Stiri
Unghiul.md
Parlamentul a aprobat majorarea ajutorului pentru perioada rece a anului. Circa 200 de mii de familii vor benefia de acest ajutor
Social
29.11.2018
17:58
1512
1512
Unghiul.md Venitul lunar minim garantat pentru familiile defavorizate beneficiare de ajutor pentru perioada rece a anului a fost majorat. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în lectura finală.
Potrivit proiectului, a fost majorat multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului de ajutor pentru perioada rece a anului de la 1,6 la 1,95. În prezent valoarea acestuia este de 1640 de lei și urmează să fie mărită până la 1999 lei.
Autorilorii spun că majorarea venitului lunar minim garantat va permite încadrarea în programul de ajutor social pentru perioada rece a anului a încă 50 mii de familii, numărul total al acestora ajungând la peste 197 mii de familii.
Modificările mai prevăd ca Agenţia Naţională Asistenţă Socială să transfere autorităților locale mijloace financiare pentru finanţarea pachetului minim de servicii sociale.
Amintim că despre această majorare a anunţat marţi, după şedinţa săptămânală a Partidului Democrat, liderul formaţiunii, Vlad Plahotniuc.
Stiri relevante
24.03.2025
12:32
12419
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
05.09.2020
17:44
49156
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
18.08.2020
11:57
40761
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
27.07.2020
17:00
40144
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
10.07.2020
13:51
32589
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
10.07.2020
08:30
4925
CA are trei membri noi
01.07.2020
12:13
2640
Chișinău: Un tânăr l-a lăsat FĂRĂ mașină pe colegul cu care locuia la aceeași gazdă, după ce i-a furat pe ascuns cheile de la automobil
24.06.2020
11:46
2019
FOTO // INCENDIU la o fermă din Cahul
23.06.2020
17:30
2038
Peretele unei clădiri s-a prăbușit peste un bărbat, la Vulcănești
19.06.2020
16:36
2583
Autorul amenințărilor, trimise pe 1 iunie în format electronic la MAI și Președinție, a fost identificat
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
Top stiri
13.11.2026
04:10
38
Fenomenul „housefishing”: când ajunge folosirea AI să inducă în eroare?
13.11.2026
04:02
126
Navă rusă lovită de o dronă ucraineană în Golful Finlandei: temeri privind extinderea războiului în Marea Baltică
13.11.2026
03:31
244
Atacatorul din Washington, identificat: era medic și avea un litigiu legat de apartamentul său
13.11.2026
02:26
301
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
280
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
356
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
402
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
472
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
454
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
469
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
474
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
492
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
489
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
604
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
567
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
590
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
531
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
638
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
505
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
534
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
554
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
534
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
675
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
536
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
526
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Actualitate
Parteneri
Stiri
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















