PAS, obligat să verse în bugetul de stat 76 de mii de lei: „CEC-ul somează PAS să verse în buget 76 de mii de lei, chiar dacă am zis că achităm benevol”
1197
Deschide Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a fost somat să verse în bugetul de stat suma de 76 de mii de lei, obținută în anul 2016 contrar prevederilor legislației electorale. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC), care a oferit formațiunii un termen de șase luni pentru închiderea datoriei.
Potrivit secretarului CEC, Veaceslav Agrigoroae, în anul 2016, PAS aobținut prin două tranșe o sumă de 100 mii lei sub formă de donație de la o companie mixtă, fapt interzis de Codul electoral.
Agrigoroae a precizat că, în octombrie 2018, PAS a transferat în buget 24 de mii de lei. Astfel, partidul a fost somat să verse în buget suma rămasă de 76 de mii de lei în termen de șase luni de la data adoptării hotărârii, scrie deschide.md.
Reprezentantul PAS, Artur Mija, a declarat că formațiunea a luat act de somația expusă și va închide datoria în termeni rezonabili.
Amintim că „Moldavian Airlines” a donat PAS-ului câte 50 de mii lei lpe 20 septembrie și 1 noiembrie 2016, când în Republica Moldova se desfășura scrutinul prezidențial.
„CEC-ul somează PAS să verse în buget 76 de mii de lei. Și asta chiar dacă am zis că achităm benevol. Și asta chiar dacă am achitat deja o bună parte din sumă (pentru noi e sumă mare). Și asta chiar dacă Partidul Democrat a trebuit să achite în buget, atenție, 47 de milioane de lei și, cu toate acestea, nu a fost nici somat, nici nu a achitat benevol. Și încă mulți de chiar dacă… Și aici nu vorbesc de ceea ce (nu) a făcut CEC pe verificarea finanțării partidelor în alegerile din 24 februarie”, a reacționat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Acum două săptămâni, CEC a obligat și Partidul „ȘOR” să întoarcă în termen de șase luni în buget peste 2 milioane de lei, bani obținuți ilegal în campania pentru alegerile parlamentare din acest an.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















