ne mărturisește Doinița.

Pasha Parfeni: „În clasa a șasea mi-am dorit să devin matematician”

A fost un elev bun la învățătură și s-a descurcat de minune la toate disciplinele. Niciodată nu s-a „înțeles” însă cu chimia.

„În clasa a șasea a fost singura dată când mi-am dorit să mă fac matematician, și nu muzician. Învățătoarea a scris o problemă la tablă, iar eu am găsit o greșeală, cred că această întâmplare m-a inspirat și mi-a dat mai multă încredere. Niciodată nu mi-a plăcut chimia, pur și simplu nu o înțelegeam. De asemenea, în paralel făceam și școala de muzică, cântam la chitară și pian”, ne povestește Pasha.

Doinița Gherman: „Eram pasionată de limba și literatura română”

Dacă în prezent scrie muzică și versuri, în anii de școală era pasionată de proză. Nu a înțeles niciodată chimia, dar a învățat-o din respect pentru profesoară.

„Eram foarte bună la limba și literatura română, era disciplina la care aveam cele mai bune note. Cel mai mult îmi plăcea să scriu comentarii literare. Aveam și o problemă, uneori nu-mi ajungeau pagini pentru a scrie. Chiar dacă astăzi scriu versuri, proza rămâne o pasiune a mea. Mai puțin îmi plăceau disciplinele realiste. Am avut un cocktail de note: și 2, și 3, și 6 la chimie și matematică, dar nu plângeam după note, de mică am avut simțul corectitudinii. Niciodată nu am înțeles chimia, dar o iubeam foarte mult pe profesoară și doar din respect pentru ea mă străduiam să învăț ceva. Era însă un material învățat, dar nu înțeles”, își amintește Doinița.

Adrian Ursu: „Pentru mine, 1 septembrie era un eveniment dublu”

A mers în clasa întâi exact când a împlinit vârsta de șase ani, iar începutul de an școlar era o sărbătoare dublă pentru Adrian Ursu. „Voiam foarte mult la școală. Pe 31 august am împlinit șase ani, iar pe 1 septembrie am mers la primul meu careu. Bucuria era dublă în fiecare an, era prima zi de școală, dar și prilej să-mi sărbătoresc ziua de naștere alături de colegi. Îmi amintesc și acum cât de emoționant, dar și plăcut era să fiu și coorganizatorul evenimentelor cultural-distractive din școală. Îmi plăcea foarte mult matematica și mai puțin chimia. Probabil, ca și fiecărui copil, ne plac obiectele la care ne descurcăm mai bine. Adoram cu toții lecțiile de desen, profesorul era haios, iar orele erau condimentate cu glume. Îmi plăceau și limbile străine, dar regret faptul că profesorii nu au fost suficient de severi: cântam în franceză-engleză, dar mai mult decât piesele respective nu prea știam. Nu învățam foarte bine la școală, cred că eram între 7 și 8,5. Gândurile și ambiția se direcționau spre școala de arte, unde aveam doar 9 și 10. Chiar dacă de la 11 ani știam sigur că muzica e ceea ce vreau să fac în viață, studiile în școala generală și liceu erau și sunt foarte importante, indiferent de domeniul de activitate pe care-l vei alege în viitor”, zice Adrian Ursu.