O nouă FRAUDĂ! Două milioane de euro, pierdute de BEM într-un off-shore
3345
Banca de Economii încearcă prin instanța de judecată sa-și recupereze 2,4 milioane de euro care au ajuns la o companie off-shore din Panama.
Pe 27 octombrie 2010, SRL „TI-Bind” (fondată de Muzîcantschi Boris în 1992, cu adresa juridică pe strada Alexandru cel Bun 83) a luat un credit de la Banca de Economii în valoare de 1,5 milioane de euro și a gajat echipament tehnic.
Până în martie 2014, agentul economic nu a achitat creditul, acumulând o datorie de 2,4 milioane de euro (aproape 38 de milioane de lei) . Când firma și-a declarat insolvabilitatea, BEM a cerut în instanță să-i fie validată creanţa.
Acest lucru nu a fost posibil, pentru că „TI-Bind” nu mai avea mijloace fixe sau mărfuri în proprietate. Toate bunurile reflectate la conturile contabile, inclusiv cele gajate la BEM, au fost transmise companiei SC „Intersoft Universal AG” din Panama, față de care agentul economic din R. Moldova ar fi avut o datorie de 2,1 milioane de euro.
Încasarea bunurilor SRL „TI-Bind” în beneficiul SC „Intersoft Universal AG” a fost dispusă de Judecătoria sectorului Râşcani pe 26 iunie 2013. Banca de Economii a contestat în instanță decizia.
În document se spune că „factorii de decizie a SRL „TI-Bind” au săvârşit cu certitudine operaţiuni frauduloase, în urma cărora bunurile proprietate a debitorului au fost transmise cu drept de proprietate unei companii off-shore”.
Astfel au fost încălcate normele imperative cu privire la gajul bunurilor mobile, care stabilesc „inadmisibilitatea înstrăinării bunurilor gajate fără acordul creditorului gajist, precum şi stabilesc prioritatea necondiţionată a creditului garantat de a-şi satisface creanţa garantată din costul bunurilor gajate”.
Pe 21 octombrie curent, Curtea Supremă de Justiție a acceptat pretențiile Băncii de Economii și a declarat nule actele care au permis transmiterea bunurilor „TI-Bind” către firma off-shore din Panama. Decizia este irevocabilă.
Respectiv, compania străină ar trebui să restituie BEM-ului toate echipamentele care au fost gajate sau să plătească cele 2,4 milioane de euro pe care le datorează „TI-Bind” instituției financiare.
Același off-shore implicat într-o altă fraudă
Aceeași schemă și același off-shore au fost utilizate și la delapidarea altor 2,2 milioane de euro de la BEM, împrumutate în iulie 2010 de SRL „Alit”. Compania a încheiat cu banca nouă contracte prin care a gajat mai multe mijloace fixe, articole de parfumerie şi cosmetică, echipament tehnic.
După ce firma a fost declarată falimentară și BEM-ul a cerut instanței de judecată admiterea creanței, s-a constatat că agentul economic nu mai are nici un bun pentru că au fost preluate de off-shorul SC „Intersoft Universal AG” din Panama.
Din acest litigiu, BEM urmează să recupereze 40,6 milioane de lei.
Potrivit datelor deschise din registrul din Panama, firma a fost fonadată în iunie 2010 de cetățeanul Fernando Enrigue Montero de Gracia. Acesta este și proprietarul altor șase companii off-shore.
21.10.2022
20:17
7465
Zinaida Greceanîi ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul finanțării ilegale a PSRM. Socialista a fost citată la Procuratura Anticorupție
25.07.2019
15:40
3137
Leancă, REPLICĂ pentru deputatul Slusari, care a cerut dosar penal pe numele său în legătură cu frauda bancară: „Aberații politice debitate de diletanți...”
18.07.2019
09:40
6631
Valeriu Lazăr oferă DETALII despre furtul din sistemul bancar: Privatizarea BEM a fost necesară, iar furtul s-a întâmplat ulterior din cauza unei „MINȚI BOLNAVE”
18.02.2019
12:38
3925
DOC // Încă un candidat al PSRM la alegerile parlamentare ar fi implicat în FRAUDA de la Banca de Economii a Moldovei. Prejudiciul provocat este estimat la 65 de milioane de lei
08.09.2017
08:30
4218
BNM: Lichidatorii celor trei bănci implicate în „furtul miliardului” au inițiat 168 de acțiuni în judecată pentru recuperarea creditelor neperformante. Nu și împotriva firmelor lui Șor?
08.09.2016
16:33
11709
Platon a POVESTIT TOT despre banii furați de la BEM, despre Șor, Plahotniuc, Filat și Iaralov
07.07.2016
11:09
27992
Vlad Filat, primul interviu de când se află în detenție: „Adevărul despre furtul miliardului va ieși la iveală după alegerile prezidențiale”
11.04.2016
13:18
14621
Corespondență SECRETĂ între Timofti-Leancă-Chetraru-Gurin privind furtul miliardului? Usatîi: „Două persoane au murit în condiții SUSPECTE”
25.03.2016
21:22
10661
Raportul de progres al investigației Kroll: „ Dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Șor” în fraudele bancare
07.03.2016
08:35
7832
LICITAȚII // Banca de Economii vinde mașini cu patru mii de lei
18.02.2016
15:15
2860
Încă un dosar pentru fraudele de la BEM a ajuns în judecată. Este al zecelea la număr
14.01.2016
10:11
2719
Decizia CNPF: BEM datorează foștilor acționari ruși zeci de milioane de lei
11.04.2026
20:49
461
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
537
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
688
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
998
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
946
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
904
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
844
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
896
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1093
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
890
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
777
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1012
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
828
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
753
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1154
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
935
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1036
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1027
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1037
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
913
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1143
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1170
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1041
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
987
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
883
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














