Stiri
Consiliul Național pentru Participare (CNP) salută faptul că Guvernul a expediat subiectele cu nr. 2-20 de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Executivului cu trei zile în urmă, dar în același timp se arată nedumerit că cinci proiecte de hotărâre au fost făcute publice cu trei ore înainte de a fi aprobate.
„Regretăm recepţionarea subiectelor cu nr. 21-25 în ziua şedinţei Guvernului (nr. 21 -repartizarea mijloacelor din fondul rutier, nr. 22 - efectuarea vânătorii animalelor pentru 2013-14, nr. 23 - acordul de parteneriat Guvern-Academia de Științe). Regimul de urgenţă pentru aceste subiecte nu este justificat, pentru că acestea necesită consultare publică şi sunt programabile anual sau pentru o perioada mai lungă de timp”, se arată într-o scrisoare expediată de CNP premierului Iurie Leancă.
„Considerăm că proiectul de lege privind aplicarea sancţiunii contravenţionale şoferului nu soluţionează adecvat nici problema siguranţei călătorului în transportul public şi nici generarea veniturilor suplimentare în bugetul statutului. Lipsesc dovezile că soluția propusă va contribui la diminuarea fenomenului și nu sunt prezentate calculele privind impactul măsurii asupra bugetului de stat”, se arată în comunicatul Consiliului.
CNP propune soluții alternative pentru a elimina cazurile de călătorie fără bilet prin introducerea sistemelor electronice de procurare a biletelor (online, cu ajutorul telefoanelor mobile sau direct în mijlocul de transport prin intermediul cardurilor electronice, în funcție de tipul călătoriei), introducerea abonamentelor pentru diferite tipuri de transport public sau sporirea numărului de controale pe rute.
Nu este pentru prima oară când CNP critică Guvernul pentru faptul că nu face publică ordinea de zi cu trei zile înaintea ședințelor.
La ultima ședință a Executivului, premierul Iurie Leancă a avut un schimb de replici cu membra CNP Antonița Fonari.
Organizațiile neguvernamentale înțeapă din nou Guvernul și premierul
Social
07.08.2013
13:54
2066

Stiri relevante
26.03.2026
11:01
2190
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
11.11.2021
14:08
3210
DOC // Premierul Natalia Gavrilița, MULȚUMITĂ de activitatea echipei sale în primele 100 de zile de activitate a Guvernului. Ce spune de eventualele REMANIERI în Cabinet și care e cel mai mare REGRET al său
10.02.2021
16:45
2882
Un apropiat al Maiei Sandu este convins că PSRM va desemna un candidat la funcția de PREMIER și va încerca să formeze un nou GUVERN
23.12.2020
13:28
4931
Grosu DECONSPIRĂ planurile lui Dodon. PAS nu va participa la învestirea unui guvern de TRANZIȚIE: „Majoritatea PSRM-ȘOR și transfugii lui Plahotniuc vor DOMINA acest Parlament”
03.09.2020
16:27
4013
Zilele lui Ion Chicu în fruntea Executivului sunt numărate? Dodon admite DEMITEREA fostului său consilier
07.07.2020
13:00
2708
„Pro Moldova”, pe aceeași lungime de undă cu Platforma „DA”, după decizia CC: „Din acest moment trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un GUVERN capabil să relanseze economia”
15.06.2019
11:30
5811
VIDEO // „Marșul poporului”, anunțat pentru duminică, se AMÂNĂ. Maia Sandu: „Vă rugăm mâine să rămâneți acasă, să sărbătoriți cu familiile și cu prietenii”
12.06.2019
10:24
2736
Congresul Mondial Evreiesc și Coaliția națională pentru susținerea evreilor din Eurasia salută decizia de TRANSFERA Ambasada R. Moldova în Israel din Tel Aviv la Ierusalim
10.01.2018
11:02
3125
FOTO // Președintele interimar Candu are mari așteptări de la Guvernul „împrospătat”: „Să fie un nou început pentru R. Moldova și să scrieți o nouă pagină în ISTORIA republicii”
21.12.2017
12:01
5143
DECLARAȚIE // „Îmi depun mandatul din această FUNCȚIE-CHEIE în actul guvernării”
20.12.2017
09:55
2826
LIVE // ULTIMA ședință de Guvern în actuala componență? Miniștrii urmează să aprobe proiectul de lege privind DECRIMINALIZAREA unor infracțiuni economice. Acest proiect a fost CRITICAT de unele ONG-uri
01.12.2017
16:19
3314
Motivul incredibil pentru care un sportiv s-a LĂSAT înfrânt de adversar
26.03.2026
11:01
11.11.2021
14:08
10.02.2021
16:45
23.12.2020
13:28
03.09.2020
16:27
07.07.2020
13:00
15.06.2019
11:30
12.06.2019
10:24
10.01.2018
11:02
21.12.2017
12:01
20.12.2017
09:55
01.12.2017
16:19
Top stiri
11.11.2026
19:06
23
Premierul Vasile Tofan, la COP31: energia regenerabilă se apropie de 30% din electricitatea Moldovei
11.11.2026
18:45
228
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
225
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
260
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
291
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
382
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
347
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
355
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
471
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
446
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
445
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
414
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
530
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
606
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
457
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
454
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
436
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
444
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
739
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
542
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
708
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
553
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
542
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
572
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
613
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
643
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri