PD își propune să „elibereze” oamenii de afaceri de PRESIUNEA organelor de drept: „Scopul inițiativei e de a elimina abuzurile asupra mediului de afaceri”
3467
captură privesc.eu Partidul Democrat (PD) propune un proiect de lege menit să „elibereze” mediul de afaceri de presiunea organelor de drept, să sporească mecanismele de protecţie împotriva controalelor excesive ale acestora, percheziţii abuzive şi ridicarea actelor, acţiuni care fac imposibilă activitatea economică. Proiectul a fost anunțat de vicepreședintele PD, Sergiu Sârbu, după ședința săptămânală a formațiunii politice.
Potrivit sursei citate, conceputul proiectului de lege este inspirat, în mare parte, de observațiile mediului de afaceri, inclusiv investitorii străini. „Aceste observații țin de abuzurile care s-au făcut în ultimii ani în privința mediului de afaceri. Propunerea legislativă, pentru care ni s-a cerut astăzi suportul politic, are scopul de a elibera mediul de afaceri de presiunea organelor de drept. Proiectul mai propune crearea unei legături strânse între mecanismele eficiente de remediere voluntară a încălcărilor, repararea prejudiciului cauzat şi calificarea faptei non-violente cu caracter economic prin prisma normei penale. Este necesară decriminalizarea încălcărilor de ordin economic şi introducerea pedepselor penale proporţionale pentru infracţiunile economice”, a subliniat Sârbu.
Acesta a detaliat că o faptă va putea fi considerată penală doar după ce vor fi epuizate mecanismele de remediere sau va fi stabilit nivelul gravității care prezintă un risc iminent pentru ordinea publică, securitatea și siguranța persoanelor, mediului înconjurător etc.: „În acest sens, va fi creată o punte de legătură strânsă între legea cu privire la controlul de stat, Codul penal și Codul Contravențional. Noi intenționăm să punem accentul pe recuperarea prejudiciului, îndreptarea greșelilor și prevenirea unor greșeli viitoare”.
Potrivit lui Sârbu, în aceste condiții este discutabilă necesitatea păstrării competenţelor extinse ale Poliţiei în constatarea şi investigarea mai multor infracţiuni economice.
„Potrivit inițiativei legislative, organele cu funcţii de control de stat ar urma să capete competențe exclusive de constatare a unui șir de acțiuni cu caracter economic prevăzute de Codul Penal și contravenții prevăzute de Codul Contravențional. De altfel, în acest sens, organizarea și activitatea mai multor organe de drept urmează a fi revăzută, în special competența de a efectua controale. Scopul general al acestei inițiative este să eliminăm abuzurile asupra mediului de afaceri. Am început cu un moratoriu, care a dat rezultate foarte bune în acea primă etapă. Dar am promis că vom face noi pași spre o reglementare legală care să elimine la maximum posibilitatea comiterii unor abuzuri asupra celor care fac afaceri în R. Moldova”, a mai adăugat acesta.
Proiectul de lege propus de PD urmează să fie supus consultărilor publice, iar ulterior - să fie aprobat.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















