ONG-urile îi cer președintelui R. Moldova să nu promulge o LEGE
2717
desteptarea.ro Mai multe organizații neguvernamentale din R. Moldova, antrenate în apărarea și promovarea drepturilor omului, îi cer președintelui R. Moldova, Nicolae Timofti, să nu promulge Legea cu privire la Avocatul poporului, iar Parlamentului – să modifice legea. În parte, semnatarii declarației cer să fie exclusă cerința de a avea 20 de ani de experiență și să se revină la prevederile anterioare de cel puţin cinci ani ori până la zece ani de experiență.
Proiectul de lege cu privire la Avocatul poporului a fost elaborat de Ministerul Justiţiei, cu participarea reprezentanţilor diferitelor organizaţii neguvernamentale şi internaţionale, în cadrul unui grup de lucru constituit în noiembrie 2011. De asemenea, proiectul a fost supus consultărilor publice, iar societatea civilă a avut posibilitatea de a expedia propuneri în termeni restrânşi. Proiectul a reprezentat un consens al diferitor participanţi atât din Guvern, cât şi din societatea civilă.
Cerința de a avea minimum 20 de ani de experienţă a fost introdusă în lectura a doua în Plenul Parlamentului, fără nicio consultare publică sau justificare plauzibilă.
Semnatarii consideră că cerinţa de minimum 20 de ani de experienţă de muncă pentru a candida la funcţia de Avocat al poporului este una exagerată, nejustificată şi abuzivă.
„Considerăm că cerinţa respectivă este discriminatorie, deoarece limitează nejustificat participarea la concurs a persoanelor cu vârsta de până la 40 de ani. Această condiţie nu este justificată, deoarece funcţia de Avocat al poporului nu presupune activităţi care nu ar putea fi efectuate de o persoană care nu are vârsta de 40 de ani sau care nu are 20 de ani de experienţă. Mai mult, în contextul Republicii Moldova, această condiţie este abuzivă, deoarece de fapt presupune admiterea doar a persoanelor care şi-au făcut studiile şi au început activitatea până în anul 1993, atunci când exista foarte puţină experienţă cu privire la democraţie şi drepturile omului”, se menționează în declarația semnată de 17 ONG-uri.
10.07.2020
14:33
4382
VIDEO // „Natalia Morari mă roagă să NU o semnez”: În ziua în care UE a decis să aloce R. Moldova 30 de MILIOANE de euro, Dodon se gândește dacă să mai promulge legea care reprezintă o condiționalitate pentru debursarea acestei sume
01.06.2020
11:09
2471
Premierul Chicu TRIȘEAZĂ cu privire la noua lege a ONG-urilor? „Poate e cazul să nu promoveze cu tot dinadinsul dreptul fundației „Din suflet” a Galinei Dodon de a finanța campania electorală a lui Dodon”
29.05.2020
12:53
4437
ADEVĂRUL despre proiectul LEGII cu privire la organizațiile necomerciale și „MANIPULĂRILE” lui Dodon și Chicu: „Refuzul de a vota în a doua lectură această lege ne plasează în rând cu „statele BANANIERE”. Mai exact, cu statele totalitare”
29.05.2020
12:26
4130
Ion Chicu este de acord ca R. Moldova să rămână fără cele 30 de MILIOANE de euro, doar să nu fie votată legea ONG-urilor: „Cum zice RUSUL: Ne za kokie denghi. Sper că deputații, care țin la STATALITATEA noastră, nu vor vota”
13.10.2017
11:20
2404
Comisie din Parlamentul de la Moscova: Occidentul AMENINŢĂ suveranitatea Rusiei
12.09.2017
16:30
2358
Proiectul de lege privind reglementarea activității ONG-urilor nu mai este pe ordinea de zi a coaliției de guvernare: „Am cerut să fie anulată orice activitate la acest subiect”
12.10.2016
18:30
3213
Facebook a lansat Workplace. Cui îi este adresată
20.05.2016
10:45
2440
Oamenii legii își iau măsuri de precauție: Sancțiuni mai ASPRE pentru violența aplicată față de polițiști
21.01.2016
17:23
2576
ONG-urile de media îi solicită CCA să investigheze cauzele reale ale SISTĂRII emisiei unor posturi tv de către „Moldtelecom”
11.01.2016
10:45
2871
Timofti, îndemnat să NU cedeze presiunilor și încercărilor de a aduce la guvernare persoane compromise
30.09.2015
09:59
2993
Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea fi trimişi la închisoare
11.08.2015
17:31
3092
CNA vrea să înăsprească PEDEPSELE pentru DETURNAREA fondurilor EUROPENE
17.03.2026
10:18
25
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
17.03.2026
09:59
163
Angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă la examenele auto de la Bălți
17.03.2026
09:45
181
ULTIMA ORĂ // Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
08:00
384
Horoscopul zilei 17.03.2026
17.03.2026
07:12
530
De ce Putin doar privește când Iranul, partener strategic al Rusiei, arde? Calculele duble ale Rusiei și lovitura primită de Kremlin
460
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
534
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
567
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
546
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
437
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
16.03.2026
22:42
488
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
486
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
487
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
560
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
536
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
599
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
510
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
535
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
538
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
831
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
830
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
619
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
603
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
592
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
542
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














