O zi din viaţa celui mai BOGAT om din istorie. A câştigat într-o singură zi 6,44 de miliarde de dolari şi încă spală vasele după cină
2357
La începutul anului 2018, Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, după ce averea netă a CEO-ului Amazon depăşise în ianuarie 105,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Cea mai mare parte a sumei provine din cele 78,9 milioane de acţiuni pe care le deţine la Amazon, dar Bezos deţine, de asemenea, participaţii la The Washington Post (WP) şi Blue Origin, o companie privată de călătorii spaţiale care intenţionează să ducă turIşti în spaţiu. În octombrie 2017, Bezos s-a îmbogăţit peste noapte cu aproape 7 miliarde de dolari datorită creşterii acţiunilor Amazon.
În decembrie, averea lui Bezos depăşea 112, 2 miliarde de dolari.
Potrivit Business Insider, Bezos doarme opt ore şi se trezeşte fără alarmă, apoi ia micul dejun alături de soţia sa MacKenzie Bezos. Pentru a petrece mai mult timp cu familia, Bezos nu-şi programează niciodată întâlniri dimineaţa.
Nu este un mare fan al întâlnirilor şi şedinţelor de aceea atunci când le organizează le face scurte şi cu puţini oameni.
Se pare că Bezos obişnuia să fie un şef mai nervos, dar există zvonuri cum că ar fi angajat un antrenor personal care să-l ajute să-şi tempereze comportamentul.
upă cina de acasă, Bezos are un ritual de care nu se dezice: spală vasele în fiecare seară. "Sunt convins că asta este cel mai sexy lucru pe care-l fac", a declarat el.
Nu se ştie dacă şeful Amazon merge la sală, însă se poate observa în cele mai recente fotografii cu el că Bezos are un corp bine întreţinut.
Este cunoscut faptul că Jeff Bezos era dus la serviciu de către soţia lui într-un Honda Accord din 1996 mult timp după ce a devenit multimilionar. Acum are câteva jucării ceva mai scumpe. De exemplu, deţine un avion Gulfstream G-650ER în valoare de 65 de milioane de dolari.
În Washington DC Bezos deţine o proprietate de 2500 de metri pătraţi pe care a cumpărat-o cu 23 de milioane de dolari. De asemenea, el deţine şi o proprietate în Beverly Hills, ce se întinde pe 2 acri, în valoare de 25 de milioane de dolari.
CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico şi a arătat de mic o înclinaţie spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-şi demonta pătuţul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i ţină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.
Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca şef de promoţie. S-a înscris la Universitatea Princeton unde a fost licenţat summa cum laudae în inginerie electrică şi informatică. După absolvirea facultăţii (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei reţele pentru compania de schimburi comerciale internaţionale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizaţia bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiţii de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994.
A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu venituri de 136 de miliarde de dolari în 2016.
06.05.2026
15:59
55
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
87
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
216
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
266
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
344
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
343
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
319
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
263
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
298
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
313
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
338
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
368
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
15:30
80
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
245
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
323
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
321
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
297
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
248
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
284
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
299
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
328
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
359
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
351
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
522
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
306
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
392
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
10:03
1472
Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
435
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
482
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
530
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
546
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
584
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
612
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
548
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
504
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
556
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
619
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














