O companie din România dezvoltă un PARC EOLIAN în sudul R. Moldova: 60 de turbine electrice ce ar putea acoperi 15% din consumul anual de energie al republicii
5386
Compania „Energo Continent” din România dezvoltă un parc eolian de 180 de MW în sudul R. Moldova.
Proiectul „180 MW Vulcănești Wind Project in the Republic of Moldova” a fost inițiat în 2010 în colaborare cu Fondul de Investiții InfraVentures al IFC, care este o divizie de investiție a Băncii Mondiale. Pentru operarea și mentenanța celor 60 de turbine electrice vor fi angajați în jur de 70 de oameni.
Reprezentanții acestei companii s-au întâlnit azi cu premierul Ion Chicu și i-au spus că că proiectul va fi funcțional în 2022, estimându-se o producție anuală ce poate asigura circa 15% din consumul anual de energie al Republicii Moldova.
Dezvoltatorii au mai menționat că, pentru a continua finanțarea și implementarea proiectului, au nevoie de o confirmare din partea autorităților centrale ale R. Moldova că acest proiect este necesar și că se încadrează în Strategia energetică a Republicii Moldova.
Un comunicat de presă al Guvernului arată că Ion Chicu a salutat intențiile investitorilor și i-a asigurat de tot sprijinul Guvernului în finalizarea construcției parcului eolian și livrarea energiei electrice verde către consumatori.
„Salutăm și vrem să atragem cât mai mulți investitori în R. Moldova, mai ales când e vorba despre energie regenerabilă. Sunt gata să acord orice suport. Mă bucur că vedeți R. Moldova ca potențial de investiție. Suntem convinși că, dacă vom crea o bază economică solidă, atunci rezolvăm o mare parte din problemele cu care se confruntă republica noastră”, le-a spus premierul de la Chișinău investitorilor din România.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















