Pachetul Energetic III al UE: ANRE a pus punct procesului de separare a operatorului sistemului de transport al energiei electrice
1948
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a emis marți, 11 iulie, Hotărârea privind certificarea operatorului sistemului de transport (OST) a energiei electrice Î.S. „Moldelectrica”, conform modelului „Operatorului de sistem independent”.
Odată cu adoptarea acestei decizii, ANRE a finalizat procesul de certificare în sectorul energiei electrice, o cerință prevăzută atât de Pachetul Energetic III al Uniunii Europene și de Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice, cât și un angajament asumat de Guvernul Republicii Moldova odată cu aderarea la Tratatul de constituire a Comunității Energetice.
„Modelul de separare „operator de sistem independent” presupune că întreprinderea electroenergetică ce nu are în proprietate rețea de transport poate desfășura activitatea de transport a energiei electrice pe rețeaua transmisă în gestiune de către proprietar. Totodată, acest model prevede un set de reguli care asigură independența operatorului faţă de orice interese legate de furnizarea și producerea energiei electrice și a gazelor naturale. De asemenea, acest model permite întreprinderilor integrate pe verticală sau proprietarilor rețelelor de transport să-și păstreze dreptul de proprietate asupra activelor, asigurând, în același timp, o separare efectivă a intereselor, cu condiţia că operatorul sistemului independent va desfășura toate activităţile specifice, aplicând reglementări detaliate și mecanisme ample de supraveghere exercitate de autorităţile de reglementare”, explică ANRE.
CITIȚI și Filiala „Gazprom” în R. Moldova NU mai deține calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale în R. Moldova. Noua misiune îi revine SRL „Vestmoldtransgaz”, fondat de statul R. Moldova
Aceeași sursă precizează că, în procesul parcurgerii etapelor procedurii de certificare, compania Î.S. „Moldelectrica” a confirmat independența sa în raport cu întreprinderile electroenergetice care desfășoară activități în domeniul furnizării sau producerii energiei electrice și gazelor naturale, precum și capacități financiare, tehnice, fizice şi umane necesare pentru îndeplinirea funcţiilor și atribuțiilor obligatorii stabilite de legislație pentru operatorul de sistem independent.
În același timp, proprietarul rețelei de transport a energiei electrice, care potrivit legislației este statul, reprezentat prin Ministerul Energiei, și-a asumat asigurarea cooperării şi oferirea sprijinului necesar în vederea îndeplinirii atribuţiilor operatorului de sistem independent, furnizarea informaţiilor relevante, oferirea garanţiilor pentru facilitarea finanţării în eventualitatea extinderii reţelei electrice de transport, asumarea responsabiliății neimplicării în activitatea operațională a întreprinderii etc.
Î.S. „Moldelectrica” desfășoară activitatea de transport a energiei electrice prin rețelele electrice de tensiune înaltă și efectuează gestionarea operativă centralizată a sistemului electroenergetic la nivel de Serviciu Dispecerat Central.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















