O viață FĂRĂ lumină

Ignoranță // În timp ce lumea evoluează de la o zi la alta, o familie din nordul R. Moldova trăiește de-o viață fără curent electric

La 5 km distanță de orașul Drochia, în satul Țarigrad, există o familie care nu are curent electric de-o viață. Sunt unicii de acest fel în comună. Însă, culmea, satul este unul modern și nu vreun cătun izolat de civilizație. Puțina lumină care vine în casa lor e de la lampa cu motorină sau lampa pe baterii. Drept urmare, gestul de a apăsa pe întrerupător ca să aprindă becul le este complet străin, la fel ca și obiceiul de a-și petrece vremea privind televizorul sau de a păstra mâncare în vreun frigider.

Cotlonul și beciul, „la putere”

Casa Ludmilei Buhai este amplasată la marginea satului Țarigrad. Nicio linie de curent electric nu unește locuința femeii de stâlpii din vecinătate. Din cotlonul de vară fumul iese vălătuc. Femeia, cu pielea arsă de soare și crăpături adânci pe mâini, gătește un borș. „De dimineață, când mă trezesc pe la 5.00 sau 6.00, aprind focul în cotlon. Dacă nu avem chiptilnic (fierbător - n.r.) sau ceainic electric la ce să fierbem apă pentru un ceai. După care trebuie să încălzești mâncarea, unde?”, se întreabă femeia.

Toate bucatele pe care Ludmila le gătește sunt păstrate în beciul care ține locul frigiderului pe timp de vară. Din această cauză, în fiecare zi se învârtește prin jurul cuptorului. „Nu mai am odihnă. Zilnic trebuie să stau la plită. Nu pot să gătesc mai mult de un castronaș de mâncare, pentru că se strică, iar beciul nu e frigider. Dacă am vreo sărbătoare în casă, fac mai multă și o duc pe la vecini în frigider sau pregătesc bucatele toată noaptea, ca să fie proaspete a doua zi”, explică femeia orânduiala unei zile fără curent electric.

Calul vândut pe degeaba

Ludmila nu a trăit chiar toată viața fără curent electric, doar până a se căsători. Când s-a văzut la casa ei, era o fetișcană de vreo 18 ani. Locuința bărbatului era neelectrificată. „Casa soțului nu avea lumină, iar noi nu aveam bani destui să tragem energie. Apoi, am născut copiii, grijile și nevoile nu se mai terminau, bani niciodată nu am avut destui și așa și nu am mai pus curent electric. Pe moment, situația e destul de grea și nu ne putem permite în jur de 20 000 de lei pentru asta”, povestește dânsa, în timp ce amestecă în castron.

Au fost câteva încercări de a trage curent electric în gospodărie, însă… sărăcie mare, bani puțini. „Cu câțiva ani în urmă, am vândut calul în speranță că nu vom mai sta prin întuneric adunând în jur de 10 000 de lei. Însă, când am ajuns să începem lucrările, de fapt trebuiau 18 000 de lei. Parcă ne-au dat cu un par în cap. De unde încă 8 000 de lei, că și așa am dat animalul din gospodărie, practic am dat dobitocul cel mai de preț? La arat, adus păpușoii de pe deal, pentru asta bietul animal era tare bun și ne scutea pe noi de muncile grele, dar așa calul era vândut, lumină - ioc. Eram tare supărată”, zice dânsa, care în locul calului s-a pricopsit cu o văcuță.

Câte două ore pe zi de lumină

Familia Buhai nu s-a pierdut cu firea. A stat o perioadă cu lumânări și cu lampă cu motorină, dar răbdăul a crăpat. „Am găsit un generator și în fiecare săptămână cobor la fratele meu și-l încarc. Nu ne lăfăim prea tare. Câte două ore pe zi. Reușim să mai privim și un serial la televizor. Mai greu e iarna, când se înnoptează repede. Atunci nu ne prea permitem să ne uităm la televizor, doar cheltuim lumină cât să ardă un bec în cameră”, spune femeia.

Cel mai greu îi este fetei sale, Rozalinda, elevă în clasa a VII-a, care trebuie să-și facă lecțiile ziua, pentru că, dacă le lasă pe mai târziu, riscă să rămână nepregătită. „Cum vin de la școală, repede îmi fac temele, pentru că se mai întâmplă să se termine lumina din generator și trebuie să scriu la lumina candelei, însă mă dor ochii”, spune adolescenta, care a fost beneficiară a Școlii auxiliare-internat din Țarigrad.

„Țeapă” de la stat

Primarul comunei Țarigrad, Iurie Ostavciuc, a făcut câteva încercări de a ajuta familia Buhai să-și instaleze curent electric, fără rezultat, însă. „Nu e normal ca în sec. XXI locuința să nu fie electrificată, știu, dar încercările mele au eșuat. În primul rând, baza juridică nu permite să iau din bugetul primăriei bani și să investesc în folosul unui agent economic, adică în compania care livrează lumină electrică, ale cărei beneficii nu vor veni în primărie. Pe urmă, au primit un ajutor social de 3 000 de lei, dar eu nu pot să-i urmăresc cum gestionează banii”, explică Ostavciuc, care promite că va mai încerca să ajute familia Buhai.

Gospodăria Ludmilei este îngrijită și aranjată. Din banii pe care îi adună vara din vânzarea legumelor și a cerealelor a reușit să o mai cârpească pe ici-colo, să schimbe ferestrele. Totuși, sursa financiară principală este salariul băiatului de până la 500 de lei. „Cu acești bani ne cumpărăm un detergent, o crupă, un biscuit la copii și ne ajunge, pentru că lumină, telefon nu plătim. Tare e greu fără lumină”, zâmbește trist Ludmila.

Unde-s banii?

Ziarul NAȚIONAL a scris anterior un articol despre faptul că, după ce Școala auxiliară-internat din Țarigrad a fost închisă anul trecut, beneficiarii instituției (printre care și Rozalinda, fata Ludmilei) trebuiau să primească un ajutor social din partea statului, bani rămași din bugetul instituției. Însă, familia Buhai s-a ales cu doar 3 000 de lei, pe când în bugetul Consiliului Raional Drochia au „înghețat” 200 000 de lei, bani care trebuiau împărțiți familiilor copiilor rezidenți.